Votul și analfabetismul civic

  • Se spune că democrația este încrederea nefondată în înțelepciunea colectivă a prostiei individuale. Pare o sentință dură dar este o realitate cu care se confruntă toate „democrațiile“, consolidate sau în curs de „implementare“, mai mult sau mai puțin. La noi, în mod sigur, chiar istoric privind, mai mult… De ce? Pentru că, pe lîngă toate celelalte, ținînd de educație, învățămînt, morală etc. analfabetismul civic atinge cote incredibile.

Și nu numai în „cealaltă Românie“, a celor ridiculizați cu întrebări de genul „Ce ați zice de un pod între România și SUA?“ „Buuuun, buuun!“, răspund subiecții cu „căciulili“ și „basmalili“ pe frunte – ci și în aceea unde politicienii, cei care au dubii în legătură cu „pericolul“ prezentat de hidrogenul din apă, habar nu au de doctrine – pentru ei stînga – dreapta e ca la fotbaliștii pentru care stîngu – dreptu nu contează, tot una – nu au citit niciodată Constituția, pe care o calcă în picioare la vot, nu au pus mîna pe nicio care care ar fi putut să-i „lumineze“ cît de cît.

Adăugînd, scurt, aici nu mai e nimic de comentat, că nici școala, nici biserica, nici multele organizații, așa zise neguvernamentale, îngrășate cu bani de la guvern și mai ales din străinătate, ca să nu mai punem familia, în proporție covîrșitoare suferind de acest analfabetism civic, de la care nu prea ai la ce să te aștepți. Și atunci, te întrebi, de ce se tot plîng rrromânii că de fiecare dată aleg greșit? Chemați, din patru în patru ani să-și aleagă reprezentanții în parlament și din cinci în cinci ani președintele, ei fie nu se deranjează să voteze, fie o fac emoțional, pe fondul unei încrîncenări fără „obiect“ – de unde dacă nici candidații nu cunosc așa zisele „programe“? – sau stimulați de ceea ce s-a „băgat“, de la făină, zahăr, ulei, pixuri, tricouri, pui congelați etc.

Pînă la „mălai“, adică, de obicei, suta aia amărîtă dată pentru a merge la vreun miting sau pentru a vota, nu are importanță ce și pe cine. Cum bine spunea Pitagora… „…dă boabe poporului bou.“ Desigur, trebuie adăugate și procentele care se fură, însă și în acest caz o cultură civică temeinică ar putea genera reacții ferme. La un electorat, pasiv, obosit, plictisit, neinformat, lipsit de inițiativă, „vegetal“ sau „voios“ fără motiv…, o acțiune bine coordonată pentru impunerea adevărului este imposibilă. În schimb, se înregistrează diverse „excese“, mergînd de la „tradiționalul huoooo“ pînă la oarece încăierări, cu forțele de ordine sau între participanți, admirabil puse în operă de cei care manipulează pentru a demonstra că există, totuși, democrație sau – prin arestări vremelnice, amenzi anulate – pentru a băga frica în cei tentați să lupte „pe bune“.

A fost întotdeauna la fel? Iată ce scria, în Jurnalul său, Grigore Gafencu, despre alegerile pe care le considera „o revoluție a unifomelor militare și administrative, o revoluție a statului împotriva cetățeanului civil“: „A fost o urgie absurdă și barbară, dezlănțuită de sus în jos peste o populația pașnică și liniștită. S-au arestat delegații și candidații, s-au furat urnele și cărțile de alegători, s-au bătut, mai ales, s-au schingiuit și snopit sub lovituri de ciomege sute și mii de alegători. Îngrozită, populația se ascundea în pădure.“ Asta pe modelul ostașilor domnilor plătitori de peșcheșuri la Stambul care se piteau și ei prin păduri de se plictiseau turcii căutîndu-i și plecau la ale lor.

Deci, românii au stat mereu „liniștiți la locurili lor“, cum îi îndemna cu decenii mai tîrziu „conducătorul“ doar că atunci „alții“ au organizat „lambada“ numită revoluție, care, din nefericire, s-a soldat și cu victime. În analfabetismul civic specific maselor nici nu prea știau pentru ce fuseseră scoși în stradă. Comunism cu față umană, perestroikă, invazie a ungurilor…? Pînă la urmă li s-a spus că a venit democrația. Cu alegeri libere! Chiar așa? Heinrich Boell, om de stînga, ca mulți intelectuali, în diverse vremuri – numai la noi e moda cu ești liberal, neoliberal, ești pe dreapta, ești „atestat“ ca intelectual – afirma că „O democrație în care Parlamentul este în majoritate de partea noastră este de preferat unei dictaturi“.

Corect politic, pare și logic, însă la rrromâni, oricum o dai la vot, parlamentul se situează de partea LOR și nu de cea a „boborului“. Care, este drept, nici nu prea știe CE și cu CINE votează. Cei de la butoane, cunoscînd bine principiul „Dă sistemul pe mîna gloatei și îl vei distruge“, se folosesc de analfabetismul civic ca de o armă. Una extrem de eficentă. Pentru orice PUTERE…

Eduard HUIDAN

Comments

comments

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.