Saptămânal pe hârtie, zilnic pe internet

Ieși la tablă

De câte ori n-ai rămas pietrificat și mortificat când ai auzit vorbele astea atunci când erai la școală și dormitai în bancă, în speranța că treci neobservat? Ei bine, eu cred că fiecăruia i s-a întâmplat măcar o dată să-i piară zâmbetul de pe față la această chemare.

Pentru că trendul o cere, pentru că amintirile fac parte din noi și nu le putem lăsa ascunse prin cutii, producătorii de vopsele decorative au reușit cu succes să ne dea șansa de a ieși la tablă în propria casă, profitând de o culoare lavabilă ce redă perfect efectul tablei pe care scriam cu creta. Aceste culori sunt realizate pe bază de vopsea latex, folosind o tehnologie care fixează pigmentul de culoare direct în vopsea, ceea ce conduce spre perfecționare, atât în plan tehnologic, cât și în plan ecologic.

Ca trăsături specifice regăsim: se aplică ușor, rezistă la stropire în timpul aplicării, se usucă dând un aspect decorativ care este extrem de durabil. Este creată să reducă mirosurile persistente, se curăță cu apă și săpun și se usucă foarte repede. Iar ca noutate în domeniu, de ceva vreme negrul nu mai este singura culoare disponibilă. Sunt producători specializați de vopsele decorative care au creat o gamă largă de culori, în tonuri puternice, care pot fi aplicate foarte ușor, doar urmând instrucțiunile producătorilor.

Astfel, decorarea unei încăperi devine loc de joacă și motiv de exteriorizare a creativității fiecărui membru al familiei. Deși ca inspirație vei regăsi nenumă- rate modele cu fundal negru, ia în calcul colorarea unui perete într-o culoare vie, puternică. Poate rămâne așa, iar atunci când fie te lovește valul creației, fie apelezi la un artist, schimbi total stilul încăperii respective. Un perete galben, poate deveni ”pânza” pe care va apărea desenul unei noi încăperi. Un perete albastru poate deveni un peisaj marin, iar unul roz, decorul perfect pentru fetița familiei. Iar dacă alegi să mergi pe varaianta clasică de negru, nu uita că se găsește creta colorată și tot ce-ți rămâne de făcut este să…ieși la tablă!

iesi-la-tabla-karla-titileanu

Karla TITILEANU – decorator Chic Ambient

 

Abonează-te la newsletter
Sign up here to get the latest news, updates and special offers delivered directly to your inbox.
You can unsubscribe at any time
Comentarii
Loading...