Comisia juridică a Camerei Deputaților a dat luni aviz favorabil cererii DNA de încuviințare a reținerii și arestării preventive a deputatului PSD Ion Ochi.

Comisia juridică a Camerei Deputaților a dat luni aviz favorabil cererii DNA de încuviințare a reținerii și arestării preventive a deputatului PSD Ion Ochi.

“Număr total de membri în Comisia Juridică – 25. Au fost prezenți 23 de membri ai comisiei. Cu privire la reţinere au fost 13 voturi “da”, 5 voturi “nu”, 4 abțineri, iar un vot a fost anulat. S-a avizat. La arestare au fost 13 voturi “da”, 4 “nu”, 5 abțineri, un vot anulat”, a declarat vicepreședintele comisiei Ciprian Nica.

Ministrului Justiției a cerut, la solicitarea DNA, conducerii Camerei Deputaților încuviințarea reținerii și a arestării preventive a deputatului OCHI ION, vicepreședinte al Consiliului Județean Brașov la data faptelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită şi abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

Articole din aceeași categorie:

Comments

comments

Leave a Reply