Saptămânal pe hârtie, zilnic pe internet

Mintea românului de pe urmă

Toată lumea înțelege ce eu nu înțeleg: cine e în spatele lui Băsescu, de ce nu pleacă Ponta nici să vrea, cum e cu americanii și petrolul, DNA-ul și serviciile care se bat, se pălesc ca zeii în legendele Olimpului, cu fulgere și tunete și munți sfârtecați și-n oceane înecați.

Toată lumea știe să descurce ițele în care e-nodată țărișoara.

Nemții vor federalizarea, americanii exploatarea, rușii ocuparea, Mihalache face, Iohannis tace, Ponta se preface. Se știe.

Taximetristul scoate de sub mustața evazată o poveste cu nașul lui care lucrează la guvern și știe foarte bine el, finul, știe de la nașul cum se acordă contractele și cum se iau bani și se fură de se stinge și uite în Cluj, ar fi putut să aibă tramvai până la Apahida dar nu s-a vrut, nu s-a vrut că nu ieșeau bani dar noroc că Uniunea Europeană i-a zis lui Boculeț: măi Boculeț măi, nu mai vezi un șfanț până nu repari străzile și nu faci lucrările pe care le-ai promis că le faci de hăăăt, 5 ani și mai mult.

Și acum face Boculeț.

Da` de unde are bani-întreb ca netoată de stârnesc furia mustății care smulge ochiul de pe drum și mi-l vâră în frunte.

Da` doamnă, cum de unde? Că plătim impozite aici de nu mai știm de noi. 15.000 de lei pe an, atât plătim pe căși și pe mașini. Dar știu eu de la nașu-miu care mi-a povestit cum fură ăștia. Furăăă doamnă, nu ați văzut cum fură…

Păi și de ce nu povestiți la presă, să aflăm și noi cât de mult fură

Da` ce, nu știți?

Nu.

Atunci poate o să spun la presă, poate o să spun.

Toată lumea are sacoșa plină de explicații: rușii au băgat blonda în schemă și Ulisele nostru nu s-a legat la timp de catarg și acum zace în cutiuță, deși ar fi putut să facă istorie. Și americanii îl țin pe Ponta, cu tot cu nesimțirea lui de 120 de kile, îl țin și îi plătesc și operația din Istanbul, care nu e o operație ci ditamai tratatul cu Turcia ca să protejăm Dardanelele de ruși. Și Iohannis e cu nemți, ceea ce e mai bine decât cu americanii, că vorba aia, suntem în Europa.

Suntem o țară de moși șahiști care își petrec bătrânețile în parc chibițând mutările jucătorilor.

Toată lumea disecă prezentul și explică trasee viitoare. De te uiți în spate, sângele de pe bocancii minerești cu care am pătat covorașul alb al Europei s-a uscat.

Bocancul e ruginiu, arată așa, de parcă am călcat în fecală de rottweiler.
Ce noroc pe noi să călcăm în caca. Eu zic să cumpărăm bilete la Loto.
Să-mi amintesc să-l sun pe Ogică să-mi spună ce numere să pun. Căci desigur, toată lumea știe ce numere o să iasă la Loto. Dar nu le pune, doar așa, ca să o enerveze pe Fortuna.

Raluca FEHER

Abonează-te la newsletter
Sign up here to get the latest news, updates and special offers delivered directly to your inbox.
You can unsubscribe at any time
Comentarii
Loading...