Saptămânal pe hârtie, zilnic pe internet

Delir în spațiul virtual

• Pe 1 decembrie sărbătorim 98 de ani de la Marea Unire. Patrie și patriotism sunt cuvintele cele mai potrivite care-mi vin când mă gândesc la această zi de 1 Decembrie. Popor mândru, eroic, de neînduplecat! Supraviețuitori și învingători! Unirea a venit atunci ca o mare concesie făcută României de marile puteri pe fondul unei Europe slăbite de conflagrația mondială, care își reconfigura granițele, a unei Imperiu Rus aflat în plin război civil, și a unui Imperiu Otoman ce colapsa. Momentul respectiv ne-a avantajat, fiind un context istoric deosebit. Tributul plătit pentru această Unire a fost sângele și viața soldaților români. Bătăliile glorioase de la Mărășești, acest veritabil Termopile modern, Mărăști, Oituz au scris pagini de istorie, și au rescris strategiile militare ale vremi. Am avut și noi ca popor, momentele noastre de glorie

De atunci am trecut prin dictatură monarhică, cea a lui Carol al – II-lea, încă un război mondial, stalinism, comunism, pseudo-democrație, pseudo-capitalism, generație după generație trăind cel puțin o schimbare majoră de sistem. 98 de ani în care nu am avut timp să ne fie bine cu adevărat. Trist, dar acesta este adevărul istoric.

Această sărbătoare are loc în acest an chiar în pragul alegerilor parlamentare. Campanie electorală? Nicidecum! Doar un soi de delir în spațiul virtual. Este suficient să intri pe internet câteva minute și să citești aberațiile postate, aruncate în spațiul virtual de armate de troli fără chip și cu identitatea falsă. Ba că Soroș e în toți și în toate, lovit de criteriul ubicuițăți, ba că vine Putin peste noi în fruntea armatei ruse, ba că ne lasă NATO din brațe și ne va da la schimb. În orice caz, dacă privești imaginea de ansamblu, îți pui mâinile în cap. Pentru că tot ceea ce se scriu acești troli are doar darul de a dezinfoma. Guvernul fură! Ba nu fură! Guvernul nu fură! Ba fură! Ailalți fură! Toți fură! Dragnea va fi prim ministru! Ba nu, Cioloș va fi prim ministru! USL-ul e sponsorizat de Soroș! Ba nu de Soroș ci de noua securitate! Guvernul e numit de Soroș! Federalizare! Alegerile vor fi furate! Că toate alegerile au fost furate, oricum iese cine trebuie să iasă! Pe posturile TV de știri, aceeași atmosferă un pic condimentată de reclamele de sezon, unde Moș Crăciun aduce bere, pui la găleată, oferte de la companiile de telefonie mobilă. Cât despre sondajele de opinie, ce să zic, sunt așa și așa. Cică PSD-ul ar învinge la scor și se pregătește de guvernare, și PNL-ul de opoziție. Sau cine știe, refac ei struțocămila USL de dreapta – centru – stânga? Numai așa de al dracului ca să stea USR-ul, UDMR-ul și PMP-ul și să se uite la savarină și să înghită în sec. Foamea e mare după un an de tehnocrați. Și foamea te face frate și cu dracul ca să ajungi la guvernare. După experiența Geoană, Iohannis, Brexit și Trump, nici sondajele de opinie nu mai sunt ce au fost. Au ajuns ca pronosticurile la agențiile de pariuri. Prezență la vot? Mică probabil, mai bine ar monta urnele de vot la Mall sau la supermarket pentru că afluxul de oameni e mult mai mare decât la secțiile de votare. Mai cumperi un bax de apă plată, mai ștampilezi lista de la Cameră, mai bei o cafea, te mai uiți și pe lista de la Senat. Când plătești meniul la „Mec“, lași și buletinele de vot în urnă. Interes pentru viața politică? Redus pe fondul lipsei de educație politică și a problemelor economice. Pe scurt, avem rețeta perfectă pentru dezastru. Oricum până la Crăciun o să avem și guvern instalat, așa ca să fie toată lumea mulțumită, să ne pice bine porcul și salata de boeuf între colindele lui Hrușcă și bradul împodobit de mama lui Fuego, și tradiționalul așteptat în coloană pe DN1 pe la Comarnic, Sinaia și Bușteni.

Colac peste pupăză, „El Lider Maximo“, Fidel Castro moare la venerabila vârstă de 90 de ani, ironia sorți, chiar de „ Black Friday-ul“ din Statele Unite. A lăsat o Cubă la fel de săracă precum a găsit-o, trecând țara printr-un comunism feroce și criminal, reușind totuși să dejoace 9 atentate ale CIA la propria viață. O viață extrem de interesantă, trăită pe vremuri interesante. Și dacă tot suntem la capitolul Statele Unite, media internațională promovează o știre conform căreia, la inițiativa unui politician care s-a implicat în străngerea de fonduri pentru aceasta, voturile din câteva state americane vor fi renumărate. Se pare că „sistemul“ se simte foarte, foarte amenințat de Trump. Încercă deja să obțină concesii majore de la acesta, trăgând în el din toate pozițiile. Sistemul nu-și poate reveni din șocul avut de alegerea acestuia în funcția de președinte, toate planurile fiindu-i date peste cap. Și strategiile făcute la nivel mondial.

Ce să-i faci e delir la nivel planetar!

La Mulți Ani România! La Mulți Ani Români!

Dan VÂJU

Abonează-te la newsletter
Sign up here to get the latest news, updates and special offers delivered directly to your inbox.
You can unsubscribe at any time
Comentarii
Loading...