Saptămânal pe hârtie, zilnic pe internet

Helouin

20161027_150330Un fel de sărbătoarea morților, de care ne-am descotorosit sau am lăsat-o doar pe umerii bunicilor. Asta e și Halloween-ul acesta, pe care evident l-am împrumutat rapid de la alții, că deh… dacă tot îl avem pe Dracula la îndemână, de ce să nu profităm. Și uite așa trăiască dovlecii, monștrii, vampirii și prințesele însângerate. Da, e o sărbătoare care de fapt se dorește să alunge spiritele rele. Și cum altfel să faci asta cu succes, dacă nu cu decoruri, sperietori și urâțenii mai mari și mai fioroase decât cele care cică ne amenință.

Creativitatea fără margini a iubitorilor acestei sărbători, într-adevăr naște monștri. Și asta pentru că în această perioadă, de peste tot, apar tot soiul de arătări care mai de care mai înfricosătoare. Unele sunt chiar vii și mai mai le încurci cu butaforia. Dar să nu fiu rea. Chiar dacă este o sărbătoare în care ne deghizăm în ce avem mai respingător, în care ne decorăm casele, grădinile și localurile cu cele mai oribile obiecte, ar fi bine totuși să nu uităm, că orice amenajare poate avea stil, caracter și clasă.

Dacă sunteți mari iubitori ai acestei sărbători, dar totuși nu vreți să vă transformați casa într-o enormă pânză de paianjen în care să fie prinse cranii, vrăjitori, schelete ambulante, ochi de monstru, mumii și alte arătări, puteți merge foarte bine pe o  decorare minimalistă, adaptată stilului de amenajare a casei. Așadar, cum spuneam și în numărul trecut, apelați la vașnicii dovleci,pe care îi puteți vopsi în culori atipice. Creați un aranjament din mai mulți bostani, de forme și culori diferite. Folosiți multe lumânări (de preferință de dimensiuni generoase) și nu uitați că sfeșnicele, mai ales dacă sunt metalice, se potrivesc perfect în fața oglinzilor. Astfel veți crea o atmosferă misterioasă, ce transformă spațiul și crează impresia unor noi dimensiuni ale încăperii. Dacă aveți invitați la cină, optați pentru o față de masă neagră, veselă cât mai sobră, pahare de cristal cu picior în care să turnați un vin cât mai negru și ar fi de preferat să scoateți din sertarul cu comori, argintăria.

Să vă speriați cu stil!

Karla TITILEANU

Abonează-te la newsletter
Sign up here to get the latest news, updates and special offers delivered directly to your inbox.
You can unsubscribe at any time
Comentarii
Loading...