Teoria Conspirației (II) – Corporatistul

Corporația. Visul de aur al fiecărui tânăr aflat încă pe băncile școlii. Mașină  de serviciu, salariu peste medie, dezvoltare personală, telefon de serviciu, laptop. O rotiță dintr-un angrenaj atent dezvoltat și pus la punct. Angrenaj care se supune unei „politici corporatiste“ care are grijă de fiecare membru al organizației. Sales, marketing, human resources, legal, ISO. Și romgleză. Multă romgleză. Task, target, ASAP, meeting, Christmas Party, insight, feed-back. Totul în numele eficienței pure. Și tânărul nostru absolvent și licențiat ajunge să fie selectat pentru a lucra în acest mediu, după ce trece de furcile caudine ale departamentului de resurse umane.

Și începe distracția. În primele 3 luni ești de fapt sub strictă observație. Orice mișcare, orice țigară, orice pahar băut la întâlnirile formale, decontul, depășirea bugetului pentru telefonia mobilă, cuvintele utilizate când trimiți e-mail-uri, dacă răspunzi la telefon în weekend-uri sau în afara orelor de serviciu, dacă postezi și ce postezi pe rețelele de socializare. În plus laptop-ul de serviciu precum și conexiunea wi-fi a telefonului mobil sunt monitorizate ca nu cumva să pierzi vremea aiurea pe net. În paralel este monitorizată și reușita în asimilarea datelor job-ului. Produse, mișcarea documentelor, clienții. În primele 3 luni de fapt corporația investește în tine și este atentă la procesul de învățare și la comportament. În acest punct începe manipularea care îmbracă forma motivării la început. Și te gândești că oare ce poate fi rău, doar ai atâtea beneficii.

Dacă după trei luni HR-ul (resursele umane) concluzionează că nu vei face fața „job description-ului“, ți se va strânge mâna și vei părăsi job-ul cu o strângere călduroasă de mână și cu o scrisoare de recomandare care îți laudă performanțele.

Dacă după trei luni HR-ul concluzionează că vei face față, perfect, mergi mai departe. Orice angajat într-o corporație este o constantă introdusă într-o funcție matematică. În primele trei luni investim ușor în el ca să vedem dacă se mulează pe nevoile noastre. În următoarele 6 luni va ajunge să lucreze la 100% din potențial. Probabil, văzând acest calcul, vei fi tentat să spui că este ok, doar te-ai înțeles să prestezi o muncă pentru un salariu, și dacă ai ajuns la acest potențial în 6 luni, cu atât mai bine. Dar capcana este urmatoarea. La fix un an de la angajare, tânărul  nostru, pentru salariul negociat la început, va fi nevoit să lucreze 200%. Da, 200%, adică dublu ca productivitate decât cu 6 luni în urmă. Exact ca puii de găină din bateriile gen Avicola. În 45 de zile de la ieșirea din ou trebuie să ajungă numai buni de sacrificare și de pus în galantar.
Ritmul este destul de greu de ținut. Șeful direct responsabil apare din când în când și te supune unui proces de „coaching“ (acompaniere) sau „mentoring “, și te convinge că ești în stare să faci în plus  și raportul ăla, și situația aia, și să te ocupi în plus de contul ăla.

Dacă menții ritmul ai viitorul asigurat in corporație. Dacă nu, ești tras pe linie moartă și cu prima ocazie te vei alege cu 3-6 salarii compensatorii și o scrisoare de recomandare la concediere.
Să presupunem că menții ritmul. Cu proxima ocazie vei fi promovat. Vei primi un salariu mai bun, vei beneficia de „training”-uri pentru a face exact ceea ce face șeful tău cu tine. Și vei avea subordonați. Care vor fi selectați exact cum ai fost și tu selectat. Și din când în când vei primi vizita șefului tău care te va supune unui proces de „coaching“… exact etapa descrisă mai sus.

Și tot așa până ajungi la limita competenței. Ai ajuns în vârf? Excepțional! Reușești să te menții? Înseamnă că ești un mare luptător. Dar când te uiți în spate ce vezi?  Că n-ai dat dovadă de emoție în legătură cu oamenii pe care i-ai condus? Ai uitat ce e empatia? Ai creat personalități exact după chipul și asemănarea ta, care sunt leiți cu cei care te-au format pe tine? E bine? E rău? Dar sigur e profitabil !
Secretul ascensiunii într-o corporație e destul de simplu. Iei un om, îl testezi dacă are tendința de a deveni dependent de muncă (workaholic), dacă nu are latura empatică dezvoltată, dacă vede lucrurile în date clare și precise, dacă e ușor dirijabil și influențabil, dacă e dispus să învețe lucruri mai puțin ortodoxe, dacă stă bine înfipt în realitate, și dacă trece aceste teste, voila, ești în prezența unui veritabil „Corporatist“.

Oare în mediul acesta lucrativ suntem aleși pentru virtuți, sau pentru patimi? Mă îndoiesc sincer că a măsura un om în funcție de cifrele pe care „le produce“ este o virtute, doar în cazul în care salvează vieți. O virtute e să vezi , să apreciezi și să dezvolți adevărata lui valoare umană care cuprinde și latura sufletească. Ori schilodirea prin reprimarea laturii afective, sau orientarea acestei laturi către un plan negativ, sunt bazele lăcomiei. Și a fricii ! Frica că vei fi simțit si concediat, frica că nu-ți vei găsi alt job, și vei fi în imposibilitatea de a-ți achita facturile.

Din propria experientă împărtășesc faptul că, în corporații sunt promovați cei care au tulburări obsesiv – compulsive, cei care au comportamente psihotice și cei care sunt ușor de motivat (manipulat) de către conducere. Iar acestea  sunt dezvoltate și hrănite.
Și sunt sigur că și „stăpânii“ noștri știu, dar profitul e mai bun decât în a deschide ochii unor bieți oameni  numai buni de prostit și manipulat. În tipologia de gândire corporatistă, resursa umană este o lămâie numai bună de stors cât mai mult, și apoi, când randamentul este în scădere, resursa umană este scoasă și azvârlită exact ca o măsea stricată.

Dan VÂJU

Comments

comments

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.