Saptămânal pe hârtie, zilnic pe internet

Noul Procust

Nimic din ceea ce se întîmplă în jurul nostru nu este întâmplător. Criza financiară mondială, transformată la noi, peste noapte, în criză economică, a picat, la timpul potrivit, asemeni unei mănuşi. Apoi momentul generator al unei alte crize, cel numit Colectiv. Criza, aşa cum a fost ea construită pentru OPINIA PUBLICĂ din România era ideală pentru aplicarea unui sistem de măsuri care să conducă spre un regim de forţă, în care totul să fie controlat. Și nu un regim impus pe faţă, ci cerut chiar de către majoritatea celor guvernaţi. Este suficient să priveşti în istorie şi fenomenul este lesne depistabil. Pe de o parte, toate revoluţiile au sfârşit, la modul lamentabil, în dictaturi personale: cea franceză – în imperiul lui Napoleon, cea bolşevică – în regimul stalinist. Pe de altă parte, pe fondul unei sărăciri galopante a populaţiei, creşterii (oare să fie întâmplătoare?) insecurităţii cetăţeanului, pe valul tot mai mare de corupţie, oamenii se vor repezi cu disperare spre cel ce va avea abilitatea de a arăta spre sine ca spre noul Mesia.

Desigur, mai trebuie şi instrumentele. Dar ele există. Iar cel mai eficient este media. S-a dat comanda cu isterizarea crizei/crizelor. Şi criza s-a isterizat. S-a dat comanda dezbinării categoriilor sociale şi categoriile sociale au fost învrăjbite. Sunt anatemizați toţi cei care au obişnuinţa să gîndească. Să se întrebe şi să se întrebe. Cei care sunt incomozi. Care pot deschide ochii celor din jur asupra a ceea ce se va întîmpla. Toţi cei care pot deveni o bucăţică a conştiinţei publice. Totul a fost gîndit temeinic, plănuit minuţios. Iar acum, cu crizele la înaintare, cu învrăjbirea între oameni – ca nu cumva societatea civilă să îndrăznească a face corp comun împotriva celor ce ne împing spre un regim totalitar – intrăm în plină etapă a trecerii fiecăruia prin patul lui Procust. Momentul preelectoral pe care îl parcurgem este mai mult decît relevant în acest sens. Un moment care, în loc să scoată tot ce este mai bun, tot ce este real progresist în societate, dimpotrivă, o satanizează. Extrage cu precizie chirurgicală răul în forma sa pură, îl exacerbează și îl aruncă pe piață. Deja rezultatele noii crize morale se văd. Deja rezultatele noii învrăjbiri se văd.

De ce toate acestea? E simplu: pentru că o societate uniformizată este o societate lesne dirijabilă. Iar cei care nu pot fi încadraţi în dimensiunile «patului», asta este, sînt scurtaţi de cap ori lungiţi de picioare, cu tot ce incumbă aşa ceva, exact ca în antichitatea elină. Este calea cea mai sigură spre o lume amorfă, lipsită de întrebări şi de incomozi care să gîndească sau să pună întrebări.

Desigur, «peisajul» de mai sus nu are nimic în comun cu fraze de genul „Noi credem că toţi oamenii sînt creaţi egali, că ei sînt înzestraţi de Creatorul lor cu anumite drepturi inalienabile, că printre acestea sînt: Viaţa, Libertatea şi dreptul la Fericire.“ Am zis!

Cornelius POPA

Abonează-te la newsletter
Sign up here to get the latest news, updates and special offers delivered directly to your inbox.
You can unsubscribe at any time
Comentarii
Loading...