Saptămânal pe hârtie, zilnic pe internet

Brâncuşi – omul îndrăgostit

Hobiţa. Acasă spiritului brâncuşian este, în orice timp şi anotimp, începutul şi sfârşitul, alfa şi omega înţelegerii artei încifrate măiastru al celui născut prea devreme pentru puterea de receptare a contemporanilor săi şi prea târziu pentru vremea marilor patriarhi. Aici, la Hobiţa, oamenii locului te ajută sa-l desluşeşti pe omul Brâncuşi.

Un om îndragostit de viaţă, de femei, de gândul bun al prieteniei

Un reportaj – document cu adevăruri fruste. Nu mai faceţi din Brâncuşi un afiş de propagandă, receptaţi-l corect, ca pe un om căruia nimic din ce este omenesc nu i-a fost străin,  aşa cum a fost şi a rămas în memoria colectivă a gorjenilor sai.

Demonul sau poate îngerul căzut al creaţiei, l-a zgândarit de mic. Cu riscul de a-şi atrage blestemele părinteşti, şi-a vândut partea sa de pamânt pentru a continua studiile la Facultatea de Belle Arte din Bucureşti, după absolvirea Şcolii de Arte şi Meserii din Craiova. Pentru a se întreţine în urbea Băniei a fost baiat de prăvalie la restaurantul „Spirtaru“. Experienţa i-a prins bine la Paris, unde a spălat o vreme vase, inventând un sistem propriu de clătire. A adus cu el din Gorj cultul prieteniei simple, fără temenele de prisos, sinceră ca gâlgâitul Jiului în defileu. Au răspuns sentimentului său Matisse, Apollinaire şi ucenicul vrăjitor Amedeo Modigliani, cel care a continuat în stil propriu creaţia brâncuşiană. Parizienii nu s-au sfiit să-l introducă în lumea bună a boemei şi aristocraţiei timpului. Îl prezentau, la baluri şi recepţii, drept „un prince-paysan“, adică… prinţul ţăran.

Ca orice prinţ, a avut castelul său de forma unui bordei gorjenesc, în atelierul său înviind un colţ de Hobiţă. Nu lipseau ceaunul de tuci în care îşi făcea mămăliga, laviţa, covoarele olteneşti. A vrut să sape şi o fântână cu cumpănă, dar în locul cu pricina apa era la prea mare adâncime. Astfel înjghebat, „castelul“ era destul de bun pentru prieteni, dar nu şi pentru femeile pe care le-a iubit. Lor, patriarhul le dăruia o experienţă etnografică fascinantă, pecete a dragostei sale, ce-i drept nestatornice, acasă la Hobiţa.

Hobiţa dragostelor  nestatornice
Mai ales o irlandeză şcolită la Oxford a avut Brâncuşi mai aproape de baierele inimii sale. Se numea Elaine Feyre. Când a adus-o la Hobiţa, fata număra spre douăzeci de primăveri iar el, peste cincizeci de toamne. A intrat în curtea casei cu iubita în braţe, ocrotind-o ca pe un odor. A îmbrăcat-o în straie gorjeneşti şi a pus-o să umble cu picioarele goale în țărână. Gura satului a început să macine ca o meliţă. Patriarhul s-a răstit, suparat:
–Ia mai tăceţi, cotoroanţelor! În zăvelci şi cu picioarele goale îi verific eu adevărata ei frumuseţe. Să vă purtaţi bine cu fata, că ne vorbeşte de rău în satul ăla mare, de-i zice Paris şi vă ia mama dracului!
I-a facut pâine în ţest şi berbecuţ haiducesc la groapa cu jar. A învăţat-o să potrivească mujdeiul pentru a nu strica gustul puiului la ceaun de tuci. Au băut ţuica din degetare de lut şi au supus răcoarea serii cu un foc de coceni. Când tânara irlandeză a început să ducă dorul civilizaţiei, bătrânul meşter a desfăcut o harta a Europei pe prispă şi a pus-o să arunce cu acul de păr. Au plecat spre Corsica. Acolo se înfipsese acul…

Cu Maria Tănase s-au brodit a fi două pietre tari
„Maria a cântecului” s-a îndrăgostit pătimaş de Brâncuşi la Expoziţia Universală de la Paris, în 1938. Atât de pătimaş, încât a dispărut două zile şi două nopţi în atelierul lui, spre disperarea profesorului Dimitrie Gusti, organizatorul expoziţiei. Îndrăgostită nebuneşte, Maria a uitat de obligaţiile contractuale şi a lipsit de la concertul pentru care venise la Paris.
Din păcate, ei s-au brodit a fi două pietre tari. Brâncuşi i-a reproşat bocitul şi cântatul prin cârciumi, ar fi vrut să o pregătească pentru operă. S-au despărţit după ce au ars, iar ea l-a venerat în tăcere şi a dorit să-şi petreacă ultimii ani ai vieţii la Târgu-Jiu pentru a putea săruta măcar spiritul celui care a respins-o cu răceala: „Maria Tanase asta este o bocitoare, bre, nu mă interesează.“ Nu i-a fost dat.

La Hobiţa a ajuns doar ca turistă, nepoftită de El
A umblat, în schimb, cu picioarele goale în ţărână şi a cântat, sfâşietor : „Lung e drumul Gorjului / Dar mai lung al dorului.“ Povestea de dragoste dintre Patriarhul Pietrelor şi Maria a Cântecului este atât de frumoasă, atât de tristă în arderea ei, încât merită spusă în litere iubite separat.
Brâncuşi – omul! Un personaj fascinant a cărui personalitate este surprinsă, aproape radiografic, de ucenicul său de suflet, pahar şi pasăre măiastră, italianul Modigliani:
„Nu pot să termin portretul tau. Nu pot să te fixez şi să te definesc. Eşti viclean ca o vulpe, dar inima o ai bună, de ţăran. Te văd ca posteşti zile întregi, dar cum să te pictez ca pe un sfânt, când îţi licăresc ochii ca la drac, când aduc curve la tine în atelier?! Eşti mai de nepătruns decât coloana infinitului tău!“

Cătălin BĂDULESCU

Abonează-te la newsletter
Sign up here to get the latest news, updates and special offers delivered directly to your inbox.
You can unsubscribe at any time
Comentarii
Loading...