Saptămânal pe hârtie, zilnic pe internet

Nu există Putere, nu există Opoziție

lupudunca4Scripcaru nu a câștigat pentru a oficia căsătoriile și pentru a pune în aplicare deciziile consiliului local. El a câștigat pentru că este încă folositor, pentru că trebuie să continue planurile de distribuire a banului public prin contracte către cei care l-au sprijinit și îl sprijină, asemeni unui executant obedient care a fost făcut să creadă că orașul este al lui. Este asemeni unui croitor de lux care îmbracă pe cel care își permite un costum la comandă. Iar „croitorii“ buni sunt pe cale de dispariție într-o societate care se vrea democratică fiind înlocuiți de cârpacii care festonează blugii second-hand. Restul este istorie. Iar când croitorul nostru „va greși măsurile” va fi înlocuit. Iar cei care l-au girat și au dat „cu busuiocul“ la mesele de după vor avea de dat o explicație. Punct.

Constantin Niță este un adevărat baron roșu. S-a ales cu titulatura de „deputatul 5%“ după o acțiune a DNA prin care este trimis în judecată. Deocamdată un mizilic, o infracțiune de trafic de influență. Se pare că inculpatul Niță Constantin i-a solicitat unui om de afaceri un comision de 5% din valoarea unui contract încheiat de societatea comercială a acestuia cu primăria unui municipiu. Comisionul a fost pretins de Niță Constantin în schimbul exercitării influenței sale asupra primarului de municipiu și a promisiunii că interveni pe lângă acesta pentru a-l determina să agreeze semnarea și buna derulare a contractului cu firma omului de afaceri. Pentru care Nea Costică 5% a pretins și primit 30.000 euro și 303.118 lei. Sumele au fost folosite, în mare parte, pentru diverse cheltuieli ale organizației județene de partid, la solicitarea lui Niță Constantin. Iar   banii au fost „spălați“ prin încheierea unui contract de consultanță cu o anumită firmă, serviciile facturate nefiind, în fapt, prestate de firma respectivă. Care firmă este a unei tanti tot de la PSD, asupra căreia vom reveni.

cajugeorgevesteaPe lângă acest dosar care este doar capul de pod lansat de DNA, Nea Costică mai are pe banda cercetării și altele, mult mai grele și mai aducătoare de ani lungi la Beciul Domnesc. Și asupra acetora ne vom aplca cu mare interes.

Nea Costică este un adevărat „ospătar politic“. Ne cerem scuze celor care muncesc ca ospătari, dar asocierea am făcut-o datorită faptului că în această meserie ești bun doar dacă ești și un fin psiholog. Trebuie să îți „citești“ clientul, să îi anticipezi cererile, toanele, preferințele. Să îl servești fără să te lași umilit și fără să îl lași să te umilească. Iar aici Costică Niță a excelat. A avut norocul să se învărtă și să învețe de la cei mai buni profesioniști. Așa că a devenit un maestru la ținut tava și a știut să prezinte nota de plată la care a adăugat și remiza, și anul și ciubucul. De peste 25 de ani în partid, el a înțeles că nu îi trebuie bătaie de cap la cârciuma politică numită PSD Brașov. În timp ce alte partide se băteau pentru postul de primar, de șef de consiliu județen, omul nostru a fost abil și nu i-a concurat. A promovat niște picoli care să nu încurce iar a închimb a încasat notele de plată. „Mandatarul“ Niță a simțit pericolul și sub aparenta sa retragere de la șefia filialei brașovene a continuat să facă jocurile politice. L-a aruncat în prima linie pentru Primăria Brașov pe Răzvan Popa deși știa clar că nu are șanse în fața lui Scripcaru. Iar la județ l-a pus în prima linie pe Marius Dunca. Amândoi crescuți de el și recompensați cu postulețe prin diferite consilii de administrație. De unde să pape și gura lor ceva, că doar săracii sunt ascultători. Pe lângă cei doi mai sunt și alții, la fel de „săraci și flămânzi“…

Negociatorii Dunca și Lupu
Marius Dunca are o frumoasă carieră la PSD Brașov, unde s-a înregimentat la 24 de ani. Dunca este un băiat muncitor care a făcut bani dând cu mătura la firma sa de curățenie – Diamond Cleaning. Pentru că banii pe care îi câștiga din strânsul prafului și adunatul păienjenilor nu erau de ajuns pentru educația politică a tânărului picol, acesta a fost avansat.
Numit de premierul Victor Ponta în mai 2012 vicepreședinte al Asociației pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), apoi președinte în februarie 2014 în locul lui Bogdan Nica(PNL), deși nu avea nici o pregătire în domeniu, tânărul își ia în serios rolul de apărător al celor care mâncau salam stricat. Postura din care începe să fie mai relaxat financiar. La ANPC câștiga 54.435 lei pe an, iar de la Comisia Pentru Coordonarea Privatizării FDEE Electrica Muntenia Sud unde era membru supleant, doar 24.049 lei pe an. Adică 6.540 lei pe lună. Trai neneacă, ce bine e să ai șef pe Nea Costică de la Energie!

Altfel, Dunca pare tot un băiet sărăcuț conform declarației de avere. Care declarație nu pomenește nimic de mașina pe care o conduce-un prăpădit de BMW X5. Nici de locuința modestă și la fel de prăpădită – un penthouse în care se pot lăfăi câteva familii…

Altfel pare un tânăr cuminte care uneori se mai dă cu barca pentru care și-a luat și carnet de marinar. Și pentru că tot a fost remarcată plăcerea lui „de a se da în bărci“, tânărul este însărcinat de către Dragnea să conducă negocierile postelectorale de la Brașov împreună cu Liviu Lupu. Nu mai întreb de ce ei doi și nu președintele filialei – Mihai Mohaci. Sau să mă întreb? Oare aceste negocieri nu sunt doar un joc de glezne să mascheze înțelegerile anterioare dintre Niță și Scripcaru? Care înțelegeri le vedem cam așa: Răzvan Popa să primească un post de viceprimar iar Dunca președinția Consiliului Județen. Pentru că din postura de preș al ceje, Dunca controlează partidul și poate continua politica ospătărească a lui Niță. Din păcate negocierile sunt grele când ai șeful în drum spre bulău și nu prea te mai bagă nimeni în seamă. Ungurii sunt disciplinați și au lista cu cereri gata făcută și vor merge cu cei care le satisfac. Prezența surprinzătoare în consilii a celor de la PER, FDGR și PMP cam strică apele. Iar PNL-ul are zile grele. Adică nu PNL-ul, PDL-ul lui Scripcaru. Iar tu ca martor în ceva dosare ale DNA nu prea mai ai stare mai ales când știi că la DNA poți să intri ca martor și să ieși inculpat…

De ce îl secondează Lupu?
Liviu Lupu este unul dintre puținii din PSD Brașov care a învățat rapid cum este cu „ospătăria politică“. Fost consilier local, acesta a fost declarat incompatibil de către Agenția Națională de integritate (ANI) care a constatat încălcarea regimului juridic privind conflictul de interese în materie administrativă și penală de către consilierul local Liviu Lupu, întrucât, în calitate de consilier local, a participat la ședințele consiliului și a votat hotărârile prin care au fost aprobate bugetele locale pentru anii 2008,  2009, 2010, respectiv 2011.
„Astfel, Liviu Lupu și-a creat indirect un folos material, semnând, pe durata exercitării mandatului de consilier local, mai  multe contracte de prestări servicii cu consiliul local și cu instituțiile publice aflate în subordinea acestuia, în valoare totală de 3.297.863,51 de lei, prin intermediul societăților comerciale cu capital privat la care acesta deține calitatea de asociat, iar soția calitatea de asociat și funcția de administrator. Contracte încheiate au fost plătite din bugetul local, așa cum a fost votat și aprobat de persoana evaluată“, se arată într-un comunicat de presă al ANI.

Adică Neica Liviu, cunoscut ca „omul care duce papa la spital“, și-a asigurat la greu contracte și profit gras și unsuros din banii publici. Un fleac de peste 3 milioane lei noi. Drept pentru care își dă demisia din Consiliul Local. O altă problemă avută de Liviu Lupu a fost cea generată din postura de șef al Clubului Sportiv Corona de unde a plecat din cauza problemelor financiare, dar şi de rezultatele penibile ale echipei de fotbal raportate la bănuții pompați cu generozitate. Despre afacerile lui Neica Lupu a scris pe larg și bine documentat și Gazeta Sporturilor (gsp.ro) care a arătat într-o anchetă bine documentată jongleriile acestuia cu banii publici. Adică tocmai despre contractele cu instituţiile publice pe care companiile lui Lupu le-a încheiat: Maternitatea, Spitalul Judeţean, Direcţia de Sănătate, Casa de Asigurări de Sănătate, Parcul Industrial Carfil. Dar şi despre trecutul său tumultuos de fost patron la Club X, un club de strip-tease desfiinţat în 2002, bănuit că ascundea, de fapt, un bordel. În ancheta GSP el a fost acuzat că „Folosindu-se de club, scoate milioane de lei din Primărie prin firmele sale, Protector Agency şi Amrita Com“. Se poate, asta vom vedea când vor fi finalizate dosarele DNA.

Rolul lui Liviu Lupu la aceste negocieri este clar: se va asigura că pe tânărul Dunca nu „îl ia valul“ așa cum s-a mai întâmplat. În paralel își asigură afacerile, iar pentru a realiza acest lucru va face orice este posibil. Chiar să-l „vândă“ pe „șeful de sală“ Costică Niță. Dar trebuie să o facă cu mare diplomație, pentru că dacă Niță ajunge la Beciul Domnesc sigur ajunge măcar șef de salon iar dacă se nimerește pe acolo și câte un picol trădător e jale jale. Veselar ajunge!

Deocamdată atât despre „negociatorii“ PSD Brașov. Mai multe pe măsură ce avansează anchetele DNA.  Iar dacă aveți suflet poate îl ajutați pe Marius Dunca. Chemați-l să deie cu mătura, să mai facă un bănuț. Măcar de un plin la X5, de o plimbare cu barca sau de „chiria“ la penthouse. Faceți contract cu firma de curățenie. Îi va fi greu fără zecile de mii de lei de la stat și el nu se coboară să mănânce la cantina lui Neica Lupu. Iar din postura de eventual șef la CJ mai greu cu „greBLATUL“ banului când ai DNA-ul în pat plus o armată de „sărăcuți“ lacomi în jurul tău care așteaptă „să le umpli blidul“.

Cine prinde ciolan?
costel1După alegeri era clar că și la dreapta încep negocierile. Teoretic dreapta este condusă de doi copreședinți  – Veștea și Veștea. Vestea proastă este că nu ei conduc negocierile, ci câștigătorul Scripcaru. După ce și-a adjudecat decisiv fotoliul de primar, acesta are o mare nevoie de liniște politică și pentru asta este gata să facă aproape orice compromis. Momentan se pare că unica lui preocupare este asigurarea de liniște politică, liniște necesară pentru a se putea concentra pe rezolvarea problemelor penale și acuzațiilor de corupție. Să începem cu jocul pentru consiliul local. Cu numai 10 consilieri locali, lui Scripcaru îi este greu să  mențină controlul. Și pentru că nu poate convinge deocamdată „Grupul celor 7“ (FDGR, PER, PMP plus independentul Șerban Șovăială) îi rămân doar două posibilități: să bată palma cu PSD oferindu-le un post de viceprimar și multe alte facilități sau să-i „cumpere“ la bucată pe o parte din cei din G7, exploatându-le orgoliile și dorința de putere. Dacă aparent nu se poate apropia de PER-ul condus de Ionel Goidescu sau de FDGR-ul coordonat de tandemul Arnold Ungar-Cristian Macedonschi, acesta poate exploata dorința PMP-ului de a avea un viceprimar în persoana consilierului Mihai Costel. Deci configurațiile posibile ar fi fost PNL-PSD-UDMR cu viceprimari Adrian Oprică și Răzvan Popa, sau PNL-UDMR-PMP cu viceprimari Adrian Oprica sau un membru UDMR și Mihai Costel. Iar cea mai neagră variantă pentru Scripcaru ar fi alianța PSD-G7 cu viceprimari Lucian Pătrașcu și Arnold Ungar. Adică putere la primărie ZERO!!!!!!!! Așa că Scripcaru a reușit să gâdile orgoliul tânărului matelot Mihai Costel și a convins PMP-ul. În fond nu era greu ținând cont că acesta a fost consilier PDL aflat la comanda lui Scripcaru. Rămâne doar întrebarea pe care orice om normal și-ar pune-o: după ce luni de zile a tăvălit pe jos cu Scripcaru și l-a scuipat peste tot pe unde a apucat cum a trecut Mihai Costel peste scârba de a linge propriile flegme… Simplu – politica și cooperativa intereselor financiare sunt mai presus de igiena politică.

Negociatorul Scripcaru controlează și discuțiile pentru conducerea Consiliului Județean, unde este gata să-l vândă pe Adrian Veștea în favoarea lui Marius Dunca de la PSD. Vănzarea este posibilă și explicabilă mai ales că pe Scripcaru îl dor și îl ard la DNA problemele și afacerile de la oraș, nu de la județ. Veste proastă pentru Veștea, care dacă nu „o joacă“ bine pierde și primăria Râșnov și președinția Consiliului Judean. Veștea știe… Așa cum știe că deși acum va obține președenția ușor, tot așa o și poate pierde dacă se schimbă ecuația puterii. Oricum îi recomandăm să stea cu urechile ciulite la DNA care cercetează cum au fost cheltuite fondurile obținute de la Elena Udrea pentru proiectele de la Râșnov. Ceva se întâmplă în PNL. Mulți dintre peneliștii vechi și adevărați s-au retras, alții s-au refugiat la ALDE. Toți spun că datorită umilințelor încasate de la pedeleul lui Scripcaru. Și chiar și așa, printre cei rămași în PNL cu speranța că vor primi o ciorbiță sau un oscior au apărut nemulțumiri. Ultimul, sau ultima care a ieșit la atac este actualul vicepreședinte CJ, Mariana Câju. Probabil că nemulțumirea doamnei se datorează faptului că este cam pe la coada listei de consilieri de unde nu mai are șanse de papa bun. Și cum nu poate uita că a mai avut biroul și scaunul scoase pe holul instituției s-a gândit să-și asigure viitorul. Sau toamna, egal ce. Așa că a vorbit aparent liber despre problemele de la județ, în mod special despre aeroport. Unde cică lucrurile stau rău.  Și cică după ce Consiliul Județean a cheltuit aproximativ 25 de milioane de euro și este falimentar singura salvare a acestei investiţii este asocierea cu Primăria Braşov. Adică în pixul lui Scripcaru. Tanti, te minți singură dacă ataci la Căncescu pentru a te pune bine cu Scripcaru. Cică e pe drum la ceas de DNA, va semna cu greu iar tălică s-ar putea să nu primești un loc eligibil la toamnă. Ghinion!

Și mai atacă Tanti Câju și la oamenii lui Căncescu declarând că lucrările „au fost făcute de firma Gotic, iniţial, iar ulterior de o firmă Kasim, patronată de unul dintre noii consilieri judeţeni, Andi Kadaș. Mai mult, tot firma acestui nou ales judeţean este cea care a subcontractat realizarea pistei Aeroportului de la societatea Vectra, patronată de omul de afaceri Marcel Butuza“. Curat murdar tante Aglaia! Să ataci la omul care a „salvat“ trustul Mix, fix la Andi Kadaș? Care întâmplător este pe lista de consilieri județeni înaintea doamnei. A dracu coincidență! Bine, Andi Kadaș este un personaj interesant. Acesta se află și în spatele firmei Kasim Emaka SRL care momentan se află în insolvență și care a derulat afaceri interesante cu statul. Una dintre aceste afaceri căreia îi vom acorda o atenție specială este afacerea heliportului Ministerului de Interne construit la București.

Să revenim la PNL-ul în care a intrat dihonia. O altă aripă nemulțumită este cea a foștilor membri din Forța Civică. Tineri educați, muncitori dar fără răbdare, nu au învățat nimic de la mentorul lor- Ioan Puchianu. Fapt care îi descalifică momentan și îi transformă din tineri lupi în simpli cățelandri. Dar vor avea șansa lor în curând și de ei depinde dacă o vor fruntifica în fața pedeliștilor fideli aripii Scripcaru.
Foamea este mare iar negocierile se arată în continuare dure.

Gazeta Brașovului

Abonează-te la newsletter
Sign up here to get the latest news, updates and special offers delivered directly to your inbox.
You can unsubscribe at any time
Comentarii
Loading...