Saptămânal pe hârtie, zilnic pe internet

Făgăraș – orașul în care poți să juri că nu se întâmplă nimic!

• Norocul meu este acela că m-am născut în orașul în care nu se întâmplă mai nimic. În orașul cu blocuri livide, străzi cenușii și parcuri mâncate de vreme, unde nici soarele nu se căznește să răsară, ci numai muntele, singur de mii de ani, respiră și visează visele zorilor. Parcă numai eu și munții Făgărașului ne întâmplăm sub orizontul care atârnă deasupra micului oraș anost, planetă locuită de roboți triști…

Orașul ăsta m-a sufocat de mic copil. Eram prea mare pentru străduțele lui înguste și prăfuite. Am învățat pe de rost câte pavele are un drum, câte drumuri are fiecare cartier, câte minute înseamnă fiecare destinație. În fiecare zi, mutre curioase și guri proaste nasc povești despre alți oameni, în fiecare zi un om își ferește taina existenței de urechile care aud tot și gurile care răstălmăcesc tot; în fiecare zi e ziua morții. M-am născut în orașul de baștină al neîntâmplării. Se întâmplă de toate și nu se întâmplă nimic.

În acest oraș cenușiu mai găseam relaxarea în a mă întâlni cu prietenii pentru a asculta muzică. Atât puteai să faci în Făgăraș. Mi-amintesc că într-o zi trebuia să ies cu prietenii în oraș, numai că tata, în fața casei, dăduse drumul la muzică la mașină: „Living next door to Alice”. Răsuna în tot cartierul. „Doaaaaaaamne, fă-l să oprească muzica aia că dacă aude vreun coleg n-o să mai vorbească cu mineee!”

A doua zi ajungeam în clasă și se discuta despre muzică: ultimele manele care au apărut. Le uram cu o ură pe care nu v-o puteți imagina.
Am crezut că odată cu alegerile din anul acesta ceva se va schimba. Sigur nu speram în rezultatul final. Dar am sperat că indiferent de cine va ajunge capul urbei, se va schimba ceva. Nimic din toate acestea.

Aceleași O.N.G.-uri care fac programe de 1.000 de lei pentru proiecte pompoase ca denumire, dar fără relevanță în viața orașului. Se spune că mobilizează tinerii pentru o viață a societății civile activă. Care viață dacă toți tinerii pleacă și nu se mai întorc? Pentru cine să se întoarcă, pentru nostalgicii Combinatului Chimic și ai U.P.R.U.C – ului din anii 80 ? Care stau în fața blocului, mănâncă semințe și își rod unghiile de ciudă că nu au furat destul înainte? Cine nu își aduce aminte că toți plecau din combinat cu pungi, saci, glicerină pentru antigel …..

Toți se ploconesc la icoanele Sf. Gheorghe aducătorul de minuni peste Făgăraș. Toți văd că nu se întâmplă nimic în Făgăraș, dar există acel sentiment de autoflagelare prin care crezi că poți să treci mai bine peste mizeria care te înconjoară. Și dacă este să ne fie rău, măcar să ne fie la toți. Luați mizerie fraților, luați și mâncați, poate vă treziți și vă dați seama că trăim într-un oraș în care nu se întâmplă nimic. Și dacă se întâmplă, este cu totul întâmplător….
Anul viitor, de-o fi să fie, am să fiu de mult plecat de aici… Iar amintirea despre orașul ăsta va fi de două feluri: amintirea cu mine când nu voiam să fiu ceea ce sunt și amintirea cu mine mergând la pas, când străzile încetau să mă mai sufoce, deschizându-se larg și dând acea stare de relaxare și loc în jurul tău.
Eu am avut norocul de a mă naște în orașul în care nu se întâmplă nimic…

Cristi PREPELIȚĂ

Abonează-te la newsletter
Sign up here to get the latest news, updates and special offers delivered directly to your inbox.
You can unsubscribe at any time
Comentarii
Loading...