Penitenciarul Codlea, un loc în care moare orice speranţă

Am făcut o vizită la penitenciarul Codlea, ca şi membru al unui grup organizat de asociaţia ASUM Braşov, delegaţie menită să verifice condiţiile de detenţie din închisoare şi respectarea drepturilor deţinuţilor. Am pornit spre penitenciar mânată de curiozitate pură, nicidecum de vreun sentiment de simpatie pentru persoanele închise la Codlea. Dimpotrivă, convingerea mea era că mulţi dintre amărâţii care trăiesc în libertate o duc mai rău decât infractorii închişi după gratii. Ajunsă, însă, în celule am simţit apăsarea deznădejdii, lipsa speranţei şi a decenţei, dispariţia respectului de sine. Penitenciarul Codlea este departe de orice închipuire. Este un loc al penitenţei în cel mai abrupt sens al ei, fără legătură cu democraţia, cu drepturile omului sau Uniunea Europeană.

În Penitenciarul Codlea sunt încarcerați acum 647 de deținuți. 12 dintre ei sunt în tranzit spre instanțe sau alte penitenciare. 18 sunt internați în cele 3 încăperi ale infirmeriei. Alți 17 sunt în secțiile de muncă de la Râșnov si Băile Rotbav. 68 dintre cei aflați la Codlea nu sunt condamnați, ci își așteaptă sentințele în stare de arest preventiv. Sunt cei mai chinuiți de gânduri. Nu înțeleg de ce li se întâmplă așa ceva. La fel și cei doi minori recent condamnați și aflați în carantină. Toți sunt cifre. La Codlea, în penitenciar, oamenii sunt cifre.

Fericiţi pentru că tocmai scăpau de ploşniţe

În ziua respectivă, deţinuţii se aflau în curte, înghesuiţi într-un spaţiu mult prea mic pentru numărul mare de persoane evacuate din celule. Aceasta, după ce în aceeaşi zi în care noi ne-am deplasat la Codlea, conducerea penitenciarului programase lucrări de dezinsecţie în penitenciar. Deţinuţii erau nemulţumiţi de această situaţie şi s-au plâns echipei ASUM Braşov. „Uitaţi-vă cum ne obligă să stăm, ca vitele în camioanele care le duc la abator”, ne strigau deţinuţii. Pe de altă parte, erau şi mulţi fericiţi printre ei. „Noroc că aţi anunţat că veniţi. Aşa am scăpat şi noi de ploşniţe, că nu ne lăsau nici să ne odihnim”, ne-au spus alţii.

Ni s-a permis accesul în celule. Camere mici în care paturile erau dispuse pe trei nivele. Într-un colț, o masă și două-trei scaune. În celula cu numărul E.2.48, de exemplu, în care trăiesc 26 de deţinuţi, sunt numai două mese. Toți cei 26 de bărbați care trăiesc închiși aici au la dispoziție un singur duş, iar în WC-ul turcesc apa este aruncată dintr-un butoi. De altfel, duşul este impropriu denumit astfel, câtă vreme este doar un furtun prin care curge apă. Deţinuţii s-au plâns constant membrilor delegaţiei ASUM de lipsa condiţiilor de detenţie şi de igienă.

În sala comună de duşuri, pe care toţi deţinuţii o pot folosi vinerea, mizeria este de nedescris, iar condiţiile sunt improprii unei astfel de încăperi. Vorbim despre o încăpere cu ciment pe jos, cu o singură scurgere, şi aceea înfundată, cu un tavan în care sunt fixate, pe o ţeavă, câteva guri de ieşire a apei calde. Fără reglaje, doar nişte găuri în ţeavă prin care se scurge apa din tavan.

Deţinuţii spun că primesc lunar săpun şi pastă de dinţi, în mod gratuit. Așa cum cer normele europene. „Nu ne putem spăla cu săpunul. E împuţit”, s-au plâns ei. Iar mirosul din celule era de neînchipuit.

 

„În 2 ani aici nu am văzut niciodată carne în mâncare”, se plâng deţinuţii

Conform normelor privind drepturile deţinuţilor, aceştia ar avea dreptul la 50 de grame de carne zilnic. Am verificat personal mâncarea servită în ziua respectivă, vizita noastră având nevoie de aprobarea conducerii şi fiind anunţată cu două săptămâni înainte. Prin urmare,fără a ne surprinde deloc, mâncarea conţinea carne. Felul 1 : ciorbă de paste, cu costiţă. Carnea era grasă, însă ciorba părea consistentă datorită pastelor. Felul 2 : o tocană subţire de cartofi cu aceeaşi costiţă grasă. Iniţial am crezut că este încă o variantă de ciorbă, însă mi s-a precizat că este felul principal.

Separat era şi hrana pentru deţinuţii aflaţi la regim : în supă erau folosite oasele de la costiţă, dar se puseseră aceleaşi paste făinoase. Prin mâncare de regim se înţelege,în penitenciar,lipsa sării. „În 2 ani aici nu am văzut niciodată carne în mâncare. Să mai veniți în vizită, că ne aruncă și oase în blid”, se plâng deţinuţii .

Nu am văzut,însă, hrana preparată pentru cele 18 persoane bolnave de diabet, pentru cei doi deţinuţi distrofici, pentru deţinutul musulman sau pentru cei 12 deţinuţi vegetarieni. În schimb, bucătăria era curată, la fel păreau şi vasele în care se preparase hrana.

Mâncarea este dusă la fiecare masă în celule, pentru că deţinuţii nu au o sală de mese. Fiecare mănâncă pe unde apucă: în pat, pe pervaz, chiar şi în baie.

 

2 medici şi 7 asistente angajaţi, deţinuţii urlă de durere în celule

Deţinuţii ni s-au plâns de atitudinea gardienilor atunci când se îmbolnăvesc. Dacă, de exemplu, un deţinut are nevoie la cabinetul medical, trebuie să anunţe gardianul dimineaţa, la ora 8. Dacă îl ia durerea la ora 9, deţinutul trebuie să aştepte până a doua zi, sau mai mult. Unul dintre deţinuţi ne-a spus că de trei zile nu poate dormi din cauza durerilor de măsea, că a cerut în mod repetat ajutor, inclusiv calmante de la cabinetul medical, însă nu a fost ajutat, iar stomatologul nu a ajuns. Cum nu a ajuns nici calmantul de la infirmeria închisorii. Aceasta, în condițiile în care, pentru cei 647 de deţinuţi sunt angajate, la Penitenciarul Codlea, 232 de persoane. Cu toate acestea, conducerea penitenciarului invocă lipsa de personal. Într-adevăr lipsesc angajaţi cheie, precum un medic stomatolog. Acesta este un colaborator extern, care vine la Codlea din judeţul Harghita de două ori pe săptămână şi rezolvă doar urgenţele, după cum susţine directorul penitenciarului, Florin Chiș. Deţinuţii spun că lucrurile nu stau tocmai aşa. Până ajunge stomatologul îşi urlă durerea în celule. Ni s-a spus că deţinuţii au la dispoziţie o asistentă medicală 24 de ore din 24, iar medic de la 8-15 în fiecare zi. Teoretic există şi un asistent social, însă,practic, acesta este în concediu de maternitate.

Deţinuţii ni s-au mai plâns de faptul că, deşi au o frizerie în incinta penitenciarului, toți se tund în celulele supraaglomerate. Practic, dacă un deţinut se tunde, toţi ceilalţi sunt nevoiţi să rămână în paturi. Conducerea penitenciarului invocă tot lipsa de personal şi în această situaţie, spunând că deţinuţii nu pot fi transferaţi la frizerie deoarece nu sunt suficienţi gardieni şi, conform regulamentului, este nevoie să fie însoţiţi prin închisoare pentru o astfel de acţiune.

 

Deţinuţii de la Codlea au câştigat la CEDO

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a confirmat abuzurile si încălcările drepturilor omului cu privire la condițiile de detenție din Penitenciarul Codlea si nu numai. Statul Român a fost deja obligat la plata sumei de 164.150 de euro pentru aceste încălcări. Pe lista lungă a CEDO se reproșează Penitenciarului Codlea calitatea hranei este una proastă (” nu am văzut carne în doi ani” – spune unul dintre deţinuţi , iar cuvântul ” lături ” ar fi cel mai potrivit pentru hrana servită acolo,lipsa produselor igienice minime, lipsa spațiului minim alocat fiecărui deținut( ex. intr-o camera de 9 metri pătrați sunt închise 6 persoane),lipsa spațiului pentru servit masa, în condițiile în care nu există o sală de mese, iar celulele nu au scaune și mese decât pentru cel mult trei deținuți,celulele sunt infestate cu ploșnițe, lipsa apei calde și probleme cu căldura pe timpul perioadei de iarna, lipsa spațiilor pentru plimbare ( ex. o curte de 120 metri pătrați este alocată unui număr de aproximativ 200 persoane).

În ceea ce priveşte învoirile în afara penitenciarului pentru deţinuţi, conducerea penitenciarului invocă lipsa temeiului legal pentru acordarea acestora. Practic, nu le pot asigura legal escorte, spune directorul. Cu toate acestea, au fost acordate între 5-7 învoiri de 24 de ore anul acesta pentru înmormântări, după ce a fost analizat comportamentul deţinutului care a solicitat învoirea. „Nu este suficient un certificat de deces pentru a primi învoire”, ni s-a precizat de către conducere. Aşa se face că anul trecut, un deţinut în vârstă de 27 de ani s-a sinucis pentru că fiul său s-a îmbolnăvit grav şi el nu a fost lăsat să-l viziteze câteva ore în spital.

I-am întrebat pe deţinuţi dacă regimul de detenţie contribuie la reeducarea lor, acesta fiind însuşi scopul măsurii. Răspunsul lor a fost invariabil NU. Aceasta, pentru că nu există programe de reeducare coerente. Există, însă, o capelă ortodoxă, unde deţinuţii primesc asistenţă spirituală de la un preot ortodox. Nu există preoţi pentru alte rituri. În penitenciarul Codlea este încarcerat și un musulman, care, spune conducerea, nu a cerut asistenţă religioasă.

Am recunoscut, printre deţinuţi, câţiva bărbaţi care, în lumea de afară, s-au bucurat de respectul şi aprecierea mea. Unul dintre ei este Darie Aculov, condamnat pentru fapte cu violenţă, inclusiv sechestrare de persoane, comise în grup organizat. Practic, a sărit în ajutorul unui amic care fusese înşelat cu ceva bani. L-a prins pe individ şi l-a ţinut la păstrare într-o cameră încuiată. Înainte de asta era cascador şi dresor de cai. Artist. Reuşea să convingă un cal, şoptindu-i ceva la ureche,să se plece în faţa publicului. Reuşea să cadă de pe cal în aşa fel încât animalul să nu păţească nimic. El îşi mai rupea cîte un os. Calul, niciodată.

 

Numărul sinucigaşilor este mai mare în rândul gardienilor decât în cel al deţinuţilor

Fiecare deţinut are dreptul să vorbească la telefon 1 oră pe zi cu maximum 10 persoane. Pe secţii există montate între 4 şi 8 aparate telefonice la dispoziţia deţinuţilor. Gardienii spun că aparatele ar fi suficiente. Am calculat şi eu şi sigur nu sunt.

Am vizitat, de asemenea, şi magazinul închisorii, de unde deţinuţii pot cumpăra alimente şi produse pentru igienă. De exemplu, o pastă de dinţi costă aici 26 de lei, iar o conservă de peşte costă 6 lei. Practic, magazinul este inaccesibil celor mai mulţi dintre deţinuţi.

Două tentative de suicid prin spânzurare au avut loc în penitenciar în cursul anului 2015. Ambii deţinuţi au fost transferaţi la spitalul de boli nervoase pentru consiliere. În schimb, numărul deţinuţilor care refuză hrana este foarte mare : 2-3 pe săptămână. Este cea mai la îndemână metodă de protest. După trei mese refuzate, conducerea penitenciarului trebuie să ia măsuri. Adică, să le asculte păsurile şi să îi verifice din punct de vedere medical. Conform declaraţiilor conducerii, şi aceştia primesc consiliere din partea psihologului penitenciarului.

Un singur deţinut a decedat anul acesta în penitenciar. Este vorba despre o persoană care a suferit un stop cardio-respirator la aflarea veştii că va fi eliberată condiţionat din închisoare.

În schimb şi în mod paradoxal, numărul tentativelor de suicid în rândul gardienilor de la Codlea este mai mare decât cel din rândul deţinuţilor, după cum ne-a declarat directorul închisorii. „Personalul nu face întotdeauna faţă şi cedează din cauza stresului”, spune directorul închisorii, Florin Chiş.

 

Mărturia unui fost deţinut

“E o lume separată, închisă, greu de pătruns, în care deseori umanitatea doar se mimează. M-a șocat acolo cumetria instituțională, atât de bine închegată și legată încât nu poți clinti nimic! Sunt cel puțin 25 de familii la Codlea ( tată- fiu, soț-soție, frați, etc) . Asta reiese și din declarațiile de interese. Ce nu reiese imediat sunt cumetriile. Stai de vorbă cu cineva despre altcineva, te plângi unui gardian în legătură cu un alt gardian și afli că vorbești cu nașul, cumătrul sau finul! Mai mult de o treime dintre angajați sunt rude! Cum să nu se acopere unul pe celălalt? Cum să te poți plânge cuiva?” -spune Ionel Spătaru, condamnat pentru fapte de corupţie pe cand era director OJPC Braşov. ” Spuneam, mai în glumă, mai în serios, că Penitenciarul Codlea ar trebui să se numească Asociația Familială Penitenciarul Codlea!” , adaugă Spătaru.

Am văzut şi noi angajaţi pe ale căror ecusoane scria acelaşi nume, Boriceanu. Dar şi directorul şi-a angajat familia în penitenciar. ” Probabil că domnul Chiș, nu a găsit loc de muncă pentru soție, așa că a adus-o la penitenciar. Domnul Fabry este fiul tatălui său, fostul director al Penitenciarului. Familia Staier( soțul psiholog şi fost purtător de cuvânt, soția director) este  și ea un exemplu bun, familia Boriceanu, sunt cel putin caţiva angajaţi cu acest nume”- mai spune Spătaru. ” Ilegal? Nu, cu siguranță! Dar, cumva ciudat, poate chiar imoral. Putem avea prezumția de corectitudine în aceste condiții?”- se întreabă fostul deţinut.

Deținuții știu ce drepturi au chiar și după gratii. La fel și conducerea închisorii. Poate nu întâmplător, de la aviziere lipsesc cu desăvârşire informaţiile privind datele de contact ale ONG-urilor care au ca obiect de activitate respectarea drepturilor deţinuţilor, aşa cum cere regulamentul penitenciarelor. Le-am înmânat deţinuţilor fluturaşi cu datele mele de contact, însă celor mai mulți dintre ei le-a fost teamă să le ia în prezenţa gardienilor care ne însoţeau. Mă priveau cu speranță, dar pe furiș, pentru a nu fi văzuți de gardienii alături de care rămâneau după plecarea mea.

Am petrecut cinci ore în penitenciarul Codlea. Când am ieşit în parcarea din faţa închisorii am înţeles că nu există niciun arbore la vedere în penitenciar. În orice celulă ai fi, pe fereastră nu vezi decât zid,cer sau curte interioară. Mi-am amintit ce mi-a răspuns un deţinut atunci când l-am întrebat de ce îi este cel mai dor din viaţa de afară. „Să văd un brad, doamnă”, a spus el. Mirosul greu din celule îmi intrase în haine şi în nări. Ajunsă la Braşov, m-am oprit la intrarea în oraş, m-am uitat spre muntele Tâmpa şi am tras aer în piept. Mirosea a libertate.

Mariana SEBENI-COMŞA

Articole din aceeași categorie:

Comments

comments

Leave a Reply