Saptămânal pe hârtie, zilnic pe internet

Doamnele, în fruntea listei Partidului Ecologist Român

PER este singurul partid care a lansat femei atât în cursa pentru Primărie,cât și pe locurile eligibile din Consiliul Local.

Organizația Județeană Brașov a Partidului Ecologist Român este cea care a lansat prima femeie în cursa pentru Primăria Brașov din istoria orașului. Pe jurnalista Mariana Sebeni. Însă aceasta nu este singura premieră înregistrată de ecologiștii brașoveni, care sunt singura organizație de partid care a pus doamne pe primele două locuri pe lista pentru Consiliul Local și o alta pe poziția 5 de pe listă. În felul acesta, PER a demonstrat, încă o dată, că este un partid deschis, un partid în care criteriile ce țin de competență primează în luarea oricărei decizii.
Candidata PER la Primăria Brașov, jurnalista Mariana Sebeni deschide lista consilierilor locali, iar Adina Donosă, funcționar public și specialist în administrație publică europeană completează lista de pe poziția a doua. „PER vine în fața brașovenilor cu o nouă abordare în ceea ce privește administrația publică locală. Consider că, după 12 ani sub conducerea lui George Scripcaru, orașul are nevoie de altceva, de o nouă viziune, de un management profesionist, european, procetățean. Brașovul are nevoie acum, în mandatul care se va încheia în 2020, de o conducere creativă, transparentă, coerentă și corectă. Nu mai este timp de pierdut!“- spune Mariana Sebeni, candidatul PER la funcția de primar al Brașovului.
Aceasta le propune brașovenilor un oraș prietenos cu locuitorii lui. „Dacă acest oraș a fost gândit, în ultimii ani, pentru mașini și pentru a da bine la turiști, atunci poate că ar trebui să-l regândim și să-l redăm oamenilor. Brașovenilor le propun un oraș pentru oameni. Cu zone verzi. Cu arbori. Cu iarbă. Cu parcuri adevărate. Cu proiecte în favoarea lor, nu a unor grupuri mici de politicieni învechiți în funcții și abonați la banii publici“, a mai declarat Mariana Sebeni.
La rândul ei, Adina Donosă, candidat PER pentru Consiliul Local Brașov vine cu aceeași abordare nouă pentru viitorul legislativ local. „Este timpul ca acest oraș să fie condus de oameni onești, de profesioniști care să lucreze pentru oameni. Am 39 de ani și un copil și nu mai pot accepta lucrurile așa cum sunt. Cum e posibil ca un oraș ca Brașovul să fie codaș la spații verzi? Normele europene prevăd 26 de metri pătrați de spațiu verde pe cap de locuitor, iar Brașovul are doar 5 metri pătrați. Mai mult, Brașovul este un adevărat focar de poluare, după cum reiese din evaluările făcute de specialiștii UE!“,ne-a declarat Adina Donosă.

Biroul de presă al PER Brașov
Cod Unic AEP 21160076

Abonează-te la newsletter
Sign up here to get the latest news, updates and special offers delivered directly to your inbox.
You can unsubscribe at any time
Comentarii
Loading...