Care sunt soluțiile Tetkron pentru a relua furnizarea apei calde

Adunarea Generală a Acționarilor a furnizorului de energie termică Tetkron, s-a întrunit într-o nouă ședință astăzi pentru a lua la cunoștință, în primul rând, care este stadiul negocierilor purtate cu producătorul Bepco și furnizorul de gaz GDF Suez în vederea reeșalonării datoriilor înregistrate și reluarea furnizării de agent termic. Au fost discutate  soluțiile alternative de alimentare cu energie termică din centralele termice de cvartal pentru unii beneficiari. În momentul de față sunt aproximativ 8.000 de apartamente care nu au apă caldă de o lună, iar în contextul în care se apropie sezonul rece, trebuie găsită cât mai rapid o soluție.

AGA Tetkron trebuie să își dea acordul pentru preluarea de către Tetkron de la producătorul Bepco a serviciului de pompaj (care îi fusese încredințat prin licitație), întrucât aceasta este una dintre condițiile impuse de către Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, pentru a aviza prețul energiei termice. În acest sens, va trebui modificată și organigrama societății Tetkron, având în vedere că trebuie asigurate posturile necesare desfășurării activității de pompaj. Consilierul local Cătălin Leonte a subliniat faptul că va fi însă nevoie și de o analiză a problemei  conducerii Tetkron, deoarece această societate nu are practic director coordonator de peste o lună, acesta fiind în concediu medical, nici director economic, pentru că persoana în cauză s-a transferat pe un alt post, cererea fiindu-i aprobată de directorul coordonator înainte de a intra în concediu medical și, nu în ultimul rând, nu mai există nici șef al Serviciului Juridic. ”Va trebui să clarificăm această situație. De asemenea, mai este o problemă legată de fișele posturilor, pentru că directorul economic și cel comercial nu le au, iar cea a directorului coordonator a fost reciclată, fiind prelucrată una mai veche, fără a mai fi renumerotate punctele”, a explicat Cătălin Leonte.

Articole din aceeași categorie:

Comments

comments

Leave a Reply