Saptămânal pe hârtie, zilnic pe internet

Tetkron, jaful, prostia și bătaia de joc

Trebuie să recunosc că nu am avansat foarte mult, decât, poate, în a-mi face unul sau doi dușmani prin primărie, dar asta nu contează, nu am candidat pentru că le apreciam munca tuturor celor de acolo.
Ceea ce vreau să vă povestesc acum, însa, este despre firma TETKRON, cea care trebuia să aducă apa caldă și caldură în calorifere celor înca arondați în sistemul centralizat al municipiului. O firmă născuta moartă, ținută în reanimare suficient timp cât să se sifoneze sume importante pe acolo.
Aspectele penale ale poveștii nu le pot dezvolta, în primul rând pentru că nu le cunosc suficient, sau nu am (încă) documentele care să probeze infracțiunile de acolo, dar vă spun că ele, infracțiunile, există și sunt multe.

De la sfârșitul lunii iulie din 168 de angajați (oare ce făceau atâția oameni într-o firmă de distribuire a apei calde?), au mai rămas 62. Față de cei 106 angajați „restructurați“ (de fapt numai vreo 104, pentru că unii au ieșit la pensie, nu au fost concediați), se pune problema salariilor compensatorii cuprinse în contractul colectiv de muncă. Asta este o altă poveste demnă de cartea cu proști.
Pe scurt, contractul colectiv de muncă (CCM) valabil până în 2015 nu conținea NICI UN SALARIU COMPENSATOR. La sfârșitul anului 2015, vechiul Consiliul Local (care formează AGA la Tetkron) îi dă mandat directorului de la acel moment să negocieze noul CCM. Adică s-a pus lupul paznic la oi, în condițiile în care orice „concesie” făcută angajaților în noul CCM îi aduce, evident, beneficii și celui care negocia „în contră“ cu sindicatele. Și așa au apărut în noul CCM cele 6 salarii compensatorii ce ar trebui acordate salariaților disponibilizați. Firma Tetkron era deja cu mai mult de un picior în groapă, pierduse licența de distribuție, datoriile erau copleșitoare, dar noul CCM apare cu 6 salarii compensatorii. Straniu, nu? Dacă s-ar fi supus CCM-ul negociat aprobării consiliului local, poate se corecta prevederea cu cele 6 salarii compensatorii, dar așa…

Acum, noul consiliu local (în care se regăsesc o bună parte din „vechii“ consilieri), încearcă să descurce ițele și să dea celor disponibilizați măcar un salariu compensator din cele șase, restul de cinci rămânând în suspensie, în funcție de evoluția financiară a societății (și cum ar putea fi această evoluție financiară? Să fim serioși.) Pentru asta e nevoie să fie aprobat bugetul firmei pe anul 2016, rămas neaprobat din ianuarie.
Dar… surpriză! Când Tetkron trebuia să ne prezinte o serie de date și cifre necesare aprobării acestui buget, la ședinta AGA ne-am trezit în față cu datele cerute, dar NEASUMATE de nimeni, respectiv pe documente lipsea atât semnătura directorului (acesta măcar era în concediu, dar locțiitorul lui a constatat că, brusc, i s-a spart o țeavă acasă, așa că a trebuit să plece rapid), cât mai ales semnătura directorului economic, cel, sau de fapt cea, care elaborase respectivele documente. Iar doamna era în vizită la DNA, se pare.

Prima intrebare este – chiar nu a găsit 30 de secunde să semneze măcar un exemplar al respectivelor documente? A doua – ținând cont de faptul că această doamnă director economic este de fapt fostul director plin, adică EXACT persoana care a gestionat TETKRON în drumul spre faliment – ar fi legată de nivelul de nesimțire și tupeu al minunatei.

Între timp oamenii disponibilizați stau cu credite la bănci, cu restanțe la întreținere etc, etc, etc. și sunt intoxicați de diverși binevoitori că problemele lor nu sunt rezolvate de consiliul local, nu de conducerea societății. Iar noi, consilierii, ne vom aduna într-o nouă AGA, în încercarea de a depăși nesimțirea celor cu salarii deloc mici din conducerea Tetkron.

PS – Apropo de prostie și nesimțire. Tetkron mai are de încasat de la cei cu restanțe cca 3.200.000 lei. Circa jumătate reprezintă datorii cu scadență mai mică de un an, restul datorii pentru care există și sentințe de executare silită. Restructurarea firmei, cum ziceam, a redus personalul la 62 angajați. Dintre aceștia nu mai puțin de 7 (ȘAPTE!!!!) sunt inspectori de specialitate (gen inspectori de protecția muncii etc). Câte posturi de casier credeți că exista în organigrama unei firme care nu mai face ABSOLUT nici o activitate în afară de a încasa din când în când banii vreunui întârziat? Deci 62 angajați, din care cel puțin vreo 3 sunt directori (general, economic, tehnic, mă gândesc, pentru că nu mi s-a arătat organigrama), rămân 59, din care 7 inspectori, răman 52. Din 52, câți sunt casieri? Ghiciți? Nu? Atunci vă spun eu – NICI UNUL. ABSOLUT NICI UNUL!

Mai vreți o întrebare? Câți bani credeți că a cheltuit anul trecut Tetkron pe combustibili? Vorbim de motorină și/sau benzină, nu de gazul ars în centralele de cartier. Vă spun eu – 141.000 lei! Adică echivalentul a circa 28 de TONE (!!!) de motorină. Adică circa 80 de litri pe zi, zi de zi, și sâmbătă și duminică! Mă întreb ce au transportat în halul asta? 800 km zilnic!
Asta ca să înțelegeți cam cum s-a gestionat și se gestionează o firmă cu capital integral de stat.

Șerban ȘOVĂIALĂ
consilier local independent

Abonează-te la newsletter
Sign up here to get the latest news, updates and special offers delivered directly to your inbox.
You can unsubscribe at any time
Comentarii
Loading...