Final de epocă: pleacă “feudalii”, vine descentralizarea

Dacă ne uitam la rece si facem analize, observăm că oamenii cei mai multi nu vor o schimbare radicală, multi vor să tragă de timp, exista o frică generală de schimbare în societatea noastră”, spune într-un interviu fostul strateg al PSD, actualul vicepremier tehnocrat, Vasile Dîncu, referindu-se la descentralizare.

Interviul, realizat de www.paginadepolitica.ro, merită sudiat cu atenție, dar aceste propoziții exprimă un punct de vedere pe care nu îl împărtășesc. Oamenii cei mai mulți își doresc o schimbare radicală a felului în care sunt conduși. Din foarte multe puncte de vedere. Însăși poziția ocupată de dl. Dîncu în acest moment în cabinetul Cioloș este urmarea unei puternice dorințe de schimbare care s-a manifestat direct și fără echivoc în stradă.

Descentralizarea va duce la un transfer de putere, nu doar de servicii și resurse, de la București către autoritățile locale. E normal să fie așa, e normal ca brașovenii să decidă cât mai mult în ceea ce îi privește. Mutarea deciziei în comunitate, aproape de cetățeni, este un demers democratic firesc, pe care Occidentul l-a făcut demult. Noi suntem mai speciali” și ne chinuim de zece ani cu acest proces.

De ce? Deoarece clasa politică s-a dovedit constant incapabilă măcar să fie în pas cu vremurile, darămite să o ia înaintea acestora. Incapabili să fie locomotive ale societății, politicienii s-au limitat la un statut de tip feudal”. Adică, au avut grijă mai întâi de ei înșiși.

Domnul Dîncu se înșeală. Nu oamenii se vor opune schimbării, ci politicienii, care nu înțeleg că au pierdut încrederea celor care i-au votat. Nu trebuie să fii analist politic ca să vezi cum partidele aruncă în piață coduri de bună-purtare, dar nimeni nu pleacă din poziția sa. Singurii sacrificațisunt cei care nu mai pot fi salvați de brațul justiției, dar și pe ei îi mai suportăm până la alegeri.

Guvernul tehnocrat vrea să grăbească descentralizarea, și bine face, iar momentul este prielnic! Anul apăsării pedalei de accelerație este și anul alegerilor locale. Descentralizarea nu poate avea loc fără implicarea directă a aleșilor locali, iar în iunie comunitățile din toată țara vor putea opta pentru o altfel de administrație – modernă, eficientă și onestă. Generația feudală va pleca acasă nu numai pentru că a greșit în exercițiul puterii, ci și pentru că epoca ei s-a încheiat.

Cătălin Leonte

Articole din aceeași categorie:

Comments

comments

Leave a Reply