Saptămânal pe hârtie, zilnic pe internet

De ce au fost votați, totuși, cei acuzați de corupție?

Alegerile din 5 iunie au plasat definitiv România între țările ciudate din lume. Cum altfel poți să definești o țară în care primarul cu cel mai mare procent de voturi obținut în orașele capitală de județ este și singurul care a candidat din pușcărie? La fel, la Brașov, Deva, Timișoara, Râmnicu Vâlcea, candidații câștigători sunt foștii edili aflați în diverse etape ale proceselor judiciare – unii condamnați, alții doar cercetați. Cel mai tare e cel de la Deva, condamnat (din nou) a doua zi după ce a câștigat.

Unii au încercat să explice această manifestare aberantă a electoratului pe baza sindromului Stockholm, alții au pus-o pe seama mitei electorale (deși la ce campanie s-a dus…, nu văd unde se putea strecura mita), alții pe simpatia românilor pentru haiduci.

Lucrurile sunt, după părerea mea, mai simple și mai triste, în același timp, și am să mă refer aici la Brașov, deoarece îl cunosc cel mai bine.

De 26 de ani oamenii așteaptă să trăiască mai bine, să evolueze cât mai mult spre cum arată lumea în vestul Europei. Brașovul a fost în marea majoritate a acestor ani sancționat de la București în ceea ce privește bugetul local. Aveam primar de altă culoare decât guvernarea centrală, deci județului și implicit și orașului i se dădeau mai puțini bani, nu cumva să se construiască prea mult și prea frumos. În primii ani oricum nu erau bani aproape deloc nici la bugetul central, așa că evoluția a fost inexistentă. Apoi am avut un primar care, deși a avut două mandate în fruntea urbei, a adăugat la lipsa de bani certurile cu toți ceilalți factori de decizie, astfel încât și ce s-ar fi putut face a fost blocat.

După el a venit Scripcaru. Despre care puțină lume știe că în primul an de mandat a avut de 40 de ori mai mulți bani la buget decât a avut Ghișe în ultimul an. A avut mult mai mulți bani decât Ghișe, an de an tot mai mulți, DAR a și făcut ceva cu ei! Da, majoritatea realizărilor lui au fost făcute la prețuri supraumflate, mult supraumflate, dar lumea, uitându-se în urmă, la cei 26 de ani, vede un singur om care a construit în Brașov – fostul și actualul primar. Bucureștiul ne-a tăiat bugetele an de an, Bucureștiul nu minte cu autostrada de 26 de ani, Bucureștiul ne sabotează aeroportul, Ghișe nu a făcut nimic. În conjunctura aceasta, Scripcaru devine dintr-o dată aproape un erou în ochii brașoveanului. Dacă toți ceilalți și-ar fi făcut partea lor de treabă, omul obișnuit vedea prețurile la care s-au făcut toate cele care s-au făcut, dar în condițiile în care nimeni în afară de Scripcaru nu a făcut ceva concret pentru Brașov, la ce să îl raportăm pe acesta?
Există o vorbă – chiorul e rege în țara orbilor. Probabil că nu degeaba au fost organizate alegerile în Duminica Orbului…

Șerban ȘOVĂIALĂ
singurul independent ales în Consiliul Local Brașov

Abonează-te la newsletter
Sign up here to get the latest news, updates and special offers delivered directly to your inbox.
You can unsubscribe at any time
Comentarii
Loading...