Constantin Niţă este audiat la DNA

Constantin Niţă s-a prezentat, în această dimineaţă, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru a fi audiat. Acesta a refuzat să facă declaraţii, la sosirea la DNA.

Din primele informații, deputatului i s-a pus deja sechestru pe avere.

DNA susţine că Niţă a cerut de la un om de afaceri 5% din valoarea unui contract, şi a primit 30.000 de euro şi 300.000 de lei, bani care au fost folosiţi pentru finanţarea PSD Braşov.

In 25 aprilie 2016, procurorii Directiei Nationale Anticoruptie au dispus punerea in miscare a actiunii penale si controlul judiciar pe cautiune, pentru 60 de zile, fata de fostul ministru.

Potrivit procurorilor, in cursul anului 2013, Constantin Nita, la acea data deputat si ministru al Energiei, i-ar solicitat unui om de afaceri (denuntator in cauza) un comision de 5% din valoarea unui contract incheiat de societatea comerciala a acestuia cu primaria unui municipiu.

Comisionul ar fi fost pretins de Nita Constantin in schimbul exercitarii influentei sale asupra primarului de municipiu si a promisiunii ca interveni pe langa acesta pentru a-l determina sa agreeze semnarea si buna derulare a contractului cu firma omului de afaceri.

Potrivit intelegerii, urma ca suma reprezentand 5% din valoarea contractului (aproximativ 3,4 milioane lei) sa ii fie remisa lui Constantin Nita in doua forme: partial cash si partial printr-un contract de consultanta fictiv, ce urma a fi incheiat cu o persoana de incredere din anturajul fostului ministru.

Acesta ar fi primit in 21.07.2013 30.000 euro de la omul de afaceri, in incinta unui restaurant libanez, dintr-un hotel din Bucuresti. De asemenea, la solicitarea lui Nita Constantin, a fost contactata persoana de incredere a acestuia care a propus incheierea unui contract de consultanta cu o anumita firma, la pretul de 5.000 euro + TVA/luna, care a si fost semnat la data de 2 mai 2013.

In baza acestui contract fictiv (serviciile facturate nefiind, in fapt, prestate de firma), reprezentantii omului de afaceri au remis firmei indicate de Nita Constantin, prin intermediul acestui mecanism, suma totala de 303.118 lei, in transe lunare, in perioada mai 2013-iunie 2014. Suma solicitata nu a fost, asadar, achitata integral, ci doua transe, de 30.000 euro, respectiv 303.118 lei. Sumele au fost folosite, in mare parte, pentru diverse cheltuieli ale organizatiei judetene de partid, la solicitarea lui Nita Constantin.

Comments

comments

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.