Încrâncenare, nervi, sânge : Corona Braşov – SCM Craiova 32-30 (17-17)

Meciul dintre Corona Braşov şi SCM Craiova, din Liga Naţională de handbal feminin a semănat cu o coridă…Cele două echipe s-au angajat la o dispută fără menajamente, cu intrări la limită şi cu o adevărată luptă pe semicerc, unde nimeni nu a fost menajat…La una dintre aceste faze a căzut victimă Carnem Cartaş, care a suferit o fractură de piramidă nazală, după ce o adversară i-a aplicat un cot!

Întrebat despre faza respectivă , unul dintre arbitri a spus sec : ,,a pătruns pe culoar, nu aveam ce să fac” (!?), Aşa, Cartaş s-a ales cu nasul spart şi va trebui să lipsească vreo două săptămâni, iar adversara care a lovit-o, n-a avut parte nici măcar de 2 minute eliminare…Pe de altă parte, meciul a fost marcat de multe greşeli neprovocate, de-o parte şi de alta, de numeroase răsturnări de scor, astfel încât avantajul de trei goluri, aparţinând, alternativ, ambelor echipe, a fost rapid anihilat de adversară. În prima parte, Coronei nu i-a ţinut poarta, lucru care a împiedicat echipa braşoveană să conducă prea des. Oaspetele au condus cu 6-3, dar au fost ajunse de Corona (6-6 şi apoi 8-8), iar gazdele au avut 12-9 (min. 18), dar s-a făcut destul de repede 12-12…Apoi, SCM Craiova a condus, până spre finalul primei părţi, însă Corona a recuperat de la 15-17 şi a încheiat prima repriză la egalitate : 17-17! Partea a doua s-a desfăşurat în nota de dominare a Coronei, care a condus ostilităţile, până în min. 45: 21-18, 22-19, 22-21, după care oaspetele au egalat : 23-23! Noroc cu finalul foarte bun, care a scos în evidenţă şi inspiraţia Denisei Dedu, astfel încât, diferenţa de trei goluri a fost, de data aceasta, decisivă : 27-24, 29-26, 32-30, rezultat final. Mai notăm evoluţia foarte bună a Marilenei Neagu, care este aşteptată să revină la potenţialul care a consacrat-o, dar şi golul marcat de Cristina Creţu, jucătoare promovată de la echipa Centrului de copii şi juniori Corona. Au fost trei puncte foarte mari, care aduc echipa braşoveană pe locul 3 în Liga Naţională şi conferă moral, pentru viitoarele partide. Să nu uităm că se apropie şi sferturile de finală ale Cupei EHF…

Declaraţii
Marilena Neagu, jucătoare Corona : ,,Mă bucur foarte tare că am intrat în teren şi că am putut să ajut echipa prin jocul pe care l-am făcut. Am muncit foarte mult în această săptămînă pentru că ne-am dorit să pregătim cît mai bine meciu, şi ne bucurăm foarte tare că am reuşit să punem în practică tot ce am exersat la antrenamente. Este o victorie foarte importantă, mai ales că am cîştigat trei puncte care ne duc pe locul trei”

Denisa Dedu, portar Corona : ,,A fost într-adevăr o victorie foarte muncită, dar meritată din toate punctele de vedere. Ne bucurăm că ne-am mobilizat foarte bine şi am reuşit să cîştigăm acest meci care a fost foarte dur, dar ştiam ce ne aşteaptă pentru că SCM Craiova a făcut meciuri foarte bune în acest sezon. Mă bucur pentru mine că în a doua repriză am apărat bine, dar am fost ajutată mult şi de fete. Apărarea m-a ajutat foarte mult, am jucat ca o echipă iar asta s-a văzut în rezultatul final”

Dumitru Berbece, antrenor secund Corona : ,,Suntem foarte fericiţi, aşa cum este normal după o victoorie pe care am obţinut-o în urma unui joc foarte muncit. Este important că am reuşit să urcăm pe locul trei, un loc pe care sperăm să reuşim să ne menţinem de acum înainte şi pînă la finalul campionatului. Felicit întreaga echipă pentru această evoluţie. Fetele s-au mobilizat foarte bine împotriva unei echipe despre care ştiam că va veni aici să se bată pentru puncte. Din păcate însă, jocul de astăzi a fost unul în care am pierdut o jucătoare importantă, pe Carmen Cartaş, ceea ce ne-a dat planurile peste cap. Un alt fapt foarte bun este că în repriza a doua am folosit toate jucătoarele, iar ele s-au achitat bine de sarcini şi per total, jocul lor ne-a mulţumit. Este foarte important ca de acum încolo ca toate fetele să fie sănătoase şi aibă aport maxim, pentru că ne aşteaptă o muncă grea, cu un program încărcat. Urmează meciul de la Ploieşti, care acum bate tot după cum se vede şi luna viitoare meciurile cu Slobozia, CSM Bucureşti şi dubla cu danezii în Cupa EHF. Dacă vom avea toate fetele sănătoase ne vom putea bate pentru puncte cu toate echipele”

Au marcat pentru Corona Braşov : Zamfir 8, Chiper 6, Neagu 6, Pricopi 3, Raţiu 2, Dincă 2, Hotea 2, Cartaş 1, Bondar 1, Creţu 1

În etapa următoare, Corona Braşov va evolua în deplasare, cu CSM Ploieşti (duminică, 7 februarie, ora 20,00)

Dorin Duşa

Articole din aceeași categorie:

Comments

comments

Leave a Reply