Terorismul de stat

România se confruntă cu o problemă majoră de securitate. Probabil cu una dintre cele mai grave din istoria modernă a țării. O problemă care ar trebui să fie prioritară pe agenda CSAT și care se anunță a fi mai devastatoare decît o sumă a actelor de terorism posibile. Și nu vreau să mă refer la bancul cu faimoasa scrisoare a teroristului arab sosit la București, banc care, vă amintiți, se termină cam așa: „Aicia la România, mult cretin! Zbierat, zguibat la sin, căcat be mine de frica! Jefu, ma îndorg acasa! Asta romani nu are nevoie de terorism, face singur treaba. Hussein”. Și care este oribil de adevărat.

De fapt, este vorba despre rata abandonului școlar în România. O rată care, conform statisticilor, ajunge în zona unui catastrofic 20%. Și care atrage după sine consecințe deosebit de grave. Abandonul școlar în România este o consecință directă a terorismului de stat. A terorismului guveramental. A nepriceperii, a incompetenței sau chiar a ticăloșiei multora care s-au perindat în cei 26 de ani la conducerea sistemului de educație din România. Dar nu numai.

Politicile guvernamentale din domeniul educațional au avut drept consecință directă o scădere galopantă a calității actului de formare pentru copiii și tinerii României. În contextul în care economia mondială tinde spre supra-tehnologizare, spre performanță, România subcalifică profesional, indiferent de domeniu. Excepțiile pot fi notabile, dar nu sînt altceva decît excepții.

Este un paradox în contextul în care în România numărul universităților pe… cap de locuitor a crescut exponențial. În contrapartidă a scăzut calitatea pregătirii universitare (rog, revedeți fraza cu excepțiile). În România numărul de doctorate a crescut mirobolant, dar a dispărut aproape cu desăvîrșire învățămîntul tehnic și profesional.

Politicile educaționale ale guvernelor de la  București au condamnat în acest fel țara la subdezvoltare industrială și, pe cale de consecință, economică. Iar acest fenomen este amplificat de politicile economice ale guvernelor care s-au succedat. Politici care au avut drept consecință, pe de o parte, gonirea din țară a forței de muncă calificate (o logică migrație după un nivel normal și relaxant de viață) și, pe de altă parte, prin sărăcirea galopantă a populației (revenim la statistici, sîntem pe locul doi european în topul sărăciei majore), la creșterea gradului de abandon școlar. O cincime din populația de vîrstă școlară abandonează. Adică o cincime din populația de vîrstă școlară devine bună pentru munci necalificate, șomaj și ajutor social condamnînd România, pe termen mediu și lung, la subdezvoltare, spirală galopantă a sărăciei, mizerie. Și, evident, aservire.

Este o situație expusă rezumativ. Dar într-o țară a lucrului bine făcut, această chestiune ar trebui să fie prioritară pe agenda CSAT. Pentru că este similară cu unul dintre cele mai grave acte de terorism prin prisma consecințelor. Un act terorist al statului român împotriva ființei naționale. Am zis!

Cornelius POPA

Articole din aceeași categorie:

Comments

comments

Leave a Reply