Saptămânal pe hârtie, zilnic pe internet

PSD are soluții viabile și coerente pentru România

Liviu Dragnea a anunțat că, în cazul în care PSD va forma Guvernul, atunci va fi înființat un nou Minister, care se va fi dedicat oamenilor de afaceri. „Pentru că vrem să dăm o importanță foarte mare oamenilor de afaceri, dacă vom obține încrederea populației, vom propune înființarea Ministerului IMM-urilor, Antreprenoriatului și Turismului”, a declarat președintele PSD.

Scăderea creșterii economice anunțată de INS de la 5% la 4,4% este un semnal prost, care arată incompetența actualului Guvern, incapabil să gestioneze eficient treburile economiei. Vestea bună este că acest guvern nu mai are nici o lună. Acesta este un efect al incapacității Guvernului de a atrage fonduri europene și al scăderii investițiilor. PSD va modifica modelul economic de dezvoltare pentru a asigura sustenabilitatea creșterii economice. PSD va îmbina măsurile de relaxare fiscală cu relansarea investițiilor. Prin FSDI, dar și cu ajutorul fondurilor europene, PSD va creștere substanțial rata de investiții.

Care este bilanţul de mandat al guvernării Dacian Cioloş? Premierul ne va prezenta tot felul de statistici şi cifre care stau liniştitie pe hârtie fără să producă niciun fel de beneficiu pentru români.

În realitate, statisticile care contează confirmă că actualul guvern este şi va rămâne în istorie „Guvernul Zero“:

  • zero fonduri europene atrase
  • zero scăderi la preţul medicamentelor deşi legea stipula acest lucru
  • zero investiţii pentru medicamente destinate persoanelor cu Hepatită C în stadiul III
  • zero subvenţii date la timp
  • zero reforme semnificative demarate
  • zero autostrăzi

Tehnocraţii trăiesc în continuare de pe urma rezultatelor foarte bune obţinute de guvernarea PSD.  Dacă nu pleacă la iarnă, toată munca depusă de noi pentru a aduce România pe creştere economică va fi pierdută. Ceea ce tehnocraţii nu înţeleg este că orice creştere economică este inutilă dacă este doar o cifră pe hârtie.

Viziunea noastră ca partid este că toate rezultatele bune pe care o economie le înregistrează trebuie să se vadă imediat în buzunarele românilor. Asta am făcut în 2012- 2015, asta vom face şi începând de la anul, dacă românii îşi pun la urne încrederea în noi.

Haideţi să vedem pe scurt topul eşecurilor guvernării Cioloş:

  • Guvernul cu cei mai mulţi miniştri schimbaţi pentru incompetenţă sau gafe
  • Guvernul cu cele mai multe declaraţii dispreţuitoare la adresa românilor
  •  Guvernul cu cei mai mulţi miniştri puşi de multinaţionale
  •  Guvernul cu cele mai multe case pe cap de ministru
  •  Guvernul cel mai departe de popor, deşi a fost acceptat de stradă în 2015
  • Guvernul cel mai puțin legitim de după 1989 (Guvernul Isărescu era politic)
  •  Guvernul care vrea să conducă România fară să participe la alegeri
  •  Guvernul cu cele mai puține fonduri europene atrase.

Partidul Social Democrat în schimb, ARE SOLUȚII: Fondul Severan de Dezvoltare și Investiții. Sarcina noastră este să atragem prin intermediul acestui fond de investiții peste 25 de miliarde de lei care vor fi investiți în autostrăzi și căi ferate de mare viteză, în sisteme de irigații, în spitale, în energie, în fabrici noi din domeniul procesării cărnii, a fructelor și legumelor, produselor farmaceutice și componente pentru industria de apărare. Județul Brașov și , implicit, municipiul Făgăraș vor renaște.

Mihai POPA, candidat PSD la Camera Deputaților

Comandat de PSD Brașov. Editat de SC ABC Medianet Galaxy SRL. Cod unic AEP 11160007

Abonează-te la newsletter
Sign up here to get the latest news, updates and special offers delivered directly to your inbox.
You can unsubscribe at any time
Comentarii
Loading...