Orașul fără copii…

Săptămâna care s-a încheiat a fost una de vacanță pentru copii. După un semestru întâi obositor, a urmat o binemeritată pauză pentru toți copiii, mici sau mari. Eu însă am avut treabă în oraș, iar la ora la care în mod normal în zilele în are cei mici merg la școală traficul este aproape blocat, acum era liniște. Dimineața, în jurul orei 7.45, se circula extrem de lejer pe drumurile orașului. Ceva mi se părea neobișnuit, eram frapat de ușurinta cu care se circula.

Nu era nimic rău, dar era o senzație ciudată de …PREA liniște. Micile afaceri care dimineața functionau în preajma școlilor erau și ele închise. Dincolo de neobișnuitul acestei săptămâni, am tras o concluzie aproape dureroasă. Lipsa copiilor stinge viața orașului. Fără copii, comunitatea noastră este împietrită și rece. Și asta m-a făcut să mă gândesc că Brasovul astăzi are cu 100.000 de locuitori mai puțin ca acum 20 de ani. Astăzi, peste 50% din brașoveni sunt pensionari, iar trendul este ca, peste 20 de ani, 70% să fie pensionari. Cu alte cuvinte, în lipsa unor soluții concrete, valide și viabile, prin care copiii să poată să aleagă să rămână și să munceasca în Brașov, devenim o comunitate fără viață…

Soluțiile la care mă refer sunt legate de posibilitățile tinerilor de a se dezvolta în orașul în care s-au născut. Școală de calitate, care să asigure o calificare, locuri de muncă plătite decent, dar și posibilitatea închirierii sau cumpărării unor locuinte la prețuri accesibile. Comunitatea trebuie să susțină tinerii, administrația are obligația să crească orașul pentru viitor. Genul acesta de programe pentru tineri există de ani buni peste tot în lume; comunități urbane cum sunt New York, Londra sau Berlin, ca să dau doar câteva exemple, produc, la nivel de politici publice, prin administratorii orașelor, programe dedicate tinerilor. Start up-urile, afaceri mici ale celor aflați la început de drum, sunt puternic susținute de primării. Tinerii primesc spații pentru producție sau comerț, primesc sprijin financiar și primesc sfaturi despre cum pot reuși.

Toate aceste măsuri pot fi realizate și la Brașov. Trebuie să ne pese și trebuie să ne îngrijorăm. Iar îngrijorarea trebuie să o transformăm în priceperea de a modela viitorul. Sprijinul generației tinere consolidează comunitatea. Ajung și ei să aibă copii, duc orașul mai departe. Însă, ca să putem conta pe ei, trebuie mai întâi ca ei să poată conta pe noi. Și nu vom mai avea niciodată senzația că trăim într-un oraș pustiu…

Cătălin LEONTE

Articole din aceeași categorie:

Comments

comments

One thought on “Orașul fără copii…

  • Feb 15, 2016 at 4:47 pm
    Permalink

    Din pacate doar daca esti tanar la un partid ai sanse.

    Reply

Leave a Reply to George Cancel reply