Saptămânal pe hârtie, zilnic pe internet

Primarul Scripcaru și demisia

•  După cum se știe, demisia este un act unilateral de voință prin care o persoană se retrage dintr-o anumită funcție

De-a lungul istoriei, numeroase personalități au făcut uz de această procedură democratică prin care s-au retras, mai mult sau mai puțin onorabil, ca de exemplu generalul De Gaulle sau președintele Nixon.

Tot prin demisie, ca urmare a presiunii populare au părăsit puterea și majoritatea liderilor comuniști din Europa răsăriteană iar cel care nu a înțeles cursul istoriei, adică Nicolae Ceaușescu, a sfârșit în fața zidurilor de la Târgoviște.

În Brașov, primarul Scripcaru a introdus un nou tip de demisie pentru funcționarii publici cu funcții de conducere din primărie: demisia în alb, pe care jupânul putea trece oricând data la care urma să-și  producă efectele dacă respectivul nu executa, întocmai și la timp, dispozițiile verbale, chiar ilegale, ale primarului.

În limbaj juridic, aceasta se numește șantaj.

Se pare că metoda a funcționat pentru că astfel se explică motivul pentru care funcționari publici din primărie, oameni competenți, cu vechime și de bună condiție, au ajuns în vizorul DNA, fiind trimiși în judecată împreună cu campionul dosarelor penale, Scripcaru George.

Tot astfel se explică și lipsa de personal de care se plânge primarul și care, chipurile, l-ar împiedica să aplice principiile transparenței în activitatea de zi cu zi a primăriei.

Soluția problemelor din primăria municipiului Brașov este demisia primarului Scripcaru, după modelul foștilor lideri comuniști ale căror metode dictatoriale le-a aplicat.

După o plimbare de-a lungul zidurilor Brașovului, mult mai puternice decât cele de la Târgoviște, va ajunge și el la concluzia că soluția demisiei e preferabilă și, de ce nu, chiar onorabilă.

Arnold Ungar, consilier  în Consiliul local Brașov, membru în Forumul Democrat al Germanilor din România

Abonează-te la newsletter
Sign up here to get the latest news, updates and special offers delivered directly to your inbox.
You can unsubscribe at any time
Comentarii
Loading...