Saptămânal pe hârtie, zilnic pe internet

Reorganizarea sistemului de intervenții de urgență este obligatorie!

Tragedia de la Colectiv a arătat, din păcate, cu un cost enorm și nedrept, totodată, cât de importantă este configurarea corectă a unui sistem de intervenții de urgență. Și a mai arătat cât de importante sunt regulile și procedurile în situații de urgență.

Un Raport al Corpului de Control al primului-ministru arată, printre altele, că bâlbâielile în cazul Colectiv s-au datorat unor prevederi legislative care nu se potriveau unele cu altele, dar și faptului că procedurile din spitale și de la nivelul Direcției de Sănătate Publică nu au fost respectate întocmai.

Doamne-ferește să se întâmple o tragedie de asemenea proporții la Brașov. Pe lângă faptul că Spitalul de Urgență nu este gândit să acopere nevoile medicale așa cum trebuie – de aceea, este fundamentală construirea unui nou spital multidisciplinar modern, așa cum cere asociația condusă de dl. dr. Dan Grigorescu -, Brașovul are și o serie de caracteristici proprii. Este străbătut, centrul mai ales, de străzi înguste, cu sens unic, de străzi în pantă, unde pătrunderea mașinilor de intervenție poate fi dificilă.

Mai mult, Stația de Ambulanță și unitatea SMURD se află foarte aproape una de cealaltă, nu departe de centrul orașului. Acest sistem, până la urmă, centralizat ridică mari probleme atât în cazul unui accident de proporții, cât și în cazul în care ar avea loc mai multe accidente mici, dar în diferite colțuri ale orașului, intervențiile pot avea loc cu întârziere. Se știe, intervenția medicală este eficientă dacă se face în timp util, în așa numită Golden Hour (Ora de Aur).

Ce e de făcut? Dincolo de verificarea și, eventual, recalibrarea procedurilor, de executarea corectă și la timp a exercițiilor de intervenție (și lipsa acestora a fost constatată de Raportul Corpului de Control al premierului în cazul Colectiv), de verificarea dotărilor cu medicamente și produse sanitare specifice, la Brașov este nevoie de deschiderea de noi puncte de intervenție.

Așa cum arăta recent dl. Cătălin Leonte, candidat la funcția de primar al Brașovului, un om pe care îl respect și a cărui candidatură o susțin, Brașovul trebuie să urmeze calea orașelor europene moderne. Dacă serviciile medicale trebuie aduse sub același acoperiș pentru a nu mai plimba pacienții între secții, sistemul de intervenții de urgență trebuie dispersat în mai multe puncte ale orașului.

Sigur, pe lângă opinia experților și a medicilor, trebuie să se implice administrația orașului. Brașovul trebuie să iasă din starea de provincialism din toate punctele de vedere, inclusiv din cel medical și al intervenților de urgență pentru salvarea de vieți omenești.

Prof. Dr. MSc. Alexandru Vlad Ciurea
Director Științific, Șef Departament de Neurochirurgie Spital Sanador, București

Abonează-te la newsletter
Sign up here to get the latest news, updates and special offers delivered directly to your inbox.
You can unsubscribe at any time
Comentarii
Loading...