Saptămânal pe hârtie, zilnic pe internet

Coloana infinitului penal

De ce 62% din președinții de consilii județene se află pe aceleași trasee; de ce peste o treime din primarii României sînt, la rîndul lor, penali?

Desigur, dacă ajungi la Tîrgu Jiu, vei constata că nu este fără de sfîrșit. Nici vorbă: Coloana Infinitului are și punct de început, și punct de sfîrșit. Este o bucată de metal, impresionantă ca operă de artă și ca metaforă. Dar este absolut finită. Nu opera genialului Brîncuși este fără de sfîrșit în România. Dar asta nu înseamnă că România este lipsită de așa ceva. Doar că nu este monumentul de la Tîrgu Jiu. Coloana infinitului există printre noi. Nu e concepută de vreun Brîncuși, ci de noi toți. Nu e din piatră sau metal. Materialul de construcție este mult mai pretențios. Și mult mai dureros. Autentica noastră coloană infinită rezidă din suma prostiilor pe care le-am comis de-a lungul istoriei. Din suma deciziilor stupide luate în momentele de răscruce ale alegerii conducătorilor. Cu rare excepții, alegerea a fost sau proastă sau ticăloșită. Oricum, efectul a fost același: noi suferințe aduse în rîndul celor mulți. Că doar greșelile trebuie plătite, nu?
De-a lungul anilor, românii, cei mulți, au ales doar emoțional. Cei puțini – strict meschin, cu gîndul doar la punga și mațul lor. Prețul, de fiecare dată, l-au plătit cei mulți. Anii au trecut, succesiunile nefericite de lideri ne-au copleșit.

Viața, în țara asta, s-a ticăloșit tocmai prin vrerea celor aleși de noi. La modul bolnav, ștampila „votat“ pare a-i căta predilect pe corupți. Sau a-i accepta cu stoicism. Iar asta nu a făcut decît să adauge noi piese în coloana infinită a suferințelor acestui neam. Tiparul este asemănător celui al maestrului Brîncuși: te mai strînge, te mai lasă să respiri, iar te sugrumă, iar te lasă. Doar că de aici lipsește categoric sublimul. Spun asta pentru că nu mi se pare absolut nimic sublim în a accepta cu stoicism și a căuta masochistic noi suferințe. Noi renunțări. Partea a mai proastă este că, deși conștientizăm toate acestea, perseverăm în a ne da singuri cu ciocanul peste dește. Este drept, în ultima vreme ne-am europenizat și noi. Acum o comitem cu ștampila și buletinul de vot. Dar o comitem ciclic, ritmic. Și am mai adăugat ceva: pentru a nu ne mai acuza singuri ori cu ajutorul binevoitorilor, că iarăși am comis una lată, cînd vine momentul de a alege, adoptăm tactici de struț. Ne băgăm capul în pămînt, apoi ridicăm din umeri, trîmbițăm că nu noi suntem autorii tîmpeniei și chiar arătăm, acuzator, cu degețelul bondoc spre cei ce au votat. Uitînd cu bună știință că, de fapt, suntem una și aceeași plămadă: suntem cei ce căutăm infinitatea suferinței. Așa că, prieteni, în numele propriei noastre coloane a infinitului, cînd puneți mîna pe ștampila aia pe care scrie „tatoV“, gîndiți-vă la următoarea problemă de aritmetică: de ce 50% din parlamentari se află în diferite etape procesuale; de ce 62% din președinții de consilii județene se află pe aceleași trasee; de ce peste o treime din primarii României sînt, la rîndul lor, penali?

Cornelius POPA

Abonează-te la newsletter
Sign up here to get the latest news, updates and special offers delivered directly to your inbox.
You can unsubscribe at any time
Comentarii
Loading...