Consilierii județeni au renunțat la deplasarea în Maroc

După ce inițial s-a suplimentat la 11 numărul consilierilor județeni și ai reprezentanților forului care ar fi urmat să meargă într-o delegație oficială în Maroc, ieri, plenul Consiliului a decis revocarea respectivei hotărâri. Motivul invocat în expunerea de motive care a stat la baza acestei decizii este că recent în Maroc au avut loc alegeri și autoritățile cu care se stabiliseră anterior întâlniri nu mai sunt în funcție, astfel că este nevoie de reluarea discuțiilor pentru a negocia stabilirea unor relaţii bilaterale cu unităţile teritorial-administrative din această ţară. Vizita în Maroc ar fi urmat să aibă loc 4 – 13 decembrie 2015, iar un alt motiv care a stat la baza renunțării la această deplasare, după cum a precizat vicepreședintele Claudiu Coman, este și contextul geopolitic actual situația fiind destul de tensionată în această zonă.

Consilierii județeni nu renunță însă la deplasarea în Germania și Cehia, unde numărul de delegați a fost suplimentat cu încă unul. Astfel, în această deplasare care va avea loc în perioada 2 – 8 decembrie vor merge vicepreședintele Claudiu Coman și consilierii Aranyoși Ștefan, Ioan Paler și Adrian Gabor, dar și arhitectul șef al județului, Adrian Emilian Ibănescu. Delegația județului va participa la o serie de evenimente: conferința Regiunilor și orașelor prietene Brașov – Nurnberg în care se solicită o prezentare a mediului economic brașovean, a proiectului aeroportului, dar și a candidaturii la titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021, o vizită de lucru pe aeroportul de la Munchen și alta în orașul Pilsen din Cehia care a câștigat titlul de Capitală Culturală n 2015, precum și o vizită la Muzeul Hermann Oberth în vederea conturării proiectului Centrului Aeronautic și Aerospațial de la Brașov.

Articole din aceeași categorie:

Comments

comments

Leave a Reply