Saptămânal pe hârtie, zilnic pe internet

Democrația, un lux…

• O oaie, remarcată ca „oengistă“, „aranjată“, drept răsplată, un fel de traducătoare la Bruxelles – servitoare a celei care, ajunsă europarlamentar și-a „mulțumit”, pe cît a putut, colegii, a ținut să anunțe „prostimea”, pe care, în linia adoptată de grupările la care a aderat contra „foloase”, o disprețuiește, că democrația este un lux

Adică, ciocul mic cu pretențiile, dreptate, egalitate, libertate, respect etc. fiindcă acestea sînt un lux care, probabil, se cuvine doar unei categorii de cetățeni, de prima mînă, nu oricui „poftește“ la o viață demnă.Domnișoarele și domnișorii care au fost recrutați de ONG-uri pe la începutul anilor 90 au ajuns la o vîrstă care ar trebui să fie a maturității, a responsabilității, unii sînt chiar bunici la care nu mai țin „puțoismele“ – scuze, termenul le aparține – însă, din cîte se constată, rămîn cantonați într-o zonă a infatuării teribiliste, iresponsabile, a disprețului față de toți care nu gîndesc ca ei sau nu se ridică la standardele lor. În consecință, își trag privilegii cu nesimțire, dau sentințe, jignesc, consideră că doar ei au dreptul să stabilească, ca la farmacie, cîtă democrație merită românul. Ca să nu se învețe cu „luxul“. Pe cei ceva mai tineri i-au modelat după chipul și asemănarea lor. Ba chiar i-au încurajat să-și întreacă mentorii, să se radicalizeze! Iată, un domnișor „oengist“, candidat al unui partid „clocit“ pe-afară și pus în operă cu oastea racordată la conducte sau robinete, după cum devine… ierarhia, de bani – nu numai de la păpușarii din străinătate ci și de la guvern, indiferent de culoare, „ca să dea bine“ – scrie negru pe alb: „Românul e o ființă înapoiată. Un animal hulpav. Poporul vrea sînge.“

Deocamdată, românul ăsta hulpav îl îngrașă, pe el și pe toți cei din gașca lui, cu bani din impozite și taxe. Asta, pentru a putea scuipa pe „animal“! Cît despre sînge, oricînd, dacă le vine bine, la comanda venită de la „cupolă“, sînt gata să îl facă să curgă. Nu sîngele lor, ci al naivilor care se cred „frumoși și tineri“, al oricui poate fi manipulat sau „victimă colaterală“, cu un cinism incredibil și departe de a fi în firea românului.În numele democrației, pe care, de fapt, a mîncat-o capitalismul, neoliberalismului – laureatul premiului Nobel Joseph Stieglitz scria că neoliberalii ar trebui să facă o vizită la… psihiatru – se pot produce crime, se pot tăia veniturile și umfla impozitele, se poate vinde tot ce a mai rămas la preț de nimic, cei care se împotrivesc pot fi trimiși după gratii, orice carieră poate fi distrusă, țara poate fi îndatorată fără să fie nevoie, cele mai elementare drepturi ale omului, libertatea de opinie, accesul la educație, sănătate etc. pot fi călcate în picioare. Cu un ciocoism criminal, pe care, din nefericire, rrromânul l-a acceptat, cu o pasivitate lașă, indusă tot prin manipulare, de către serviciile de dezinformare și intoxicare, de politicieni „bine instruiți“, de armata de „neguvernamentali“, inclusiv din partea mass-media, a școlii, a bisericii chiar. Ba că „mămăliga nu face explozie“, ba că „să întorci și obrazul celălalt“, ba „lasă, că trece“, ba povestea cu „capul plecat sabia nu-l taie“, ba „noi sîntem buni și primitori“ etc. la care se adaugă cultivarea sentimentelor de frică, de insecuritate, neîncrederea în justiție, în „organele“ care ar trebui să apere cetățeanul, obturarea accesului la manifestarea conștiinței civice… Și o cucoană nevricoasă sau un derbedeu „oengist“, viitor derbedeu politic, ne anunță, sentențios, că democrația este un lux!

Reacția rrromânilor, cum scriam, extrem de timidă, marcată de frică și indiferență, avîndu-și sorgintea în ignoranță…Și astfel vine cîte o damă, tinerică sau mai mult sau mai puțin trecută, la posturi de televiziune care se dădeau „campioane ale luptei pentru democrație, libertate, dreptate, pentru respectarea drepturilor omului etc. și cu o expresie disprețuitoare, exersată în mod evident, desființează orice altă opinie, motivînd, atunci cînd interlocutorii încearcă să o aducă în zona argumentelor concrete, cu „argumentul“ „Euu am inthraat in politica acum, nu ma inthebaați din astea. Eu phriveesc in viitor, inainte…“ Cum s-ar zice, „Am venit să învăț politică la voi.Pe ghraaatis…“ Totul în bătaie de joc, cu convingerea că susținerea din afara țării – dar și a rrromânilor dinlăuntrul ei – îi vor asigura succesul în îndeplinirea misiei. De fapt, cei care ne spun că democrația este un lux au inoculată ideea că, Orhan Pamuk dixit, „Politica presupune hotărîrea de a nu-i înțelege pe cei diferiți de noi“! Chiar dacă au dreptate!

Eduard HUIDAN

Abonează-te la newsletter
Sign up here to get the latest news, updates and special offers delivered directly to your inbox.
You can unsubscribe at any time
Comentarii
Loading...