Politicianul pudel și românul demn

Din punct de vedere geografico-istoric, românii au fost un neam oropsit de vecinii săi. Peste neamul româ- nesc au venit triburi migratoare: tătari, turci, ruși, huni, slavi, goți, armeni etc. Ni s-au luat teritorii de către toți vecinii: ruși, ucraineni, bulgari.

Atunci a apărut primul tip de român: românul slugarnic.

Este, în general, un tip de individ neluptător, un libidinos care îi laudă pe cei mai puternici ca el, pe cei ce sunt din alt neam ca el . Una din explicațiile acestei slugărnicii ar fi tocmai rezultatul procesului istoric de cotropire, în care individul slugă a acceptat sa fie învins de alte neamuri. O altă caracteristică firească a slugoilor este lașitatea. Sunt indivizi servili, lași, ce sunt paralizați de frică. În general sunt persoane care nu se implică direct, pentru că nu au curajul necesar, ei doar implică pe alții! Ei nu au curajul să lupte pentru drepturile lor, singurele lor arme fiind văicăreala sau îndemnurile către alții, ce sunt mai puternici, pentru a le apăra drepturile lor, conform principiului: „Luptați voi, câștigăm noi“. Cum îi recunoaștem? Simplu ! Sunt spărgătorii de grevă, sunt vajnicii lăudatori ai vreunui partid, a vreunui patron, sunt cei ce se văicăresc sau iși dau cu părerea continuu, sunt cei ce vor ca alții să se implice în locul lor, sunt cei pofticioși la pomenile electorale, sunt un tip de Gică Contra la care nimic nu e bine, dar nu propun nici o soluție… O altă caracteristică a românului slugarnic este supunerea oarbă, necondiționată. Atunci când marele conducător le spune supușilor săi că este cazul să revenim la voievodate și voievozi, ce face românul slugarnic? Recită fără încetare: Să ne trăiești Măria Ta, dacă nu erai tu să ne înveți și să ne deschizi calea eram de mult pierduți. Sunt slugi docile, ce pupă mâna stăpânului, sunt acei turnători grețoși, fără rădăcini la vreun neam. Ei sunt veșnic învinși și veșnic convinși în subconștient, că aparțin neamului slugilor .

În ziua noastră , românul slugarnic a luat o față nouă și a apărut o nouă specie de român slugarnic: POLITICIANUL PUDEL.

Politicianul-pudel este bălos și dă din coadă instantaneu la auzul vocii stăpânului. El merge pe urmele Stăpânului în lesă, supus recunoscător pentru ciozvârta din fiecare zi. Singurul sentiment permis în această haită este invidia pentru ceilalți pudeli, mai apropiați de Stăpân, care cu permisiunea lui, bineîn- țeles, aleargă în fața stăpânului, lătrând fericiți și anunțând traseul acestuia. El este cel care mătură preșul din fața Stăpânului, spre interesul lui și a celui de haită, dacă se poate. Deși fac parte din aceeași rasă, pudelii politici nu seamănă unii cu alții! Dar elementul fundamental care îi leagă este că, toți ca unul, jertfesc pe altarul Stăpânului calitățile lor pentru care au fost selecționați. Unii știu să scoată banii din piatră seacă, alții latră și sar la beregată la comandă, unii sunt buni de prosteală, alții se gudură și ridică codița, spre plă- cerea Stăpânului, pe când alții se lasă chinuiți și bătuți când Stăpânul se plictisește. Seara însă, când Stăpânul obosit de atâta coțăială și amețit de licorile energizante, în refluxul cărora se bălăcește politica româ- nească, pleacă la culcare cu vreun membru al haitei care să-l păzească în somn de el însuși, în bătătura curții se schimbă peisajul. Sub raza lunii pline și a crâmpeielor de lumină ce vin dinspre focul unde se pregă- tește hrana, în locul pudelilor poți vedea o haită de hiene și șacali cu boturi sângerânde și îmbăloșate de salivă pofticioasă, viermuind în întuneric și mârâind unul la altul cu ochii galbeni, roșii, albaștri sau verzi .

Și dacă nu ați înteles care sunt personajele sinistrei piese care se joacă de peste 25 ani în fața noastră, fără să ne opunem, fac urmatoarele precizari: Stăpânul = senatorul, deputatul, președintele de consiliu județean, primarul în funcție și chiar președintele partidului din care faci parte, Politicienii pudeli = toți consilierii locali, județeni, șefii de cabinet care nu fac altceva decât să pupe dorsalul stăpânului.

Al doilea tip de român, este adevărat mai rar în zilele noastre: românul demn.

Este evadatul din lagărul spiritual românesc. Urmaș al vechilor daci care nu au acceptat să fie sclavii romanilor. Această categorie de români sunt cetațenii care nu înțeleg a se ploconi în fața străinilor sau în fața celor puternici . Nu este vorba de o minoritate națională, ci doar de o opțiune a unor cetățeni români, ce se consideră urmașii dacilor și a adevăraților voievozi români. Este dreptul lor. În subconștientul lor este revolta dacilor mândri contra cotropitorilor, este refuzul de a accepta să fie sclavi, chiar cu prețul vieții. Din acest motiv ei, românii demni, își recunosc și își respectă istoria. Ceea ce mai poate salva România în aceste momente este că, destul de rar , mai regăsim români demni și în rândul politicienilor. Este sarcina noastră să îi deosebim de pudeli și le acordăm încrederea noastră.

Haideți să fim români adevărați și să nu mai acceptăm toate surogatele și toate tâmpeniile unei Europe depășite din punct de vedere moral și cultural. Dacă Europa zice că noi trebuie să facem modificare administrativă sau să primim mii de așa-ziși refugiați (cu vârsta cuprinsă între 20 și 35 de ani, bărbați, cu abilitate în mânuirea armelor) nu înseamnă că trebuie să fim slugarnici și să spunem automat: Să trăiți Măria Ta, așa facem ! Avem ocazia să fim români demni și să facem ce este mai bine pentru România și nu pentru o clică vremelnic aflată în fruntea obștii.

Cristi PREPELIȚĂ

Articole din aceeași categorie:

Comments

comments

Leave a Reply