Mon Julien

Eu nu votez. Gașca ta a adoptat hotărârile privind data alegerilor locale și parlamentare din acest an. Ai semnat astfel, deschiderea sezonului la panem et circenses. Pâine pentru voi și circ pentru noi. Din cauza asta am lăcrimat ca atunci când tai ceapa julienne. Ca la fiecare spectacol al circului „Alegeri în Romania“ și în acest an, legea electorala are alte modificări. Nu contează pentru noi, atâta timp cât contează pentru ei. Am doar o observație la toate modificările de la ultimele multe, multe alte alegeri: orice propunere votată s-a întors împotriva celor care au inițiat-o. Si nu este de neînțeles. Fiecare partid a avut o idee care să îi mai aducă încă o reușită peste alți patru ani. Majoritatea au făcut propunerile când se credeau pe val și invincibili. Deocamdată, reacții privind alegerile locale vin de la vocala Prostuța Aliniuța care încearcă să îl influențeze pe Julien tehnocratul să dea și el acolo, o mică Ordonanță de Guvern prin care să modifice (iarași, și pentru a câta oară?!) Legea Electorală. Aliniuța vrea alegeri pentru primari în două tururi. Chiar nu se gândește și la sentimentele buldogului Blaga? Cum poate să ceară modificarea Legii când aceasta a fost promulgată de Boc prin 2012, iar Blaga era fruntaș în partidul premierului de atunci. Sper ca Aliniuța să nu aibă și alte idei și să își aducă aminte de 1996 când existau în țară 88 de partide și alegerile locale s-au desfășurat în mai multe tururi de scrutin! De asemenea, bicefala conducere a PNL dorește să își lanseze candidații, până la sfar- șitul lui ianuarie. Apoi, cum? Înainte de 4 mai, data oficială de începere a campaniei electorale?! Despre un Congres al PNL în care să se voteze un singur președinte nici nu poate fi vorba până nu se termină primul spectacol de circ din 5 iunie 2016! La celălalt pol, PSD cu acei linge-blide penali din UDMR încă nu s-au hotărât dacă merg în ecuație și cu UNPR. Cei doi penali Dragnea și cu Oprea s-au mai întâlnit ei să discute și să își strângă mâna, dar au rămas la nivel de vorbe. Beleaua este la partidul interesului național! Oprea s-a făcut vinovat de moartea unui om, ceea ce este mult mai grav decât învierea morților, realizată de Dragnea! Despre treaba cu „misiunea specială“ și însoțirea unuia sau altuia de Poliție, asta e frecție la picior de masă și este veche de când avem alegeri democratice în diferite variante comtemporane. În paranteză fiind spus, Oprea nu este nici primul și nici ultimul care a avut „misiuni speciale“. Cel mai memorabil caz este al Robertei Anastase care a mers acum vreo 4-5 ani cu o coloana oficială la coafor și înso- țită de șase SPP-iști! Restul, sunt umplutură care scapă pe unde poate. Traseismul este un sport național în așa-zisa politică românească. Dar, de ce atâta bătaie pentru primari și consilii locale? Este simplu: ceea ce se va întâmpla la alegerile locale, va duce la alianțele ulterioare pentru alegerile parlamentare. Până atunci, însă, circul va culmina cu negocierile politice din Consiliile Județene pentru stabilirea președin- ților. Și asta îmi aduce aminte de anii în care Ghișe era primar și CL era format din opoziție. Așa vom vedea mișcări pe scena politică. Eu nu îmi doresc decât o singură mișcare: necunoscuții de pe liste să intre pe locurile eligibile, iar ăștia care mențin actuala hazna să se ducă la fundul ei. Cât despre alegerile parlamentare, nici în acest an nu se ține cont de referendumul național din 2009 prin care s-a redus numărul de parlamentari la 300 și Parlament Unicameral. Anul ăsta, partidele vor produce 466 de personaje care să le reprezinte în fața celor care mai ies din când în când în strada. Personal îmi este scârbă de scârbe și dacă nu ați înțeles îi las pe alții să vă explice pentru că, de fapt, nu îmi place politica! Sunt în afara haznalei exact ca si Julien.

Ona ȘTEFÂRȚĂ

Articole din aceeași categorie:

Comments

comments

Leave a Reply