Țara în care ești vinovat până la proba contrarie

Mai știți când la școală ora începea cu câteva minute bune de morală din partea profilor cauzate de chiulul unor colegi? Acel 1% din colegi care nici măcar nu erau prezenți în acel moment în clasă. Și pe care nimeni n-a catadicsit niciodată să îi întrebe de ce au plecat de la oră, presupunând din capul locului că-s niște nemernici în devenire, motiv pentru care merită oprobriul public.
Vremurile vin și pleacă, comportamentele stupide rămân. Și toată lumea este, evident, vinovată. De cele mai multe ori pentru acei 1%. Și pentru că trăim, nu-i așa, într-un stat proactiv (hahaha), el, statul sau ei, supușii statului, fac pe dracul în patru să preîntâmpine orice „chiul“ de la îndatoririle unui bun cetățean. Această atitudine de doi bani s-a generalizat în societatea românească, ducând la situații cel puțin hilare, dacă nu ar fi enervante la culme.

De exemplu casierița unui celebru supermarket local care te pune să-ți ridici hainele din coș, plecând de la prezumția că sigur ai șmanglit ceva sub ele, după care te întreabă dacă a fost totul ok în magazin.
Din categoria magazine, cu ani în urmă majoritatea aveau fobia rucsacilor. Cum intrai cu unul în magazin, cum sărea un paznic pe tine și te trimitea după caz, să-l înfoliezi (deh, nație de ecologiști), să-l bagi în dulap (și bineînțeles că magazinul nu avea cale de acces între ieșire și intrare, motiv pentru care trebuia să dai o tură prin parcare, să-ți recuperezi bulendrele) sau, dacă erai nărăvaș, să-l lași în mașină, în parcarea pe care trona semnul cu „nu răspundem pentru bunurile dumneavoastră“. De când mă știu car după mine măcar un laptop și o agendă, pe care, culmea, le și folosesc, drept urmare am nevoie de rucsac la îndemână. Cel mai haios a fost paznicul unui magazin de mobilă din Sibiu cu care nu m-am înțeles nicicum, eu nepricepând cum ar încăpea un pat sau un dulap în rucsacul meu colorat… Între timp firma este în insolvență, fiind cercetată și pentru evaziune fiscală…

Tot de prin magazine încă mai există unul în Brașov în care paznicul e musai să-ți verifice la ieșire factura și produsele din coș, că, deh, camerele de luat vederi din magazin sunt pentru filmele porno cu circuit intern. La fel și scanerele de la ieșire. Ultima oară m-am amuzat că în timp ce amețitul de paznic se chinuia să verifice un domn cu un coș, blocând ieșirea în dreptul unui stâlp, o doamnă l-a evitat elegant trecând cu căruciorul prin stânga stâlpului și ieșind bine mersi din magazin. Cum s-ar zice, eficiență maximă a magazinului în a prinde hoții care pleacă cu marfa neplătită.

Și dacă aveți impresia că doar clienții magazinelor sunt hoți, surpriză, și magazinele la rândul lor, și de fapt nu doar ele, ci toți întreprinzătorii români sunt niște mari hoți! Că așa-i consideră ANAF, unde mai nou trebuie să treci prin furcile caudine ca să primești cod de TVA, pentru că toată lumea își face firmă pentru a frauda sistemul. Nu pentru a găsi o modalitate de a-și pune în practică abilitățile antreprenoriale și creativitatea în generarea unui venit decent, ci pentru a fura bietul stat care se chinuie să colecteze venituri pentru binele public. Stat care nu trișează la licitații publice, nu angajează preferențial și care pune mai presus de orice eficacitatea și eficiența banului public. (hahaha)

Ah, da, și preferatele mele, ong-urile, care se știe că au fost făcute pentru a aduce mașini străine fără taxe sau pentru a fura din ajutoare și donații colectate, au reușit pe ultima programare să fure cu toptanul de prin finanțările de tot felul; și, bineînțeles, se pregătesc să fure din nou și în programarea actuală, că deh, obiceiurile proaste mor greu. Sau cel puțin asta afli dacă te apuci să îi întrebi pe unii și pe alții ce știu despre organizații. Mai tragic este când te duci la ditamai seminarul cu finanțatorul tău și reprezentatul acestuia își începe speech-ul cu „aveți grijă, că știm noi că…“, după care începe să-ți înșire documentele cu care trebuie să-ți acoperi curul ca să dovedești, cum altceva, că nu furi.

Într-o astfel de societate ca să rămâi întreg la cap nu-ți rămâne decât să…(exercițiu liber de imaginație).

Claudia POPA

Articole din aceeași categorie:

Comments

comments

Leave a Reply