Saptămânal pe hârtie, zilnic pe internet

Rrome-fonduri la Primăria Făgăraș

• Jumătate din banii de la UE s-au oprit pe drum • 19,2 miliarde de euro • Atât a avut la dispoziție România în perioada 2007-2013 de la Uniunea Europeană, din fonduri structurale și de coeziune • Câți bani am luat? Oficialii spun că abia am ajuns anul acesta la 62 la sută. Și suntem în mare întârziere. Trebuia să-i cheltuim până la sfârșitul anului 2013. Iar din 2014 ar fi trebuit să începem să atragem bani din urmatoarea tranșă care se ridică la 23 de miliarde de euro, bani alocați pentru perioada 2014-2015 • Practic, am pierdut 2 ani din cauza incompetenței funcționarilor care s-au perindat prin guverne și administrație. Atât administrația centrală, cât și cea locală.

facsimilPoliticienii s-au bătut între ei, au încheiat și rupt alianțe, au schimbat guverne, iar toate acestea au adus dezastru. Am plătit și încă plătim penalități și corecții financiare. În loc să luăm bani, plătim corecții de peste un miliard de euro din cauza greșelilor.
Principala cauză o reprezintă totuți corupția generalizată până la nivelul funcționarilor din administrația publică locală.

La primari noi, obiceiuri vechi!

Nici Făgărașul nu face excepție de la aceste metehne balcanice. Trebuie să participe toată lumea, dar de ales, sunt aleși numai cei cu stea în frunte. Făgărășenii nu s-au trezit încă din euforia alegerilor locale, alegeri care au adus în fruntea urbei un pseudo-independent, Gheorghe Sucaciu. În anchetele făcute de redacția noastră și publicate în timpul campaniei electorale am prezentat fețele primarului nou ales al Făgărașului. Mai toată lumea ne-a sărit în cap.

Iată că nu întârzie să apară dovezile existenței corupției, în continuare,  din administrația publică făgărășeană.

În data de 29 iunie 2016 pe site-ul Primăriei Făgăraș se publică un anunț privind organizarea procedurii de selecție parteneri pentru un proiect strategic, din fonduri europene, în cadrul Programului Operațional Capital Uman, axa 4, obiectivul specific 4.1 „Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din comunitățile marginalizate în care există populație aparținând minorității romă (acele comunități în care populația aparținând minorității romă reprezintă minim 10% din totalul populației la nivelul comunității), prin implementarea de măsuri integrate“.

Până în data de 11 iulie 2016, orele 15, termenul limită de depunere a ofertelor, au fost prezentate 5 oferte din partea Asociației Europene pentru o Viață mai Bună, Organizația Națională Cercetașii României, Universitatea Spiru Haret, Asociația Romilor din Făgăraș și  SC Formare Managerială în Turism FMT SRL Brașov.

În data de 15 iulie 2016 (deși termenul de anunțare a rezultatelor procedurii a fost 13 iulie 2016) este postat pe pagina de internet a Primăriei Făgăraș procesul verbal nr. 21337 de evaluare a partenerilor.
După verificarea conformității administrative SC Formare Managerială în Turism FMT SRL Brașov este descalificată pe motiv că nu a făcut dovada acreditărilor și autorizărilor pentru activitățile la care a prezentat oferta de partener. Dosarul SC Formare Managerială în Turism FMT SRL Brașov conținea peste 300 de pagini, având prezentate contracte de finanțare nerambursabilă încheiate în cadrul programelor cu finanțare europeană, exclusiv pentru formare profesională, în peste 54 de domenii de atestare profesională. Pe motiv că a prezentat o acreditare pentru un domeniu agricol, SC Formare Managerială în Turism FMT SRL Brașov este descalificată.

Termenul de contestație stipulat în documentația procedurii a fost de 2 zile de la data publicării rezultatului procedurii de selecție. Scopul acestei proceduri a fost de a se stabili partenerii pe care îi va avea Primăria Făgăraș în întocmirea, derularea și monitorizarea proiectului care va fi depus. De aici ar fi trebuit să înțelegem că Primăria Făgăraș trebuia să își aleagă cei mai performanți parteneri în formare profesională, servicii medicale și sociale, pentru o garanție a succesului proiectului.

În data de 18 iulie 2016 (duminică  17 iulie a fost zi nelucrătoare n.r.) SC Formare Managerială în Turism FMT SRL Brașov depune în termenul de 2 zile de la data publicării rezultatului procedurii de selecție contestație în care arată că a făcut dovada acreditărilor necesare prin documentele prezentate în ofertă. Comisia de soluționare a contestațiilor, compusă numai din specialiști în fonduri europene (adică șeful Serviciului de Asistență Socială și șeful Protecției Civile din Primăria Făgăraș!) îi respinge contestația motivând că a fost depusă tardiv! Adică comisia de evaluare face public raportul de evaluare numai în data de 15 iulie 2016, contestatoarea are dreptul la 2 zile de la data publicării rezultatului procedurii de selecție să depună contestație, dar acest drept îi este anulat de comisia de soluționare a contestațiilor!

Mai mult decât atât, comisia de soluționare a contestațiilor, deși reanalizează dosarul, se face că nu vede copiile contractelor cu finanțare nerambursabilă în care beneficiarul și cel care a implementat proiectele a fost SC Formare Managerială în Turism FMT SRL Brașov și care prezentau negru pe alb domeniile de acreditare în formare profesională care au stat la baza încheierii contractelor cu finanțare nerambursabilă.

SC Formare Managerială în Turism FMT SRL Brașov a fost și este un partener și un beneficiar eligibil în formare profesională pentru Autoritatea de Management a Programului Operațional Dezvoltarea Resurselor Umane (denumirea din perioada 2007-2013 a actualului Programul Operațional Capital Uman,  dar  nu este eligibil pentru Primăria Făgăraș.

După ce redacția noastră a fost sesizată asupra acestui caz, am început mica noastră anchetă.
Asociația Europeană pentru o Viață mai Bună este o organizație non-guvernamentală cu sediul în București și care a derulat doar două proiecte în cadrul Programului Operațional Dezvoltarea Resurselor Umane, ultimul din anul 2012.

Unul dintre partenerii selectați este Asociația Romilor din Făgăraș. Este cunoscut faptul că reprezentantul romilor din Făgăraș, Ionuț Androne a fost ales în urma alegerilor locale din 5 iunie 2016 consilier local. În ecuația și configurația consiliului local, votul lui era determinant pentru crearea și susținerea unei majorități. Se întrevede de aici o mică răsplată acordată reprezentantului comunității romă prin alegerea ca partener în acest proiect. Dacă ținem seama și de valoarea posibilă a proiectului – aprox. 5 milioane de euro – ne dăm seama de ce un profesionist în formare profesională, condus de directorul Departamentului de Management și Informatică Economică a Facultății de Științe Economice și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității Transilvania Brașov nu a fost de dorit ca partener, trebuind să fie onorate obligații și promisiuni politice.
Nu am fi ajuns la această concluzie dacă pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Făgăraș din data de 21 iulie 2016 nu apărea – surpriză – demisia lui Ionuț Androne, reprezentantul Partidei Romilor din Consiliul Local și validarea lui Biza Radu pe postul vacant. Calitatea de consilier local îl făcea pe Ionuț Androne incompatibil cu cea de reprezentant al Asociației Romilor în parteneriatele cu Primăria Făgăraș. Dixit !
Un nume des vehiculat în cadrul Primăriei Făgăraș este cel al lui Nemeș Elena, managerul Grupului de Acțiune Locală Microregiunea Valea Sâmbetei, cu birourile în Drăguș, fosta comună păstorită de actualul primar al Făgărașului, Gheorghe Sucaciu. Prezența persoanei amintite în accesarea fondurilor europene la Primăria Făgăraș să fie plata unei datorii din campania electorală?

Toate aceste analize pot fi demontate printr-o activitate a factorilor de decizie din Primăria Făgăraș care să demonstreze buna lor credință, că suspiciunile care sunt generate de către persoane necorespunzătoare din punct de vedere profesional pentru sarcinile care le-au fost acordate nu sunt bazate pe realitate.

Așteptăm o autosesizare a conducerii Primăriei Făgăraș în așa fel încât aceste acuzații și suspiciuni de corupție și favorizare în baza unor promisiuni politice să nu se întâmple.

Cât despre modalitatea de constituire a noii majorități din Consiliul Local Făgăraș după data de 5 iunie 2016 și de ce bugetul Făgărașului este hotărât de către persoane care nu au legătură cu Primăria și Consiliul Local, în numărul de săptămâna viitoare a „Gazetei Țării Făgărașului“.

Tot săptămâna viitoare vă vom prezenta substraturile demisiei din funcția de consilier local de Făgăraș a controversatului avocat Cristian Drăghici.

Vali BEJAN

Abonează-te la newsletter
Sign up here to get the latest news, updates and special offers delivered directly to your inbox.
You can unsubscribe at any time
Comentarii
Loading...