Teoria Conspirației (VI) – Biserica

Astăzi o să scriu despre preocupările mai „lumești“ ale Bisericii Ortodoxe Române. Prescurtat BOR. Și nu o să dezbat chestiunile de fond, cum ar fi dogma, ci chestiuni de formă, sau ce a ajuns BOR în ziua de astăzi.

Biserica strămoșească însemna centrul comunității. Preotul era și psiholog și învățător, și mai ales era prezent tot timpul în viața comunității. În unele cazuri punea mâna și pe sabie pentru lupta cu cei care ne cotropeau pământurile. „Sabia dreptății sare singură din teacă“ avea să spună unui călător venețian, un preot ortodox din Făgăraș prin secolul XV. Botezul, cununia, slujba înmormântării, posturile, slujbele aveau darul de a strânge comunitatea cu scopul de a induce o stare de evoluție spirituală, pe premize ortodoxe, sănătoase, ancorate în spiritul și tradiția noastră.

De aceea, generație după generație, enoriașii au preferat să-și doneze avutul, sau o parte din el, deoarece evoluția neamului nostru este legat indisolubil și incontestabil cu biserica. Și biserica construia școli și avea grijă de cei mai oropsiți, de orfani, de văduve, adică își îndeplinea misiunea. Mănăstirile erau adevărate izvoare de cultură, călugarii copiau de mână manuscrise, chiar și laice, și unori își dădeau viața în luptă cu jefuitorii de biserici. Istoria e frumoasă, cu accente tragice și romantice. Secularizarea averilor mănăstirești din 1863, Autocefalia din 1872, și legaturile cu Garda Arhanghelului Mihai sunt evenimete mai recente, care și-au pus amprenta pe dezvoltarea ulterioară a bisericii ca instituție.

În perioada comunistă, preoții care asistau la spovedanie erau supuși presiunilor din partea securității pentru a încălca această taină, și mulți dintre ei au ajuns să efectueze ani lungi la reeducarea comunistă, uneori în cele mai groaznice chinuri. Concomintent, regimul comunist milita prin toate mijloacele pentru discreditatarea credinței, pentru impunerea materialismului dialectic.

Nume precum Iustin Pârvu, Arsenie Papacioc sau Arsenie Boca, erau pe listele operative ale securității pentru capacitățile lor de a crea o stare diferită față de ce-și dorea regimul comunist. Și ajungem în zilele noastre. BOR s-a transformat într-o corporație cu peste 12.000 de angajați. Ținta corporației este să-și construiască un nou sediu, mare, impunător – Catedrala Mântuirii Neamului. Cu bani de la guvern, donații private, profituri din vânzarea de calendare, lumânări, icoane.

Profituri neimpozabile. BOR nu plătește impozit pe profit ! Preoții mai nou au target de vânzări la calendare și lumânări. Pentru botez, nuntă, înmormântare este cerută taxă. Destul de piperată în unele cazuri. BOR pare să uite sintagma „Dă-i Cezarului ce-i al Cezarului, și lui Dumnezeu ce e a lui Dumnezeu“. Cică și accesul la Dumnezeu e pe bani. Cât despre fiscalizarea veniturilor, nici vorbă. A văzut cineva o casă de marcat la pangarul vreunei biserici? Eu n-am văzut și aștept cu mare interes și tipărirea unor „indulgențe“, pentru mântuirea rapidă a plătitorilor.

CEO-ul acestei corporații, Preafericitul Daniel uită de fondul problemei. Drama de la Colectiv unde au ars niște „sataniști“, tratată cu ignoranță ostentativă în primă instanță, a fost taxată de stradă imediat. Rețelele de socializare au reacționat instantaneu. Stâlpii templului s-au cutremurat. „Victoraș și Gabriel/ Luați-l și pe Daniel“, aluzie clară la demisiile Primului Ministru și ale Ministrului de Interne. Pentru că sesizăm „militarizarea corporativă“ a BOR, transformarea enoriașului din membru al „Bisericii Vii“, în client plătitor. CEO a înțeles că viețile noastre sunt o afacere. Extrem de profitabilă! Și cum banul este ochiul …necuratului, se pare că acesta din urmă și-a introdus destul de bine coada.

Sintagma „Mâinile care ajută sunt mai sfinte decât mâinile care se roagă“ nu se aplică în cadrul BOR. Construiesc biserici mari, frumoase, cu turle din aur cum este cea din Ghimbav, dar mă întreb ce îi impiedică să construiască mai multe sanatorii precum cel de la „Techirghiol“. Sau câteva spitale. Câteva școli, sau gradinițe, sau creșe. Sunt preoți care pe lângă biserici au reușit să construiască grădinițe, centre de plasament, și cantine sociale. Cu greu, cu opoziții, dar în cazul lor starea hristică de „a-ți ajuta aproapele“ a primat. Îmi imaginez Catedrala Mântuirii Neamului finalizată. O construcție mare, impozantă, cu care noi ca nație să ne mândrim. O catedrală a lui Dumnezeu prin care noi ne exprimăm dragostea, devotamentul și credința în EL. Preoții slujind în straie din aur, purtănd odoare bisericești din aur. Totul este bogăție și măreție. Și-mi mai imaginez și un centru de plasament, exact langă catedrală. Poleit și aurit, cu copii fericiți. Și o secție ultramodernă de oncologie. Cu servicii de ultimă oră gratuite. Exact pe parea cealaltă a catedralei. Și o bibliotecă ultramodernă, cu săli de studiu, și arhive. Și totul sub oblăduirea BOR. Și-mi mai imaginez că lângă fiecare biserică din țara asta să fie măcar și câte un dispensar. Cu consultații gratuite. Și câte o bibliotecă. Și câte un centru de plasament. Și-mi mai imaginez că fiecare biserică nouă care se va construi să aibe obligatoriu în proiect și un dispensar, și o bibliotecă, și un centru de plasament. „Stăpânii“ noștri știu. Au infiltrat bine biserica care este un ultim bastion de încredere în societatea noastră. Prin orice mijloc, cu tărie, „ei“ se luptă din interior pentru a o discredita. Pentru a o despărți de om.

Dan VÂJU

Articol publicat și pe ediția print din nr.9/19-25 februarie 2016

http://gazetabrasovului.ro/wp-content/uploads/2016/02/Gazeta-Brasovului_nr_09_19-25-februarie-2016.pdf

Comments

comments

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.