Saptămânal pe hârtie, zilnic pe internet

Pusă pe poante

karlaNu-i fetiţă pe planetă să nu se viseze balerină, cum nu-i mamă care să nu-şi vadă fiica mare dansatoare şi s-o trimită astfel la lecţii specifice. Fascinaţii tutu-ului se termină însă odată cu urcatul pe poante, căci acolo intervin bătăturile şi băşicile, degetele îndoite, vânătăile care nu se mai vindecă, toate purtând un singur cuvânt. CHIN. Evident, lumea baletului este fascinantă, nu doar prin prisma mişcărilor de dans atât de frumoase, ci şi prin faptul că ea trimite în jur o sumedenie de motive pe care le putem transpune în modul de amenajare a unei încăperi.

De la simpla, dar complicata cutiuţă muzicală, al cărei capac dezveleşte apariţia unei frumoase balerine ce se învârte pe ritmul muzicii, la un sticker lipit pe perete ce repreyintă o figură pe poante, este un întreg univers.

Dominante în amenajările care au ca inspiraţie balerina, sunt culorile pastel. Din alburi diafane, spre roz deschis, bleu ciel şi verde mentă, la nuanţe calde de ceige şi crem. Cromatica este una discretă, romantică, boemă şi nu susţine aglomerări de nuanţe şi culori puternice. De aceea, tocmai tonurile de roz sunt cele mai căutate şi favorite pentru camerele de fetiţe.

Odată trecută vârsta copilăriei, se poate opta pentru un decor inspirat de tema baletului, păstrându-se elemente specifice, dar alegând opţiuni mai curajoase şi poate mai apropiate de modern, deşi este destul de dificil să combini un tutu şi o siluetă de balerină cu un zid din beton. Dar, un designer bun va ştii să facă asta cu succes. Evident, alegerile cele mai potrivite rămân în sfera pastelurilor, pentru a crea o atmosferă boemă, dichisită şi uşor prăfuită în poveşti.

Dacă însă vreţi să păstraţi doar ideea de balet, se pot crea amenajări în care se intervine cu accesorizări adaptate la restul decorului. Liniiile trasate de mişcările dansului pot fi regăsite în linii ale mobilierului, modelelor de drapaje şi tapiserii, imagini stilizate cu balerine şi apoi înrămate modern, puse apoi pe pereţi într-un joc al baletului pe o scenă, verticală însă. Scenarii şi  înşiruiri de figurine care înconjoară camera sau te privesc de sus de parcă te transformă într-o marionetă. Totul pe poante.

Karla TITILEANU

Abonează-te la newsletter
Sign up here to get the latest news, updates and special offers delivered directly to your inbox.
You can unsubscribe at any time
Comentarii
Loading...