Saptămânal pe hârtie, zilnic pe internet

Viața ca o simulare

A simula = A face să pară adevărat ceva ireal; a da, în mod intenționat, o impresie falsă. Definiția este luată din Dicționarul Explicativ al Limbii Române. Ideea de bază se regăsește în prima propoziție a definiției: a face să pară adevărat ceva ireal.

Și aici vreau să mă refer la recentul exercițiu (numit simulare de oficialii guvernamentali) de intervenție în caz de cutremur de peste 7 grade pe scara Richter. Una dintre multele simulări în caz de catastrofe naturale. Și, în același timp, una dintre multele, foarte multele simulări care fac parte din viața noastră. Pentru că, am mai afirmat-o și cu alte ocazii, noi simulăm cam tot.

Simulăm valorile europene, nu ni le însușim și nici nu credem în ele. Simulăm economia de piața, de factură liberală, dar în realitate practicăm economia de peșcheș. Simulăm drepturile omului, dar ne ștergem ghetele de ele ca de preșul din fața ușii. Și tot așa. Să revenim însă la chestiune. Zilele trecute s-a simulat o amplă intervenție, în București, în situație de catastrofă: cutremur de mare intensitate, explozii cu zeci de morți și de răniți. În dispozitivul de simulare au intrat unități și subunități ISU nu numai din Capitală, ci și de pe la vecini, inclusiv de la Brașov.

Si au simulat cu maxim succes, conform unui scenariu deloc simplu de pus în scenă. Evident, simularea de mai ieri nu este o premieră. S-au mai făcut alte zeci și mai înainte. Cu avioane prăbușite, cu incendii de pădure, cu inundații catastrofale. Fiecare dintre ele, o reușită în sine. Încheiate, fără excepție, cu felicitări, strîngeri de mîini, prime și chiar și avansări. Doar că, atunci cînd „s-a întîmplat“, am fost invariabil prinși cu chiloții în vine. S-a prăbușit un avion SMURD în munți. Au murit oamenii de la bord de frig pînă cei de la Inpectoratul pentru Situații de Urgență, aviație, armată etc au reușit să intervină. Și nu ar fi găsit epava în ruptul capului dacă nu erau țăranii din zonă, dotați cu un măgăruș patru ori patru.

Au căzut în lac, pe litoral, salvatorii cu elicopter SMURD. Deși trecuseră de toate simulările magna cum laude, salvatorii salvatorilor au ajuns la epavă mult timp după ce cei de la bord își dăduseră obștescul sfîrșit. Au simulat, cei conduși de Raed Arafat, zeci de intervenții în incendii devastatoare. Și și-au trecut în palmares 64 de oameni, tineri și frumoși, morți în chinuri îngrozitoare.

Dar nu are sens să mai continuăm cu exemplele. Din toate cele întîmplate și doar exemplificativ expuse în aceste rînduri, reiese cu claritate un lucru tragic: în România se simulează orice. Este, probabil, singurul lucru la care ne pricem mai bine ca oricine altcineva. Simulăm munca, simulăm fericirea, simulăm iubirea, simulăm tristețea, simulăm prietenia, simulăm eroismul, simulăm eficiența. Și, este iarăși adevărat, este bine că aceste exerciții se numesc nu exerciții, ci simulări. Un exercițiu ar verifica și/sau ar stabili proceduri eficiente de intervențăie. Simulările stabilesc doar succese pe planșete și în rapoarte de activitate.

Exercițiile sînt menite să salveze vieți, simulările au drept scop doar bifări de dragul bifărilor. Firesc într-o țară în care pînă și viața este ca o simulare. Firesc într-o țară în care doar moartea și impozitele au mai rămas o certitudine. Unica.

Cornelius POPA

Abonează-te la newsletter
Sign up here to get the latest news, updates and special offers delivered directly to your inbox.
You can unsubscribe at any time
Comentarii
Loading...