Paranoia puterii, faza cu microfoane

Despre primele semnale de paranoia puterii în cazul lui Iohannis, pe atunci doar candidat dar viitor președinte, scriam în 11 noiembrie 2014. Scurt, căci ”bibliografia” poate fi consultată, atunci făceam trimitere la două ”ziceri” ale candidatului bănuit de muțenie.

Prima suna cam așa: ”Am impresia că toată lumea e împotriva mea, în afară de mine.” În a doua, Klaus Werner Iohannis anunța națiunea, diaspora și lumea întreagă, în urma unor aruncări cu găini (!!!) că se simte amenințat cu moartea! Un început frumos, promițător, ca să spun așa…

Acum, noi probe ale instalării unei boli care a devenit cronică la conducătorii noștri, de pe tot palierul politicii, administrației etc., confirmă ceea ce anticipam. Una dintre ele o reprezintă costisitoarele – se vorbește de peste 1 milion de euro – modificări de la vila pe care cu greu a părăsit-o schizoparanoicul Traian Băsescu. Nu vreau să fac un inventar – se schimbă tot, pînă și parchetul pe care a călcat președintele jucător – însă nu pot să nu aduc în atenție ceea ce a scăpat un biet lucrător, sper să nu i se întîmple ceva: ”Ăștia caută microfoane…” Dărîmînd pereți!

Încă o fobie caracteristică paranoiei… Altfel, Iohannis – sas ”româneț”, dacă ar fi să ne referim doar la reședința modestă a Angelei Merkel, plus decenta sa singură proprietate, și nu neamț, împreună cu tot mai prezenta și eleganta sa doamnă, manifestă un uriaș apetit pentru parvenire și… procopsire (vezi povestea cu salariile demnitarilor, pusă în operă în perfectă colaborare cu generalul prof. dr. premier de rezervă, vicepremier, președinte de partid etc.

Gabriel Oprea, și cu știința copilotului Ponta, cea cu dotările automobilului, adică scaune încălzite care-ți fac și masaj etc.etc.) În Spania, sponsor vizibil a fost o firmă aparținînd controversatului proprietar de televiziune, telefonie ș.a.m.d. Tessari, prinsă într-un dosar de corupție dar ce contează dacă în campania electorală și-a făcut datoria! Diaspora din Spania , tot mai agitată de dezamăgirile provocate de preavotatul Iohannis, s-a procopsit și ea cu pungi DIGI, RCS RDS, de parcă alesul i-ar fi luat locul exfotbalistului Gică Craioveanu…

Cam asta este. Începutul a fost făcut. Pînă la schizoparanoia lui Băsescu mai este ceva drum dar etapele pot fi sărite ușor!

Eduard HUIDAN

Articole din aceeași categorie:

Comments

comments

Leave a Reply