Saptămânal pe hârtie, zilnic pe internet

Corijența societății civile

Avem, cel puțin în ultima vreme, o societate civilă din ce în ce mai activă. Și cel mai bun „contor“ în sensul maturizării sale îl reprezintă recentele ieșiri (masive) în stradă din București și din marile orașe ale țării. Cei aproape o sută de mii de cetățeni care au protestat împotriva intenției guvernamentale de a promova grațierea colectivă prin ordonanță. Și de a modifică codul penal și de procedură penală tot prin ordonanță de guvern.

Demonstrațiile din stradă sînt un indicator al democrației în orice stat de drept din lume. O facem și noi, iar acum o fac și americanii (cele mai ample demonstrații din SUA de la războiul din Vietnam încoace). Așa cum tot un indicator al democrației este și dreptul la exprimarea opiniei. Iar, în ultima vreme, societatea civilă din România – organizată sau nu – și le exercită pe deplin. Și chiar cu succes, dacă este să ne raportăm la ceea ce a început de la Colectiv încoace. Doar că societatea civilă a României contemporane (născută cu greu, cu forcepsul practic în cele aproape trei decenii trecute de la schimbarea regimului politic) este încă departe de maturitate. Sau, dacă vreți, este corijentă la maturitate. Și să analizăm recentele proteste, privite ca indicator al maturității societății românești.

S-a clamat din toți bojocii împotriva adoptării celor două ordonanțe (modificarea codurilor și grațierea colectivă). Plus mici oscilații emoționale cu DNA-ul, CNA-ul etc.Și atît. Dar, de-a lungul celor două săptămîni de cînd atmosfera s-a încins, nu am auzit din partea acestei societăți și o alternativă logică. O propunere a societății către o clasă politică mediocră, suficientă, incapabilă de măsuri fundamentale de sistem. Căci, ceea ce a declanșat – și mă refer strict la versiunea oficială, nu la jocurile de glezne privind iertarea de păcate pentru ics sau igrec politician – este supraaglomerarea penitenciarelor. Ceea ce este real și obiectiv.

Dar o grațiere colectivă (eroare fundamentală de gîndire în politica penală) așa cum este ea explicată, eliberează vreo două-trei mii de șuți, din care trei sferturi se vor întoarce în sistemul penitenciar în mai puțin de un an. Or, aici este clar, trebuie modificat ceva în legislația penală pînă la ajunge să se construiască noi penitenciare în România. Și soluția cea mai rapidă și mai ieftină (dar mult mai ieftină) este o modificare a sistemului de executare a pedepselor. În funcție de pericolul social real al faptei, pot fi introduse două noi categorii de executare a pedepselor: arestul la domiciliu (cu brățară care începe să urle la pășirea peste pragul casei, atrăgînd după sine comutarea pedepsei în detenție în penitenciar) și executarea în regim deschis.

Adică, vine condamnatul frumos la poarta instituției de reeducare la opt dimineața, semnează condica, lasă hainele de stradă, ia uniforma protocalie (culoare inspirată din filmele americane cu deținuți, fără nici un apropo la alte semnificații) trece la muncă în spațiul public (deszăpezire, spații verzi, salubritate etc), iar la ora 16 lasă uniforma, își ia hăinuțele de stradă și se duce frumușel acăsică. Nu tu fonduri de la stat pentru cazare și masă, nu tu supraîncărcare a penitenciarelor. Acestea sînt doar două variante care ar corespunde recomandărilor CEDO. Și soluții mai sînt destule. Doar că s-a ales calea huiduielii cu un clamat „jos“ fără a pune nimic serios și rezonabil în loc. Ceea ce mă face să mă îndoiesc sincer de maturitatea societății noastre civile de la care, după aproape trei veacuri de… dospire, m-aș fi așteptat măcar la maturitate dacă nu și la înțelepciune.

Am zis!

Cornelius POPA

Abonează-te la newsletter
Sign up here to get the latest news, updates and special offers delivered directly to your inbox.
You can unsubscribe at any time
Comentarii
Loading...