Tonul face muzica

Andreea_KovasnaiCum reacționăm când copilul nostru face remarci nepotrivite în public? Cu cât vârsta copilului e mai mare, mai aproape de adolescență, cu atât ne afl ăm într-o situație mai difi cilă. Dacă este la o vârstă mică, penibilul situa- ției este mai ușor de depășit, copilul trecând ca drăgălaș în sinceritatea reacțiilor sale. Transformând totul într-o glumă putem să ieșim basma curată. Când copilul crește nu se mulțumește cu o singură remarcă, ci va continua nestingherit. Îți va ignora privirile mustrătoare, disperate pe alocuri, fi e pentru că nu le pricepe sensul, fi e pentru că nu vrea pur și simplu să tacă. Cum îi explici că nu este frumos să vorbească despre anumite subiecte, tu care până acum, l-ai învățat să fi e sincer? Este relativ fi nă granița între defectele de care este vinovată o persoană și cele de care nu este. Iar dacă este vinovată (miros neplăcut, păr murdar, haine șifonate, etc.) este util să-l îndemni să nu se exprime? De ce l-am educa să tolereze nesimțirea celor din jur? Fac o paranteză, pentru că asta îmi amintește de una dintre campaniile de curățenie desfășurate sub egida diferitelor organizații, când eu cu elevii curățam mizeria din straturile de fl ori, iar de la geamuri locatarii aruncau mucuri de țigări pe noi. Unul dintre elevii mei a întrebat atunci, pe bună dreptate, de ce trebuie să facă el curat după nespă- latul acela. Așadar, de ce ai sfătui un copil să tacă în fața unui astfel de comportament? Până unde ține toleranța? Pe de o parte, nu poți știrbi personalitatea copilului obligându-l să vorbească numai când și dacă îi dai tu voie, pe de altă parte nu-l poți lăsa să îndruge verzi și uscate. Indiferent de situație, cred că este o greșeală să-i faci observație într-un mod dur. A-i vorbi pe un ton aspru în public, a-l inferioriza în fața cunoscuților, mai rău, a striga la el, nu va da rezultate. O conversație acasă, la care să participe eventual ambii părinți, este mai efi cientă pe termen lung, decât să-l pui la punct scurt, de dragul audienței. Atâta vreme cât i se cere în mod constant să fi e sincer, nu va înțelege de ce trebuie să se abțină din cauza etichetei sociale. Părintele trebuie să-i explice că poate să exprime ce gândește pe un ton civilizat, neutru, fără să strige, fără să atragă atenția în mod deosebit asupra lui. A educa un copil înseamnă și a face față situațiilor difi cile în care te pune, dar asta nu îți dă dreptul să strigi la el ca să te ferești pe tine de eventuale neplăceri. Și, revin la ideea care mă obsedează: copilul face ce vede acasă.

Andreea Kovásznai RĂDULESCU

Articole din aceeași categorie:

Comments

comments

Leave a Reply