12,64 de milioane de lei pentru repararea „drumului rușinii”. Lucrările vor dura trei luni și jumătate

Drumarii au lansat luna aceasta licitația în vederea demarării lucrărilor de reciclare în situ a fostului drum județean Șercaia – Hoghiz, actual DN 1S. Practic, nu este vorba de o modernizare în totalitate a șoselei, ci de o reparație mai serioasă, astfel încât să se poată circula în condiții optime cel puțin doi ani, după care să se treacă la cea de-a doua etapă de lucrări. În conformitate cu cerințele Companiei de Drumuri, câștigătorul licitației va avea misiunea de a recicla cu lianți hidraulici carosabilul existent, iar apoi de a turna un strat de asfalt de 8 cm, iar peste acesta un strat de protecție din șlam dublu. Lucrările vizează 17 din cei 24 de km ai șoselei, ținând cont că restul porțiunilor sunt pe raza localităților, iar anii trecuți pe aceste tronsoane s-au executat lucrări de reabilitare.

Anul trecut s-au făcut doar peticeli

Această investiție de reciclare a DN 1S a fost estimată la suma de 12,64 milioane de lei, iar pe 20 aprilie ar urma să fie deschise ofertele primite de la constructori, după care să se treacă la partea de evaluare. Drumul, care mai este numit și „drumul rușinii”, tocmai din cauza stării dezastruoase în care se află, a fost preluat de către Compania de Drumuri de la Consiliul Județean Brașov în primăvara anului trecut. Tot ce au reușit să facă drumarii anul trecut a fost plombarea câtorva gropi. CNADNR a susținut că a făcut reparații pe 10.350 de mp şi s-a reuşit turnarea de covor asfaltic doar pe raza localităţilor Cuciulata şi Fântâna, respectiv pe aproximativ 3 km din cei 24 de km cât are acest drum. Pe timpul sezonului rece, gropile s-au înmulțit, ceea ce a strânit nemulțimirea localnicilor din zonă, care chiar au ieșit în stradă și au protestat în vederea demarării cât mai curând a lucrărilor de reparații.

Din 1978 nu s-a mai făcut nimic

În conformitate cu datele deținute de Direcția de Drumuri Brașov, șoseaua a fost modernizată în anul 1978 și de atunci nu s-a mai făcut nici o lucrare de anvergură. Astfel, pe lângă starea dezastruoasă a carosabilului sunt reale probleme și în ceea ce privește structura podurilor și a podețelor, iar șanțurile de pe marginea șoselei sunt și ele colmatate, astfel că apa de pe șosea nu se mai scurge așa cum ar trebui, ceea ce duce la o degradare și mai intensă a părții carosabile pe anumite porțiuni. De la data semnării contractului, constructorul va avea timp trei luni și jumătate pentru a finaliza lucrarea în totalitate.

Articole din aceeași categorie:

Comments

comments

Leave a Reply