Saptămânal pe hârtie, zilnic pe internet

Legumele toamnei

A venit toamna cu legende frumoase, cu fructe și legume. Dacă umbli printre tarabele din piețe le poți vedea, sunt fructele copilăriei, legumele bunicilor. Uneori piața este departe tare. Dar mergi până acolo tocmai pentru aceste lucruri frumoase, pentru acel gust și savoare care te ajută să umpli cămara, să treci iarna. În toate orașele frumoase din România se organizează târguri speciale pentru a serba toamna. Se expun funiile de ceapă și de usturoi, lădițele cu gogoșari și ardei capia care plesnesc de sănătate, cutiile cu struguri negri sau aurii care îți fac cu ochiul. Țineți minte strugurii copilăriei? Perla sau perleta, napoleonul, țâța vacii? Mergeți la piață, merită.
Vorbeam de târguri speciale. În unele orașe se organizează chestia asta. Se organizează chiar și petreceri, acțiuni dedicate publicului, acțiuni de promovare a producătorilor locali. La noi mai greu, mai răruț. Asta nu prea înțeleg eu de ce. De ce nu se poate transforma Piața Sfatului, pentru o săptămână măcar, în ceva ce a fost odată. Să devină o imensă piață de legume și fructe, o piață de arome și culoare? Cu tarabe pe care să atârne ciorchinii de struguri, să se rostogolească ultimele piersici. Iar la fântână să curgă mustul. Nu înțeleg și pace. Poate nu este loc pentru toate legumele, sau poate legumelor nu le plac fructele? Habar nu am. Poate nici nu contează de ce. Important este ca piața să nu fie deranjată din împietrirea ei tristă și anostă. Pentru că așa au decis cei care au competențe în materie.
Am văzut cândva un film fain tare. Despre viață și supraviețuire, se numea Legendele Toamnei. Acum am senzația că trăiesc în alt film. Tot despre viață și supraviețuire, dar trist și cenușiu. Alături de legumele toamnei. Acele legume…

Modificați 579
O să vă întrebați ce este 579. Vă spun eu. Este HOTĂRÂREA Nr. 579 din data de  2  noiembrie  2015 prin care s-a făcut completarea H.C.L. nr. 201/2006, republicată, având ca obiect aprobarea procedurii de utilizare temporară a locurilor publice aparţinând domeniului public al Municipiului Braşov;

Care spune așa:

Consiliul Local al Municipiului Braşov întrunit în şedinţă ordinară la data de 2 noiembrie 2015;
Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial din cadrul Direcţiei Arhitect Şef, înregistrate cu nr. 85.308/2015, privind completarea H.C.L. nr. 201/2006, republicată, având ca obiect aprobarea procedurii de utilizare temporară a locurilor publice aparţinând domeniului public al Municipiului Braşov;
În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 5 şi 6 ale Consiliului Local Braşov;
În temeiul art. 36, alin. 2, lit. c, art. 45, alin. 3 şi art. 115, alin. 1, lit. b din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,

 H O T Ă R Ă Ş T E :
 Art. 1. Se aprobă completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 201 din 27 martie 2006, privind aprobarea procedurii de utilizare temporară a locurilor publice aparţinând domeniului public al Municipiului Braşov, astfel:
I) După art. 6 se introduce un nou articol care va avea următorul conţinut:
„A. Utilizarea temporară a domeniului public din Municipiul Braşov – Piaţa Sfatului, se va desfăşura cu respectarea următoarelor condiţii:
1. Organizarea şi desfăşurarea eventimentelor de tip „târg“, indiferent de produsele ce vor fi expuse şi comercializate, se va face exclusiv de serviciile de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Braşov, cu avizul Comisiei Tehnice de Amenajarea Teritoriului şi Urbanism.
Se vor organiza maxim 2 (două) evenimente pe lună.
2. Organizarea şi desfăşurarea altor evenimente socio-culturale (concerte, spectacole, activităţi sportive, etc) precum şi a evenimentelor organizate de agenţi economici, în vederea promovării şi comercializării produselor din producţia proprie se vor desfăşura numai după aprobarea acestora de către Consiliul Local.
3. În cazul în care solicitările de expunere şi comercializare de produse cu ocazia organizării evenimentelor de tip „târg“ va fi mai mare decât cel al corturilor sau al tarabelor puse la dispoziţie de organizator, se va organiza licitaţie publică având ca preţ de pornire taxa de ocupare locuri publice, stabilită prin H.C.L.
B. Organizarea şi desfăşurarea evenimentelor de tip „târg“, cu produse handmade şi artizanale, se vor aviza numai pe aleea Parcul Titulescu, maxim un eveniment pe lună, obligatoriu pe tonete furnizate de R.L.P. Kronstadt, cu avizul Comisiei Tehnice de Amenajarea Teritoriului şi Urbanism.
C. Organizarea şi desfăşurarea de evenimente ce persupun prepararea şi comercializarea de produse alimentare de orice tip se vor aviza exclusiv în zona lacului Noua şi zona Pietrele lui Solomon, cu avizul Comisiei Tehnice de Amenajarea Teritoriului şi Urbanism.
D. Condiţiile ce vor fi stabilite pentru toate tipurile de evenimente ce se vor organiza în cele trei locaţii menţionate mai sus, referitoare la durata evenimentului, amplasarea mobilierului urban, forma, dimensiunile şi culoarea acestuia, suprafaţa afectată, data începerii montării mobilierului şi data la care vor fi eliberate în totalitate, inclusiv tipul de produse avizat a fi expus şi comercializat, vor constitui o anexă la abonamentul de ocupare a domeniului public, care va fi luată la cunoştinţă de organizator prin semnarea acesteia.“

De ce trebuie modificată? Pentru că este o hotărâre prin care onor Consiliul local a închis pentru anumite evenimente Piața Sfatului. Care nu permite unui nici unui comerciant să prezinte și să comercializeze nici măcar un borcan cu ceapă degerată. Nimic alimentar. Pentru asta este voie numai la Noua și la Pietrele lui Solomon. Nu știu care bivol cu minte de legumă s-a gândit să împingă astfel de eventuale evenimente peste zonele de agrement unde numai public sau posibili cumpărători nu există. Bașca că mai strici și grătarul și relaxarea omului de acolo.

Așa… Iar târgul cu artizanat se face numai pe aleea de la parcul central si maxim de două ori pe lună. Desigur, este plin de turiști pe aleea aia, care probabil chibițează pe la mesele de șah în așteptarea bilunarei.

Probabil că administrația orașului s-a gândit să nu se tocească piatra cubică pusă cu mare efort prin Piață. Sau probabil au alte interese.

Dar eu zic că onor aleșii, dacă au în cap creier și nu legume ar trebui șă modifice urgent și de îndată această hotărâre. Să reactiveze acele târguri slow food, să permită comercianților de dulcețuri, murături, placinte. Să se poată fără „fereală și aranjamente” târguri de carne. Și de ce nu, să prevadă organizarea de evenimente și târguri pe aleea de sub Tâmpa sau în Piața Unirii, inclusiv evenimente gastronomice. Și dacă tot este toamnă și ne facem că organizăm Serbările sau Zilele Toamnei, să o lase pe țața Leana să vândă ceva struguri în Piața Sfatului. Se poate?

Alexandru PETRESCU

Abonează-te la newsletter
Sign up here to get the latest news, updates and special offers delivered directly to your inbox.
You can unsubscribe at any time
Comentarii
Loading...