Dezvoltarea economică, încă nu

România avea, pe vremurile de tristă amintire, o industrie extrem de bine dezvoltată. Nu scotea cele mai bune produse posibile pe piață, majoritatea bunurilor industriale lăsând de dorit la capitolul calitate, cei ce le făceau fiind presați de criteriul cantitativ, și nicidecum de cel calitativ. Și oricum nu le prea păsa. Iar despre poluare industrială nu existau nici un fel de grijă, termenul de ecologism și ecologist nefiind în atenția conduceri de partid și de stat.

România avea, pe vremurile de tristă amintire, o industrie extrem de bine dezvoltată. Nu scotea cele mai bune produse posibile pe piață, majoritatea bunurilor industriale lăsând de dorit la capitolul calitate, cei ce le făceau fiind presați de criteriul cantitativ, și nicidecum de cel calitativ. Și oricum nu le prea păsa. Iar despre poluare industrială nu existau nici un fel de grijă, termenul de ecologism și ecologist nefiind în atenția conduceri de partid și de stat. În schimb ceea ce au înțeles foarte bine comuniștii a fost faptul că produsul industrial finit era foarte profitabil. Mult mai profitabil decât materia primă din care era făcut. Nu exportam lemn, sau minereu de fier. Exportam mobilă, oțel și fibre sintetice. Ajunsesem autosuficienți exact ca un bun gospodar, dar cu cureaua bine strâsă în jurul burți mai mereu goale. Produceam, și ceea ce produceam ne acoperea necesitățile.

Clar că nevoile ni le făceam tot în curte, clar că portocala și banana erau niște rarități pentru că nu creșteau la Dăbuleni sau la Pietroasele, dar vorba românului „Bună, rea, eu îmi fac treaba cu ea“. Sistemul sanitar era sinistru, precum la fel de sinistre erau și plimbările prin alimentare unde găseai șampanie și creveți vietnamezi. Sau plimbările noaptea prin bezna orașelor. Și frigul din apartamente. Dar în ciuda acestor greutăți, balanța export/import, trăgea clar în favoarea exportului pe „valută forte“. Țara scotea profit doar cu opresiune asupra populației. Iar asta s-a văzut mai tărziu, când libertatea s-a îmbinat cu consumul exacerbat de bunuri din import. Libertatea era ceva de domeniul fantasticului, iar fărâmele „occidentului“ veneau seară de seară pe calea radioului „Europa Liberă“.

Este posibil, conform „Teoriei Conspirației“, să fi ajuns la un nivel economic înalt, și „mai mari“ lumi văzând că nu ne prindem în fuiorul datoriei către FMI, și că, mai mult decât atât o și achităm, să fi decis pentru noi și în locul nostru sfâr- șitul sistemului comunist. Sistem care avea de gând să creeze un alt FMI, pentru a dezvolta industrial continentul african. Adică, conform teoriei, am căzut victima unei răfuieli economice, a unei preluări ostile. Și a venit libertatea. Cu țigările americane la liber, săpun Duru și deo 8X4. Și sucuri la dozator. Și program la TV. Și haine strălucitoare din Turcia. Și totodată, din producător de bunuri am ajuns un biet consumator, și o țară exportatoare de materie primă. Și excrocată grosolan de megascandalurile Caritas, Bancorex sau FNI. Am „amanetat“ pe rând petrolul, gazele, pădurile.

Era să „amanetăm“ și aurul de la Roșia Montană. Am tăiat și dat la fier vechi mii de fabrici și combinate. Am pierdut „creierele“ care aveau viziunea de viitor, și ar fi putut face multe, foarte multe. Ușor, ușor lumea corporatistă, mesagerul finanței mondiale, și-a spus cuvântul pe o piață unde se prevedea exacerbarea consumului după ani și ani de foame. Acum facem exact opusul economiei de tip socialist. Importăm! Importăm cu nesaț. Bunuri de toate felurile și de toate calitățile. Exportăm mult mai puțin decât importăm. Dacia, ceva software, bunuri agricole, dar mai ales forță de muncă. Așteptăm investitori cu nume grele pe bursele occidentale de ani buni. Unele mari corporații au venit atrase de mâna de muncă ieftină și, profitând de legislația fiscală ambiguă, fac tot posibilul să se sustragă plății taxelor exportând profiturile prin firme paravan din paradisuri fiscale.

Dar, din păcate, în acest haos „controlat“ de combinații și manțogării, am uitat niște lucruri importante, ca de exemplu infrastructura. Și sănătatea. Și pensiile. Nu există nici program național de dezvoltare. Nu există nici o direcție eligibilă spre care ne îndreptăm. Uniunea Europeană demonstrează o deficiență crasă în a da indicații clare și concise pentru viitorul nostru. Suntem mult mai buni în rolul indienilor descoperiți de Columb, care schimbau podoabele lor de aur pe podoabe de sticlă aduse de conquistadori, și care mai apoi aveau să fie deposedați de pământuri și trimiși în rezervații. Am avut încredere în europeni și americani, visam probabil că va veni valuri de occidentali inteligenți, și vor transforma România într-un stat civilizat, într-un adevă- rat paradis. Nu au venit! Și nici nu vor veni. Au venit în schimb alții care se asigură că nu ne vom dezvolta economic niciodată, și că nu vom fi niciodată un stat civilizat cu autodeterminare politică și oameni providențiali.

Dan VÂJU

Comments

comments

Leave a Reply