Saptămânal pe hârtie, zilnic pe internet

Colaborare pentru crez politic romanesc

În această zi sfântă si anume ziua de Sfântu Nicolae,  la sediul ALDE Brașov a avut loc încheierea unui protocol de colaborare între ALDE Brașov si Partida Romilor Pro Europa, filiala Brașov. Protocolul a fost semnat din partea ALDE de către copreşedintele Radu Puşcariu iar din partea Partidei Romilor Pro Europa – Brașov,  de către președintele Gheorghe Andone.

Ideile generale ale acestei colaborări sunt: desfășurarea în comun a campaniei electorale pentru candidații ALDE, consultarea reprezentanților celor două formațiuni politice în timpul campaniei eletorale și convingerea electoratului rromilor  să voteze candidații ALDE la Senat și Camera Deputaților.

Cele două formațiuni s-au alăturat crezului românesc, Partida Romilor Pro Europa au venit lângă oamenii de la ALDE, pentru că împreună să realizăm crezul suprem, împreună să construim premisele împlinirii acestuia şi anume, împreună să redăm România românilor.  Democrația în general în Romania şi democrația liberală ca şi concept de platformă politică se află într-un moment precar.

Valorile individuale sunt aproape anulate iar valorile naționale,  dragostea dețarăşi mândria de a fi român, sunt împinse spre a devenii concepte abstracte. Cum am mai spus, suntem înțara lui “guvernul meu”, suntem înțara unde sărbătoarea naționalăde Întâi Decembrie a devenit o sărbătoare a unui cerc închis. Pericolul pentru națiunea română este mare. În acest context de grea cumpănă, pentru salvarea valorilor naționale, cele două formatiuni politice au înțeles ca este momentul pentru unire, este momentul, ca împreună sa redea România tuturor românilor.

Comandat de ALDE Brașov. Editat de SC ABC Medianet Galaxy SRL Cod unic AEP 11160008

Abonează-te la newsletter
Sign up here to get the latest news, updates and special offers delivered directly to your inbox.
You can unsubscribe at any time
Comentarii
Loading...