Teoria şi practica tradiţiei

Dincolo de toate complicaţiile de înţelegere religioasă, sociologică şi politică pe care le revendică o poziţionare corectă faţă de problema emigranţilor din Orientul Mijlociu, avem parte de foarte multe ingrediente și interese care, de la debutul anului alimentează ura nediscriminată și radicalismul în detrimentul unei câtimi de înțelegere. Spusele abatelui Boileau istorisind despre Pascal și scaunele sale iluzorii pe care le trântea peste abisul imaginat sunt la fel cu înțelegerea noastră despre compasiune. Cum s-a văzut, din povestioare și anecdote relatate nu numai de abatele Boileau, dar de gânditor însuși în Cugetări, ne rămâne ceva mai mult dintr-un Blaise Pascal care, din traficul cu filozofia a scos un profit bun de pus la dospit peste ani? Când te gândești că Europa este mult conturată în jurul creștinismului și a diferitelor sale confesiuni, parcă devine cam obligatoriu un bun și contemporan negoț cu principiile active ale acestuia – compasiune, toleranță, iubire. Pentru că dincolo de teologii catolice, ortodoxe sau protestante, sunt, înăuntrul creștinismului, suficiente resurse să poată răzbate, prin extragerea înțelesului, într-o lume din ce în ce mai complicată. Miza înțelegerii și a unui bun raport cu celălalt – musulman, hindus sau budist cred că este, înainte de toate fix stringența acesteia. Cu cât ne înțelegem unii pe alții mai puțin, cu atât parcă ne radicalizăm mai mult, cele mai proaspete vești locale fiind cele cu privire la inițiativa BOR de a revizui Constituția în vederea interzicerii căsătoriei persoanelor de același sex. Indiferent de polarizarea pe care o poate isca o astfel de inițiativă, accentele prelaților ortodocși pivotează, ca de foarte multe ori, în jurul conceptului de tradiție și tradițional, de apărare a credinței, valorilor și principiilor ortodoxe ale neamului. Problema care se iscă vine tot dinăuntrul ortodoxiei unde, printre tradiție și conjugarea puterii lumești cu tainele celeste, mai există un alt concept, cel de smerenie. E adevărat că acesta e îmbrăcat și de călugării care țin predici pe Facebook dar și de Becali. Cu aceeași poftă, și la noi și în Marea Britanie sau în Germania, tradiția a devenit, deja, antemergătorul extremismelor de tot felul. Dar, ce să vezi, nu există o tradiție unanim împărtășită de creștinism, ci, multiple tradiții, unele dintre acestea divergente până la absurd și producătoare de trsunami-uri istorice. Ori, când te aștepți mai mult să mai lase, măcare provizoriu, mantaua tradiției la o parte pentru înțelegerea lucrurilor inter-religioase care încă ne scapă, diferite manisfestări confesionale, și ele tradiționale prin excelență, nu pot ieși din casă fără îmbrăcarea, aţi ghicit, hainei tradiției. Să fim bine înțeleși, tradiție a început să însemne și un vechi colind bucovinean, dar și indisponibilitatea de a recunoaște drepturile unei minorități – în cazul nostru, LGBT, prin filtrul tradiției rămânându-ne doar să discriminăm fără băgare de seamă şi fără echivoc. Odată pornit angrenajul discriminării, derapajele, excesele sau abuzurile vin la pachet. Din foarte multe puncte de vedere, iniţiativa BOR de revizuire a Constituţiei este mai degrabă o non-iniţiativă şi mai mult, angrenajul ultim de imixtiune a Bisericii în lucrurile politice. Pentru că nu poţi, simultan cu practicarea literală a tradiţiei, să modifici tradiţia însăşi. Nu reţin ca, tradiţional, ortodoxia să aibă un pilon teologic din negarea căsătoriilor persoanelor de acelaşi sex. Că e o chestiune de interdicţie internă religioasă, prin urmare implică şi mecanica păcatului şi cea a penitenţei, este una, că Biserica, prin ingerinţa în reglementările Constituţionale, doreşte extrapolarea păcatului la cei care oricum, teologic, nu au defel un statut acceptabil în sânul ei, este alta. E ca şi cum doreşti, simultan, şi mântuirea şi damnarea gay-ilor şi lesbienelor. Ori, de aici pornind, e aproape o problemă de toleranţă religioasă. Pentru că atâta vreme cât prelaţii Bisericii au mobilizat în jur de 1 milion de semnături în jurul iniţiativei de revizuire, este clar că undeva e o problemă mult mai adâncă, mai de netrecut. Este de natura evidenţei că, de vreme ce avem de-a face cu o asemenea iniţiativă, teologic, cei care fac parte din imediat ne-constitu- ţionala uniune, sunt nu numai sub interdicţia de a se căsători, dar, religios, sunt scoşi în afara Bisericii. Din păcate iniţiativele post-revoluţionare de reformare şi modernizare a Bisericii ortodoxe nu au produs niciun efect notabil. Nici pentru oameni, nici pentru apropierea dintre Biserică şi societate. Academia, Universitatea sau spaţiul public nu împărtăşesc nici măcar vecinătăţi cu Biserica, darămite schimburi culturale şi informale. În schimb, mixul biserică-politică, niciodată nu a dat greş. Ca un ceas elveţian, urgenţele ţărişoarei sar din Parlament direct în amvon. Noutatea este că probabil extinderea în zona legislativă a pretenţiilor Bisericii, de data asta, chiar are un ton nemaiîntâlnit până acum în binomul stat-biserică, anume cerbicia cu care urmăresc prelaţii BOR implementarea proiectului intern. Este de urmărit evoluţia acestei iniţiative de revizuire, dar, mai important, dacă acest lucru se va întâmpla, cum se va schimba raportul de forţe stat-biserică. Pentru că, să fim serioşi, în foarte puţin timp, capitalizarea, organizarea şi implementarea acestei iniţiative, au fost incredibil de eficace. În ultimă instanţă ne putem întreba, dacă pentru o drepturile unei comunităţi care nu reprezintă nici pericol, nici ameninţare, Biserica s-a putut mobiliza atât de eficace, la ce ne putem aştepta de la mixul stat-biserică, de vreme ce, într-un orizont predictibil, nu vom asista la separarea dintre cele două?

Ciprian Lupu – BrandCell360

Articole din aceeași categorie:

Comments

comments

Leave a Reply