Saptămânal pe hârtie, zilnic pe internet

Cu bâta în baltă…

• „Răsună valea!”. Așa se numea primul film românesc de propagandă realizat după instaurarea comunismului în țara noastră și, care,  finalizat în anul 1949, avea ca scop central glorificarea muncii voluntare a brigadierilor de pe șantierul liniei ferate de la Bumbești la Livezeni. Acolo,  în defileul Jiului, s-au adunat în 1948 mii de tineri veniţi din toată ţara, în plină perioadă de mobilizare pe şantierele muncii voluntare şi a intensei propagande pe tema luptei de clasă. În ciuda naivităților și perversităților intrigii, conflictului și deznodământului, filmul este  în continuare considerat, ca fiind de dramă și aventură.

La aproape 70 de ani de la acel moment, „răsună (din nou) valea”! Un alt film de dramă și aventură a fost proiectat în premieră la 1 octombrie, având ca subiect încercarea Guvernului Cioloș de a reda angajaților din sistemul sanitar public încrederea că valoarea muncii lor, pe care și-au dăruit-o concetățenilor în ultimii ani, fără încetare, deși aproape pe gratis (raportat la salariile din sistemul paralel privat), este, în sfârșit, pe cale să intre pe făgașul recunoașterii naționale.  Deși are un scenariu reprezentat de OUG  20/2016, acest film nu are încă un titlu. Nu se numește încă nicicum și pentru că, gândesc eu, avanpremiera acestuia, petrecută, prin forța împrejurărilor, cu două luni înainte, a fost primită cu fluierături din partea publicului aflat în sală. Majoritatea celor care l-au vizionat la începutul lunii august au considerat că noile prevederi legale  rezolvă doar parțial și, deci, incorect, inechitățile și dezechilibrele  născute în urma perioadei de tristă amintire a tăierilor salariale  băsisito-bocciste. Mai pe înțelesul tuturor, personalul medical voia totul de la 1 august, în timp ce guvernul promitea doar o parte de la 1 august (plata orelor de gardă suplimentare  la un nivel superior), iar restul după două luni, adică de la 1 octombrie. Personal, cunoscând limitările legale ale alocărilor de fonduri prin rectificări bugetare, m-am situat de partea minorității reprezentate de cei care înțelegeau că plata drepturilor salariale la nivelul maxim prevăzut de lege începând doar din 1 octombrie este acceptabilă, în contextul nevoii de „aranjare” a bugetului național al ultimului trimestru.  Minoritatea aceasta a considerat că o „întârziere“ de două luni este suportabilă și de înțeles chiar și după atâția ani de muncă prost plătită, considerată de unii, pe bună dreptate, deși la modul pejorativ, ca fiind „silnică“ sau, mai rău, „o adevărată sclavie“. La fel cu toți ceilalți, însă, am așteptat „liniștiți, la locurile noastre“, momentul 1 octombrie.

Și ce am constatat? Că am greșit prin inacțiune. Că am greșit creditând guvernanții că ar avea expertiză maximă în dreptul muncii. Că am greșit crezându-i pe cei care ne conduc că ar avea un respect maxim față de validarea prin plata corectă a muncii lucrătorilor din sănătatea publică. De ce spun asta? Pentru că actul normativ care își produce efectele de la 1 octombrie este conectat, dacă nu în mod pervers, atunci în mod inept, cu câteva prevederi legale neabrogate și care diminuează câștigurile pe deplin meritate ale personalului medical. Cum ar putea considera cineva citov la minte, faptul că, deși salariile au crescut cu procente considerabile conform legislației apărute încă din 2015 și ajustate prin OUG 20/2016, toate sporurile adiacente muncii desfășurate în condiții deosebite  (sporul de tură, sporurile de periculozitate, sporul de activitate a medicilor în blocul operator și chiar sporul aplicat orelor de gardă „obligatorie“ parte a  timpului normal de muncă) se aplică la câștigurile orare corespunzătoare salariului din 2009 (care în fapt e salariul de încadrare din grila lui HG 17/2008, cel care, maltratat prin tăierea de 25%, a devenit baza „retrocedărilor” succesive  ulterioare).  Este perversitate sau inepție guvernamentală faptul că, prin această „scăpare“, sporurile, practic, se înjumătățesc dacă ne raportăm la valoarea câștigurilor ce ar rezulta dacă ele s-ar aplica la salariul orar actual, de după măririle salariale? Mie mi-e greu de crezut că niciunul dintre cei 11 membri ai guvernului care au semnat ordonanța de urgență nu și-a dat seama de această greșeală și încep să cred că această inadvertență este de fapt parte a unei decizii deliberate. Cel mai tare mă dezamăgește însă prezența printre ei  a Ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, de care, cel puțin până la acest moment, eu unul, m-am simțit corect și bine reprezentat.  După cum mă dezamăgește și faptul că nu a luat nicio măsură împotriva șefilor de spitale care nu au catadicsit încă să transpună în realitate noile prevederi legale, chiar și așa, incomplete cum sunt. Știați, domnule Ministru, că în țară sunt spitale în care, nici până în acest moment nu au fost întocmite și înmânate pentru semnare noile contracte de gărzi (cele care consacră legalitatea activității din 1 august) și nici actele adiționale care să statueze noile creșteri salariale valabile de la 1 octombrie? Dacă nu știați, vă spun eu! Pentru că nu este în regulă ca personalul sanitar să muncească în virtutea unei legislații existente, dar neconvertite contractual, iar dacă este lezat în drepturi (din greșeala sau din ignoranța salariaților din domeniul RUNOS) să fie „descoperit” în cazul în care ar dori să-și ceară drepturile în instanță! Cum să numim această situație? Șmecherie a managerilor, incompetență, șantaj, blocaj? Sau mai rău, sabotaj? Spuneți dumneavoastră, domnule Ministru!

Pe scurt, eforturile guvernamentale pe acest palier sunt împroșcate cu noroi de o primă bâtă în baltă!

Pe cea de-a doua și-a auto-administrat-o de foarte curând Guvernul Cioloș, obligat de Curtea Constituțională. Această instituție a respins cu unanimitate de voturi, ca fiind neîntemeiată, sesizarea acestuia privind neconstituţionalitatea legii adoptate în iunie a.c. de Camera Deputaţilor (cameră decizională), care prevedea explicit faptul că Ministerul Sănătăţii şi autorităţile locale vor da bani pentru rezolvarea problemelor din spitale şi creşterea salariilor medicilor, în limita a două salarii minime brute.  Nu am înțeles nicio clipă, chiar din momentul atacării la Curtea Constituțională a acestei legi, de ce  Guvernul nu și-a dat seama că, pe lângă viitoarea bâtă în baltă, își mai și dă cu tesla-n cap, atâta timp cât efectele  legii trecute prin Parlament se traduceau în apariția unei noi variante de stimulare a medicilor performanți și (datorită apariției unui cadru concurențial), în creșterea calității actului medical, adică, altfel spus, în apariția  „mai binelui” pentru pacienţi. Nu se știa oare că în absolut toate spitalele publice, fiecare medic primește exact același salariu (evident, corespunzâtor gradului profesional și vechimii), indiferent de cât muncește? Nu se știa de situația omni-prezentă când un medic  tratează într-o lună 80 de pacienți cu grad ridicat de complexitate, aducând spitalului venituri de miliarde de lei vechi, în timp ce un alt coleg de-al lui abia externează între 5-10, plătiți de Casa de Asigurări de Sănătate cu o sumă care depășește cu puțin fondurile necesare asigurării doar ale propriului salariu? Asta când se știe că activitatea finalizată prin externările  pacienților unui medic trebuie să asigure finanțarea pe de o parte a întregii piramide a personalului reprezentate de asistente, infirmiere, brancardieri, personal medical prestator de servicii  (ATI, imagistică, laborator, farmacie, etc), personal nemedical TESA), iar pe de alta a achizițiilor de medicamente, materiale sanitare, reactivi etc…

M-a dezamăgit enorm faptul că, în solidar cu Guvernul, însuși Ministrul Sănătății s-a pus în situația de a fi apostrofat (de data aceasta pe bună dreptate) de parlamentarul-medic inițiator al legii respective. „Una declaraţi şi alta faceţi.” – declama ritos acesta. „Programul vostru de guvernare ne spune că veţi acorda stimulente medicilor. Guvernul Cioloş stabileşte astfel chiar un record de Guiness Book: şi-a atacat la Curtea Constituţională propriul program de guvernare. Lovind în spitale şi în medici. Apoi se plânge de deficitul de 13000 de medici din sistem şi de condiţiile din propriile spitale.“

Oricum ar fi, un arc peste timp tot se poate proiecta. Dacă la Bumbești-Livezeni personajul perfect pozitiv era reprezentat de brigadierii entuziaști, inimoși, veniți de departe, și care scandau „n-am venit ca să privim/am venit ca să muncim!“, mutând munții din loc și spărgând normele, acum, la București, grupul de tineri tehnocrați se dovedește a fi un personaj colectiv  imperfect (ehei, e democrație, lipsește cenzura!), pus pe fapte mari cel puțin în privința sănătății publice. Ce este însă regretabil însă, nu este atât faptul pe lângă construcția în curs de renovare a sănătății publice mai există bălți (că doar așa este pe marile și adevăratele șantiere!), ci că printre ele se plimbă unii membri ai guvernului cu câte o bâtă în mână, nerezistând, precum copii mici, tentației de a stropi totul în jur, chiar dacă se udă și ei. Până la piele.

Problema e că și pe noi. Iar nouă nu ne convine.

dr. Dan Grigorescu

Abonează-te la newsletter
Sign up here to get the latest news, updates and special offers delivered directly to your inbox.
You can unsubscribe at any time
Comentarii
Loading...