„Pentru că ne-au văzut români”

Eram în lobbyul unui hotel din Malta cînd liniștea și atmosfera tihnită de la ora ceaiului – englezii au implementat un tip de civilizație care, iată, rezistă – a fost spartă de niște urlete în dulcea noastră limbă română. La recepție, un tip cu burdihanul revărsat peste curea și cu ceafa groasă, specifică țoapelor vremurilor noi, susținut de „doamna“ sa, țipa la tînărul angajat al hotelului, care, vădit marcat de ceea ce i se întîmpla, făcînd eforturi vizibile să păstreze atitudinea politicoasă, încerca să înțeleagă ce vrea „reclamantul“.

M-am apropiat, din solidaritate cu conaționalul nostru, care cotinua să țipe: „Mie să îmi dai cameră la etajul unu, cu vedere la mare și terasă, cum le-ai dat la nemțălăii ăia… Nenorociților…Vă bateți joc de noi…“ Tînărul încerca, în engleză, în germană, rusă, franceză să afle ce vrea clientul dar acesta, legat de „limba noastră-i o comoară“, continua să peroreze părînd gata să sară peste birou, la gîtul recepționerului.

L-am întrebat care este problema: „Domle, înaintea noastră au fost unii la care le-a dat cameră, am văzut cînd urcam, mai bună, cu vedere la mare și cu terasă! Pe noi, care eram primii, ne-a băgat cu spatele la mare și cu un balcon mic. I-am spus recepționerului despre ce era vorba – de altfel, eu pricepusem cum stau lucrurile – iar acesta mi-a dat răspunsul așteptat. Aceea era categoria de cameră pentru care se plătise, a vrut să-mi arate și voucherul, așa că nu putea să procedeze altfel. În timp ce burtosul continua să guițe, cu cîțiva decibeli mai jos, tînărul m-a rugat să transmit că, dacă nu le convine camera le-o poate schimba cu una de aceeași categorie sau dacă vor cu vedere la mare și confort sporit îi costă, în plus, patruzeci de euro pe noapte. La această propunere a urmat un alt puseu de nervi, o serie de înjurături de-ale noastre și amenințarea „Vă reclam!“ Unde, în ce limbă, nu a precizat. Eu, naiv, am încercat să îi dau o explicație simplă, de bun simț: „Domnule, știți cum e, cît plătești, atîta primești.“ la care, cu o privire plină de ură, amestecată cu dispreț – adică ții cu străinul – mi-a replicat: „Lasă că știu eu! NE-A VĂZUT ROMÂNI ȘI DE-AIA ÎȘI BATE JOC DE NOI!“

Inutil să precizez că, apoi, de cîte ori ne-am intersectat, m-a privit cu ură. L-am lăsat cu războiul lui, de rrromân convins că toți sînt împotriva noastră și că străinii sînt de vină pentru tot ceea ce ni se întîmplă. Un complex care, dincolo de astfel de întîmplări mărunte, explică marile eșecuri din acești ani în care s-a construit ideea că de la arbitrii care ne fură la fotbal și nu numai, trecînd prin orice domeniu, economic, îndeosebi bancar, dar și legat de dispariția capitalului românesc, politic – vezi prestațiile de „maimuțe“ ale politicienilor, începînd cu președinții, la reuniunile internaționale, unde nici măcar nu au idee despre ce se discută – infracțional – și corupția este orchestrată de cei care ne disprețuiesc pentru că sîntem români? – în cultură – cauza pentru care nu am luat Nobelul sau Eurovizionul, pentru care toate juriile ne bagă la fund – etc.

Toți o fac „PENTRU CĂ NE VĂD ROMÂNI“, vorba turistului „nervozat“. Efectele se văd în ceea ce se întîmplă cu societatea românească, cu țara în general și cu „cealată Românie“ în special. Acest complex este, pînă la urmă, ca un spray paralizant, un soi de fatalism care justifică toate eșecurile, lipsa de inițiativă, inacțiunea… incapacitatea de a crea alianțe solide… Pe de altă parte, el alimentează un soi de fudulie agresivă – „Noi sîntem rrromâni!“ – care se materializează în rezistență și dispreț față de tot ce vine bun dinafară dar și în acceptare resemnată în ceea ce privește țepele trase de străini, modul în care ni se dictează, în politică sau economie…

Este, pînă la urmă, terenul propice manipulării unui popor rămas „vegetal“, cu o cultură politică practic inexistentă, incapabil să gîndească altfel decît emoțional… Și marcat de prejudecăți de tot felul. Inclusiv aceea potrivit căreia dacă „NE-AU VĂZUT ROMÂNI“ gata… sîntem terminați… Vina noastră, desigur, nu există. Rămîne doar mîndria prostească, fără acoperire, care duce la o izolare ce ne împinge, generînd un uriaș deficit de comunicare, spre marginea lumii civilizate. Dar, apropo, DUPĂ CE NE RECUNOSC „ĂIA“ CĂ SÎNTEM ROMÂNI?

Eduard HUIDAN

Comments

comments

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.