Biserica Neagră adăpostește de 157 de ani cel mai mare clopot mobil din România

clopotÎn anul 2009, clopotnița a fost pentru prima oară descuiată  pentru vizitatori, pentru că se împlineau  150 de ani de când marele clopot, înalt de 1,70 m și având o greutate de 6 tone a fost montat în turn.  Pentru a ajunge la clopot, vizitatorii trebuie să urce toate cele 163 de trepte ale turnului. Acum sunt 157 de ani de când vesteşte ora în Braşov. Clopotul, turnat în 6 tone de cositor, a fost adus la Biserica Neagră cu un car tras de 8 perechi de boi. Trei zile le-au luat braşovenilor din acele vremuri să-l urce la 155 de metri înălţime, de unde vesteşte acum cele mai importante momente din viaţa comunităţii.

Povestea lui este una pierdută în negura timpului, secretul realizării de către Johan Andrachowski fiind uitat pe vecie. Se mai ştie însă cine l-a confecţionat şi cum a fost adus la 155 de metri înălţime. Hanellore Agnethler, preot la Biserica Neagră spune că „Au existat mai multe versiuni ale clopotului mare, însă varianta pe care o vedem acum este din anul 1858. Atunci, pe 11 decembrie, acest clopot a fost turnat în faţa Porţilor Braşovului Vechi, şi a fost apoi adus cu un car special, cu 8 perechi de boi, până aici la Biserică, unde a fost urcat timp de cel puţin 3 zile”.

clopotp1Din cauza dimensiunilor lui impresionante, clopotul era foarte greu de mânuit de un singur clopotar. Nu era suficienţi  nici doi, nici trei, ci opt. Acum, el este  acţionat electric.
Clopotul  din turnul Bisericii Negre este un instrument muzical şi se află într-o strânsă legătură cu vestita orgă din biserică. El este şi un important simbol istoric. „Pe partea de sus a coroanei se găsesc inscripţii gotice. Este scris un început de cântec coral al lui Martin Luther, reformatorul din Germania, care se numeşte: cetate tare-i Dumnezeu şi armă apărătoare. Este un cântec foarte cunoscut în biserica noastră. Apoi în partea de vest este deviza reformatorului Johannes Honterus, Vegheaţi şi rugaţi-vă”, mai spune Hanellore Agnethler.
În Piața Sfatului din Brașov se mai află un clopot de poveste. Cel din turnul Casei Sfatului, aflată în imediata vecinătate a Bisericii Negre. După 50 de ani de tăcere, clopotul și-a reluat bătăile pe 26 martie 2010.

Clopotul din Casa Sfatului are un diametru de un metru și 20 de centimetri și anunță  sfertul de oră, dar și ora exactă cu ajutorul celor două  ciocane acționate de ceas.

Clopotul a funcţionat până după al doilea Război mondial şi a fost aproape uitat până în anul 2010, când a fost reparat. Istoricul brașovean Nicolae Pepene spune că tot  atunci s-a renunțat la sistemul electric care îl acționase până la finele celui de-al doilea Război Mondial și s-a revenit la vechiul mecanism mecanic, de care se îngrijește singurul brașovean care se pricepe la mecanisme atât de vechi, dl Zoltan Boer, în vârstă de 80 de ani. Bătrânul urcă în turnul Casei Sfatului o dată la 30 de zile și curăță meticulos ceasul care acționează clopotul.

Clopotul din turnul vechii Primării datează din anul 1520, dar a fost distrus în marele incendiu al Brașovului, la 1689. Clopotul de acum a fost turnat din 400 de kg de cupru și alte 400 de kg de bronz în anul 1690, după 3 ani de la Marele Foc. Rolul clopotului din Casa Sfatului era acela de a arăta timpul urban. Indica atât sfertul de oră, cât și ora plină, pentru ca meșteșugarii brașoveni care aveau atelierele în locul unde acum se află Maternitatea să știe, de exemplu, când să scoată lâna din vopsea.

Mariana SEBENI-COMȘA

Articol publicat în numărul 8 al ediției tipărite:

http://gazetabrasovului.ro/wp-content/uploads/2016/02/Gazeta-Brasovului_nr_08_12-18-ianuarie-2016.pdf

Articole din aceeași categorie:

Comments

comments

Leave a Reply