Open Park transformă parcul Tractorul în cea mai mare zonă de colorat din țară!

20 de metri pătrați de pînză de colorat te așteaptă în parcul Tractorul din Brașov, la cea de-a treia ediție a Open Park Festival, care va avea loc între 24-26 iulie, alături de campionate sportive, jocuri de familie, baloane uriașe, ștafete și ateliere de desenat pe tricouri.

Pentru al treilea an consecutiv Asociația Colors împreună cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Brașov, cu sprijinul Primăriei Brașov și al partenerilor locali, Biblioteca Județeană G. Barițiu, Muzeul Casa Mureșenilor Brașov și Asociația Copiii de Cristal transformă parcul Tractorul din Brașov într-un spațiu deschis copiilor, tinerilor și familiilor acestora și le pun la dispoziție activități diferite grupate în 6 mari categorii: sport, jocuri, ateliere artistice, ateliere creative, expoziții și animație. Accesul este gratuit, programul zilnic fiind între 10-21.

Ca și la edițiile anterioare participanții își pot alege activitatea care li se potrivește din programul pregătit de organizatori, implicându-se în campionate de fotbal, volei sau badminton, luând parte împreună cu familia și prietenii la jocuri de teambuilding sau la ștafete, descoperind jocurile tradiționale din zona Brașovului sau redescoperind jocurile copilăriei și dezvoltându-și creativitatea și dexteritatea prin atelierele creative sau artistice. De asemenea în fiecare seară parcul se va transforma în discotecă în aer liber.

În plus în acest an orice persoană, de orice vârstă este invitată la colorat. 20 de metri pătrați de doodle așteaptă să prindă culoare; alături de acesta participanții cei mai mici vor putea să coloreze cu mânuțele, în timp ce pe cei mai mari îi așteaptă un panou cu post-it-uri de desenat. De asemenea tot pentru copii va exista o zonă artistică și de creativitate cu girafe, buburuze și alte animăluțe artist. Adu cu tine un tricou și îl vei putea colora cum vrei tu cu ajutorul voluntarilor și al markerelor colorate.

Open Park Festival este singurul festival cultural outdoor de tineret care se desfășoară într-un parc din Brașov, scopul organizatorilor fiind de a transforma parcul într-un spațiu cultural nonformal, accesibil copiilor și tinerilor, de a promova activitățile în aer liber, pe perioada vacanței de vară și de a mobiliza voluntari, organizații neguvernamentale și instituții cu programe similare în dezvoltarea unui concept cultural unitar.

Pentru actualizări ale programului vă invităm să consultați plinideidei.ro și facebook.com/asociatiacolors. Pentru mai multe informații vă rugăm să ne contactați pe as_colors@yahoo.com sau telefon 0745-052151.

Asociaţia Colors, înfiinţată în 2008, are ca misiune dezvoltarea indivizilor şi a comunitătilor din care fac parte pentru a face faţă provocărilor vieţii actuale, implementând proiecte educaţionale şi de voluntariat pentru timpul liber şi vacanţe, destinate copiilor, tinerilor şi vârstnicilor din Braşov şi Sibiu. Mai multe găsiti pe www.plinideidei.ro.

Articole din aceeași categorie:

Comments

comments

Leave a Reply