Brașoveanul Octavian Goga, singurul observator român pe lista FIFA!

Vicepreședintele Federației Române de Fotbal și, totodată, președintele Asociației Județene de Fotbal Brașov, Octiavian Goga, este o persoană truditoare pe tărâmul fotbalului, pasionat de această meserie și prins în multe acțiuni dedicate acestui sport. De la începutul acestui an, omul de fotbal cu nume de poet, care este și observator la meciurile interne și internaționale, sub egida UEFA, a mai dobândit un statut : acela de observator pe lista FIFA! Este o recunoaștere a meritelor, un pas înainte, iar Tavi Goga este acum singurul observator român, cu atribuții nu numai în activitatea fotbalistică europeană, ci și în cea internațională. Brașoveanul Octiavian Goga ne-a vorbit despre acest aspect, dar și despre alte lucruri, cum ar fi recenta descindere la Brașov a președintelui FRF, Răzvan Burleanu.

Reporter : Președintele FRF, Răzvan Burleanu a venit de curând la Brașov. Care a fost obiectul acestei vizite?

Octiavian Goga : Am consemnat prima prezență a unui coonducător al FRF, în mijlocul nostru, mai precis la o ședință cu membri afiliați, cu antrenorii, cu observatorii, cu instructorii, care activează în cadrul județului Brașov, în competițiile organizate de Asociația Județeană de Fotbal. Răzvan Burleanu a expus o strategie, care privește și asociațiile județene, respectiv la modificarea și completarea legislației în domeniul sportului și, de asemenea, ca o perspectivă, pentru anii viitori, construirea a 400 de terenuri și stadioane, la nivel național. A fost demarat în această direcție, un studiu de fezabilitate, la nivelul Ministerului Dezvoltării Regionale. Firește, acest proiect privește și județul Brașov, însă instituțiile publice vor trebui să identifice, împreună cu AJF Brașov, modalitatea de punere în practică a acestui proiect. Au fost la respectiva întâlnire și întrebări referitoare la modificarea Codului Fiscal, pentru că în acest moment, toți observatorii, toți arbitrii și antrenorii trebuie să-și încaseze drepturile, pentru jocurile la care participă, în calitate de Persoane Fizice Autorizate.

Rep. : Când se va relua campionatul județean de fotbal?

O. G. : Vom începe returul la liga a patra în 12 martie, constrânși de programul pe plan național, care, anul aceasta, datorită calificării echipei naționale la europene, va impune terminarea campionatelor mai devreme decât în mod normal. Ne propunem ca în martie, când vom avea Adunarea Generală, să aducem modificări și completări la statutul Ascociației. De asemenea, vom demara toate competițiile de juniori C, D, E și A1, cele ale căror fază județeană este organizată de AJF. De fapt, unul dintre obiectivele AJF este de a atrage cât mai mulți tineri către fotbal, într-un mod organizat. Chiar dacă nu se observă o creștere spectaculoasă a numărului acestora, se remarcă faptul că în localități mici, cum ar fi Dumbrăvița, Vulcan, Budila, se înscriu echipe în campionatul județean pentru copii și juniori, ceea ce este un lucru important. De asemenea, sunt tot mai multe cluburi de drept privat, care se înscriu în competițiile organizate, în primă fază, cea preliminară, de noi.

Rep. : Recent ați dobândit un nou statut, în activitatea de observator oficial de meciuri…

O. G. : În urmă cu patru ani am ajuns observator UEFA. De la începutul acestui an, forul internațional, FIFA, a trimis unui număr de cinci observatori din Europa invitația de a face parte din corpul de observatori FIFA. În acest scop, vom participa la o pregătire în aprilie la Geneva. Vom începe activitatea în luna spetembrie, odată cu preliminariile Campionatului Mondial din 2018. Asta nu înseamnă cu nu vom fi delegați și pe plan european. Drept urmare, chiar în data de 18 februarie, am o delegare la un meci din optimile Europa League. Până acum am participat și la preliminariile europenelor, dar, odată ce fac parte din corpul de observatori FIFA, voi fi delegat, atât pe plan european, dar și internațional, la turnee finale și meciuri sub egida FIFA.

Red. : Sunteți singurul român în această postură?

O. G. : Deocamdată, sunt singurul din România, cooptat de FIFA. De-a lungul timpului, din România, Cristi Bivolaru, care a fost, o perioadă îndelungată, observator internațional, în lotul FIFA.

Rep. : Pe când restructurarea fotbalului intern?

O. G. : Va intra în vigoare, începând din sezonul următor, noul sistem de desfășurare a ligii secunde, cu o singură serie, precum și a ligii a treia. Se fac tot felul de analize, legate de numărul de juniori, care să fie cuprinși în loturile echipelor, noi am propus obligativitatea prezenței acestora chiar și la prima ligă. Se va merge cu obligativitatea ca la barajul de promovare din liga a patra în liga a treia, să existe cel puțin trei juniori pe teren.

Dorin DUȘA

 

Articole din aceeași categorie:

Comments

comments

Leave a Reply