Saptămânal pe hârtie, zilnic pe internet

Ce mi-aș dori să se întâmple

A trecut ceva mai bine de o lună de la alegeri. Atât la Consiliul Local cât și la Consiliul Județean s-au constituit majoritățile și s-au alcătuit echipele de conducere. Vreau să-i felicit pe toți cei care au reușit ca dincolo de  adversitățile din campanie să-și depășească orgoliile și să formeze majorități care să ofere stabilitate și premisele unei munci în echipă.

Ce mi-aș dori eu însa să se întâmple de acum încolo? E simplu. Mi-aș dori ceea ce-și doresc câteva zeci de mii de brașoveni. Pe termen scurt:

  • rezolvarea problemei apei calde și a încălzirii, cu atât mai mult cu cât în 3 luni vine anotimpul rece.
  • achiziționarea de autobuze noi și moderne care să asigure respectarea orarelor.
  • creșterea siguranței oamenilor prin creșterea numărului de patrule de poliție locală și în cartierele unde astăzi se simte lipsa acestora.

Pe termen lung mă aștept să se finalizeze investițiile începute și neterminate cum ar fi: parcarea din Poiana Mică, Centrul de Agrement din Poiană, investițiile de la Compania Apa și mai ales cele întarziate de introducere a canalizării în anumite cartiere din Municipiul Brașov.

Și mi-aș mai dori să devină realitate promisiunile referitoare la realizarea aeroportului și la ridicarea noului spital al Brașovului.

Nu mă aștept ca toate acestea să se întâmple peste noapte dar mi-aș dori ca ritmul în care se întâmplă aceste lucruri să crească, nu de alta,  dar peste 4 ani să putem vorbi despre toate acestea ca despre lucruri palpabile de care oamenii se pot folosi și nu de lucruri viitoare despre care doar vorbim.

Cătălin LEONTE

Abonează-te la newsletter
Sign up here to get the latest news, updates and special offers delivered directly to your inbox.
You can unsubscribe at any time
Comentarii
Loading...