Saptămânal pe hârtie, zilnic pe internet

Potomac, afluent al Dîmboviței

Între faimosul „boșorogii fără dinți vor s-ajungă președinți” al României anilor 90 și actualul sexgate Clintoniano-trumpist nu există nici cea mai mică deosebire de mentalitate, cultură, stil. Iar de aici, pe nesomnul meu provocat de „dezbaterea“ celor doi, analiza se poate adînci.

A mai rămas o lună pînă la – probabil – cele mai importante alegeri prezidențiale ale planetei: cele din Statele Unite. Alegeri care focalizează, prin prisma consecințelor viitorului rezultat, atenția a mai toată planeta. Cursa Hillary Clinton – Donald Trump ține, de luni bune, capul de afiș. Cu întreaga suită a scandalurilor. Am urmărit, tîrziu, în noapte, penultima confruntare dintre cei doi. Confruntare care a ținut exact cît un meci de fotbal.

European, nu american. Adică 90 de minute. Parcurs de timp în care am început să îmi pun aprig la îndoială cunoștințele de geografie acumulate în școală: ori Dîmbovița și-a schimbat cursul și irigă din abundență Washington D.C., ori Potomacul se scurge prin București. Nu de alta, dar întreaga dezbatere a fost desprinsă, aproape cuvînt cu cuvînt din cele dîmbovițene. Din cele 90 de minute ale confruntării, exact un ceas a fost dedicat atacurilor la persoană.

Nu au avut nimic în comun cu ceea ce ne obișnuiseră alegerile anterioare: discuții tematice pe politică externă, pe tema armelor letale aflate în… circuitul civil din State, pe tema programelor economice. Nu tu teme legate de programele de energie, de conservare a mediului. Nici un cuvințel de genul „free Willy“. Doar poale ridicate-n cap, precum era tradiția mahalalelor bucureștene ale perioadei interbelice. Sau este tradiția actualilor politruci de Dîmbovița.

Trump, un fel de Vadim Tudor mult mai bogat, dar deloc mobilat la capitolul cultură („Crăișorul“ era un monument al culturii universale) s-a dovedit mai mult decît agresiv în limbaj și în gestică. Dar nici Hillary nu s-a situat la mare distanță. Și-au cotrobăit unul altuia în cele mai imunde zone ale privatului. S-au pălit unul pe altul mai ceva ca Făt Frumos cu Zmeul Zmeilor din basmele de rigoare. Și au demonstrat indubitabil că, gata, pînă și americanii s-au dat pe brazdă.

Am urmărit, repet, siderat, confruntarea celor doi. După care am rămas, minute bune, cu ochii pironiți în tavan, punîndu-mi o firească și logică întrebare: de ce mama lui proces-verbal nu renunță cetățenii americani la a ne mai pretinde viză pentru SUA? Au demonstrat, cu această ocazie, că, pînă și ei, numiții campioni mondiali ai democrației, ne-au ajuns, în sfîrșit, din urmă. Că nu sînt cu nimic mai breji decît miticii noștri de Dîmbovița. Că între faimosul „boșorogii fără dinți vor s-ajungă președinți“ al României anilor 90 și actualul sexgate Clintoniano-trumpist nu există nici cea mai mică deosebire de mentalitate, cultură, stil.

Iar de aici, pe nesomnul meu provocat de „dezbaterea“ celor doi, analiza se poate adînci. Și ei, și noi, dar fiecare la el acasă, avem turmele noastre de puturoși. Care refuză orice fel de muncă și așteaptă ajutoarele sociale de la stat. Și la ei, și la noi, respectivii indivizi stau grupați pe zone și cartiere. Și la noi, și la ei, discursul politic a deviat înfiorător de la temele reale (de exemplu soldații trimiși pe fronturi în zone de conflict situate aiurea pe planetă). Și la ei, și la noi, există cam același grad ridicat de risc de sărăcire. Și noi și ei sîntem la fel de ospitalieri, calzi și prietenoși cu străinii. Adică îi cam salutăm de mamă. Și la ei, și la noi, există procente relativ similare de nefolositori de apă și detergenți. De analfebetism. De mahalagism.

Desigur, este o constatare dureroasă. Dureroasă, în primul rînd cînd te gîndești la tarele nației tale. Și, în același timp, dureroasă cînd le regăsești nesmintit la fel la cei despre care aveai o imagine idilică. Categoric, dacă nu i-aș fi văzut pe cei doi cu poalele-n cap, mi-ar fi rămas aceeași impresie a lumii perfecte, ideale, pe care o învățasem din filmele produse la Hollywood. Acum am avut marea revelație că Potomacul nu este decît un biet afluent al Dîmboviței. O tempora, o mores!

Cornelius POPA

Abonează-te la newsletter
Sign up here to get the latest news, updates and special offers delivered directly to your inbox.
You can unsubscribe at any time
Comentarii
Loading...