Arta braşoveană postbelică 1945-1989

Vernisajul expoziției va avea loc vineri, 15 mai 2015, ora 13.00, la sediul Muzeului de Artă Brașov (lângă Hotel Capitol).

Muzeul de Artă Brașov organizează în perioada 15 mai – 12 iulie 2015 expoziția “Arta Brașoveană Postbelică 1945-1989. Repere din colecția Muzeului de Artă Brașov”. Expoziția reunește o selecție de lucrări din colecția muzeului (pictură de șevalet, acuarelă, grafică, sculptură și artă decorativă) care oferă o imagine de ansamblu asupra evoluției artei plastice brașovene în perioada regimului comunist.

Dezvoltarea centrului artistic braşovean în perioada postbelică a fost marcată de impunerea regimului comunist, evoluțiile de la nivel național reflectându-se şi în plan local. În primii ani de după război s-a produs înregimentarea treptată a artiştilor. Procesul culminează în anul 1950 cu înființarea Uniunii Artiştilor Plastici (UAP), menită să întărească controlul regimului asupra vieţii artistice. La Braşov a funcţionat din 1951, sub denumirea de Cenaclul UAP din Oraşul Stalin, filiala constituindu-se în mod formal doar în anul 1956.

Instaurarea regimului comunist i-a obligat pe artiştii brașoveni să se confrunte cu o nouă realitate, în care producţia artistică era strict centralizată şi subordonată ideologic Partidului, fiind îndrumată prin intermediul filialei UAP. Alternativele artiştilor erau colaborarea, retragerea voluntară din viaţa publică sau emigrarea. Motivele adeziunii artiştilor la noua ordine au fost diferite: teama de persecuţie, credinţa sinceră în virtuţile comunismului sau oportunismul. O serie de artiști brașoveni au avut de suferit după 1945 (Aurel Bordenache, Friedrich Bömches), unii emigrând în Occident (Heinrich Schunn, Hans Guggenberger). Alți artiști s-au implicat activ în organizarea vieții artistice (Hans Mattis-Teutsch, Karl Hübner). Colaborarea artiştilor a fost asigurată şi prin acordarea de facilităţi şi avantaje materiale. În cele patru decenii şi jumătate ale regimului comunist şi-au desfăşurat activitatea la Braşov peste 120 de artişti, de la cei din generația interbelică la tinerii care debutează în anii `80.

Activitatea expoziţională era controlată cu stricteţe prin intermediul organismelor locale cu atribuţii culturale. Artiştii erau nevoiţi să expună în cadrul expoziţiilor regionale şi judeţene şi în cadrul expoziţiilor tematice ce reflectau împlinirile comunismului. O liberalizare a vieții artistice s-a produs spre mijlocul anilor `60. Relaxarea cenzurii şi îngăduirea unei autonomii culturale limitate a determinat o viaţă expoziţională mai liberă şi diversificată. Numărul expoziţiilor personale sau de grup s-a multiplicat, iar controlul ideologic asupra conţinutului expoziţiilor s-a restrâns, artiştii braşoveni primind chiar permisiunea de a expune dincolo de „Cortina de fier”. Însă, vor fi obligaţi în continuare să producă lucrări pe linia impusă de Partid. După lansarea de către Nicolae Ceaușescu în 1971 a „Tezelor din iulie” activitatea expoziţională a fost din nou subordonată mai strict imperativelor ideologice. S-a impus formula expoziţiilor tematice şi omagiale desfăşurate sub egida Festivalului naţional „Cântarea României” (1976). Ponderea lucrărilor cu încărcătură ideologică expuse a crescut, în anii `80 afirmându-se puternic cultul personalităţii.

În primii ani ai regimului comunist este impusă dogma realismului socialist de inspirație sovietică. Realism socialismul a dat naştere unor opere de artă lipsite de expresivitate, o pseudoartă fotografic-naturalistă, ternă și neconvingătoare. Adeziunea artiştilor braşoveni la realism socialism nu a fost deplină, fiind mai vizibilă în privința tematicii și mai restrânsă din punct de vedere stilistic. Direcţiile artistice interbelice (impresionism, expresionism) și-au menținut vitalitatea în cadrul centrului artistic brașovean până târziu în deceniile postbelice (Ștefan Mironescu, Friedrich Bömches).

Spre sfârşitul anilor `50 regimul comunist a îngăduit  o „lărgire a realismului”. Artiștii brașoveni resimt influența lui Alexandru Ciucurencu (Mihai Horea, Emilia Apostolescu, Alexandrina Gheţie), vizibilă în lucrările lor prin preferinţa pentru decorativism, tratarea plată, contururile subliniate și culorile pure așternute pe suprafeţe întinse. Înnoirea artei plastice braşovene se accelerează în preajma anului 1965 prin reluarea legăturilor cu arta occidentală şi recuperarea avangardei. Menținând repere realiste, artiștii recurg la stilizări geometrice derivate din cubism și revin la coloritul postimpresionist. În paralel se manifestă şi o direcție folclorizantă care se inspiră din tradiţia populară și arta neobizantină.

Între anii 1965-1971 tendința de sincronizare cu arta occidentală se adâncește, centrul artistic brașovean cunoscând o perioadă de efervescență creatoare. Artiştii braşoveni preiau în lucrările lor elemente din limbajul avangardei „clasice” (fovism, cubism, expresionism, futurism, etc.), unii evoluând până la abstracționism (Ludovic Boroș, Emilia Apostolescu, Kaspar Teutsch). Influența neoavangardei (arta cinetică, op-art) este însă mult mai restrânsă.

După 1971 căutările legate de sfera avangardismului şi experimentalismului se diminuează treptat, artiştii braşoveni adoptând un limbaj plastic predominant figurativ, dar care păstreză referințe avangardiste (cubism, expresionism). Unul din genurile predilecte devine peisajul industrial, secondat de ample compoziţii îmbinând elementele arhitectonice sau antropomorfe (Kaspar Teutsch, Alexandra Vasilichian, Zina Blănuță). În anii `80 centrul artistic braşovean nu mai manifestă receptivitate faţă de noutăţile din arta românească, în egală măsură direcţia neoavangardistă şi neobizantinismul rămânând fără ecou.

Articole din aceeași categorie:

Comments

comments

Leave a Reply